.jpeg)
Redactor: Elisa Velicu
Tehnoredactor: Teodora Botin
Grafician: Ana Florescu
Să ne imaginăm că sunteți medici și în fața dumneavoastră se află un pacient, care e însoțit de soția lui, ce povestește cum în ultimele săptămâni acesta prezintă un comportament neobișnuit. Spre exemplu, este mult mai agresiv, se izolează de cei din jur, este iritabil sau, mai pe scurt, o persoană total schimbată. Sigur pot exista mai multe explicații medicale pentru acest comportament, însă interesant este că un posibil diagnostic este și o tumoare cerebrală.
Cu toții știm că avem în creier regiuni specializate pentru mai multe funcții și acestea sunt interconectate unele cu altele prin sute de mii de sinapse, așadar, este evident că avem regiuni dedicate emoțiilor, personalității, agresiunii, etc. Dintre acestea, le amintim pe cele mai importante, precum: cortexul prefrontal, amigdala, sistemul limbic. Astfel, o masă tumorală în aceste regiuni sau chiar în zonele adiacente poate cauza deficite de comportament.
Tumorile cerebrale pot fi clasificate în funcție de caracteristicile lor histopatologice sau de localizarea anatomică. Există două tipuri de tumori: cele primare, care provin din țesutul cerebral, și cele care metastazează în numeroase locații din creier. Din acest motiv, tumorile metastatice prezintă adesea mai multe simptome neuropsihiatrice. Principalele simptome experimentate de acești pacienți sunt: agresiune, anxietate, apatie, confuzie, depresie, deficite ale memoriei și iritabilitate. Mărimea și tipul tumorii sunt alți factori. Tumorile mai mari provoacă, de obicei, schimbări mai severe în gândire. Tumorile care cresc lent, cum ar fi astrocitoamele pilocitare, pot să nu cauzeze atât de multe probleme, deoarece creierul are timp să se adapteze la ele. Cu toate acestea, tumorile cu creștere rapidă, cum ar fi glioblastoamele, expun mai mult pacienții la deficite. La fel, tumorile pituitare pot avea un efect asupra personalității, provocând hiper sau hipo de hormoni. Dezechilibrele hormonale pot cauza probleme cu starea de spirit, emoțiile, greutatea corporală și funcția sexuală.
Pe măsură ce neoplazia progresează, simptomele devin adesea mai pronunțate. Deoarece atât boala, cât și tratamentul ei au un efect direct asupra funcționării creierului, pacienții se confruntă, de obicei, cu simptome neurologice, cognitive și psihiatrice. Mai mult, aceste simptome pot afecta negativ mediul social direct al pacienților, cum ar fi membrii familiei și prietenii apropiați. Schimbările de personalitate și comportament, schimbările de dispoziție, halucinațiile și psihoza sunt fie greu de recunoscut, de tratat, fie sunt puțin studiate în literatura științifică. Prin urmare, în afara tratamentului chirurgical, este greu de găsit o metodă de tratament țintă care acoperă spectrul simptomelor.
În zona prefrontală au fost identificate mai multe simptome specifice. Astfel, lezarea zonelor prefrontale dorsolaterale este asociată cu funcția executivă sau daunele din zona orbitofrontală pot provoca dezinhibiție și impulsivitate, apatie sau abulie.
Mulți pacienți au o conștientizare limitată a simptomelor lor. Deficiența recunoașterii emoțiilor și problemelor comportamentale sunt asociate cu o lipsă de conștientizare de sine.
Pentru a încuraja depistarea precoce a simptomelor, profesioniștii din domeniul sănătății ar trebui să fie interesați de problemele de comportament în cadrul consultațiilor de rutină. Încă nu există instrumente validate de screening specifice tumorii cerebrale, disponibile pentru a evalua schimbările de comportament.
În concluzie, simptomele neurocomportamentale sunt frecvente la pacienții cu tumori cerebrale, apar adesea concomitent și sunt greu de deosebit. Simptomele ar trebui, de preferință, să nu fie tratate separat, ci ca pe un întreg. În funcție de severitate, tratamentul farmacologic și/sau psihoterapia pot fi recomandabile. Terapeuții care sprijină pacienții cu tumori cerebrale ar trebui să aibă întotdeauna cunoștințe aprofundate despre simptomele specifice bolii ale tumorilor cerebrale, pentru a răspunde în mod adecvat nevoilor pacienților și ale îngrijitorilor informali.
Bibliografie:
Comments