Ştiinţa dragostei: Harry Harlow şi natura afecţiunii

Redactor: Romina Șerbănică

Tehnoredactor: Alice Anescu

Grafician: Lavinia Dumitru

​Când ne gândim la ataşament, putem corela noţiunea cu o conexiune strânsă faţă de o persoană de referinţă care, în general, ne inspiră confort şi securitate. Cel mai bun exemplu pentru ideea de ataşament este relaţia între părinţi şi copii, deşi persoana de referinţă poate fi constituită de oricine ne inspiră un anumit grad de linişte, sprijin şi siguranţă. Astfel, prin definiţie, aflăm că teoria atașamentului descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane.

Harry Harlow a fost unul dintre primii psihologi care au investigat științific natura dragostei și afecțiunii umane. Printr-o serie de experimente controversate, Harlow a reușit să demonstreze importanța atașamentelor timpurii, a afecțiunii și a legăturilor emoționale pe parcursul dezvoltării sănătoase.

De-a lungul carierei sale, care s-a întins din anii '30 până în anii '70, Harry Harlow a devenit atât un om de știință renumit în mediul academic, cât și unul dintre cercetătorii care au atras atenția publicului larg. Născut în 1905, acesta și-a petrecut cea mai mare parte a vieții lucrând la Universitatea Wisconsin-Madison, unde și-a construit o carieră de succes. Harlow rămâne unul dintre cei mai citați psihologi din secolul XX, chiar dacă studiile sale au generat controverse de destule ori.

​Într-o serie de experimente desfășurate în anii 1960, Harlow a demonstrat efectele puternice ale iubirii și, în special, ale lipsei iubirii. Prezentând efectele devastatoare ale deprivării asupra maimuțelor tinere rhesus, Harlow a dezvăluit importanța iubirii unui îngrijitor pentru o dezvoltare sănătoasă a copilăriei. Experimentele sale erau adesea neetice și șocante, dar au descoperit adevăruri fundamentale care au influențat foarte mult înțelegerea noastră asupra dezvoltării copilului.

Harlow a folosit cele 120 de maimuțe rhesus în laboratorul său pentru a studia atașamentul mamă-copil și modul în care efectele separării materne și a izolării sociale luminează natura iubirii. Cel mai faimos experiment al său a conceput două versiuni ale unei mame surogat artificiale pentru maimuțele bebelușului – una realizată în întregime din sârmă și cealaltă, concepută pentru a fi confortabilă și plină de cârpă; ambele erau încălzite intern pentru a simula căldura corpului unei mame adevărate. Cârligul empiric a fost faptul că mama realizată din sârmă deținea o sticlă de lapte, din care bebelușii se puteau hrăni, în timp ce mama acoperită cu pânză nu oferea altceva decât confortul şi căldura specifice creaturii și o atingere moale.

Harlow a îndepărtat maimuțele tinere de la mamele lor naturale la câteva ore după naștere și le-a lăsat să fie „crescute” de către aceste mame surogat. Experimentul a demonstrat că maimuțele au petrecut mult mai mult timp cu mama lor de pânză decât cu mama lor de sârmă. Cu alte cuvinte, maimuțele s-au dus la mama de sârmă doar pentru mâncare, dar au preferat să-și petreacă timpul cu mama moale și confortabilă, de cârpă, atunci când nu mâncau.

Folosind macacii ca subiect al experimentelor sale, el a arătat cum legăturile parentale, afecțiunea și compania devreme în viață au un rol uriaș în dezvoltarea socială și cognitivă. Harlow a arătat, de asemenea, cum bebelușii și copiii foarte mici au o nevoie psihologică puternică pentru afecțiune din partea unei figuri parentale, aceasta fiind mult mai profundă decât dorințele utilitariste legate de căldură, protecție și hrană.

În timp ce mulți experți au neglijat importanța iubirii și a afecțiunii părinților, experimentele lui Harlow au oferit o dovadă incontestabilă că dragostea este vitală pentru dezvoltarea normală a copilăriei. Experimente suplimentare efectuate de Harlow au dezvăluit devastarea pe termen lung cauzată de lipsuri, ducând la suferințe psihologice profunde și emoționale și chiar moarte.

Lucrarea lui Harlow a fost controversată în timpul său și continuă să atragă şi astăzi critici. În timp ce astfel de experimente prezintă dileme etice majore, munca sa a inspirat o schimbare în modul în care ne gândim la copii și dezvoltare și a ajutat cercetătorii să înțeleagă mai bine atât natura, cât și importanța iubirii.