Tipuri de traume

Redactor: Laura Ionascu

Grafician: Kira Bitoleanu

Traumele pot apărea pe tot parcursul vieții și fiecare om poate răspunde diferit la acestea, însă, oricând ar apărea, evenimentele traumatice sunt cele care provoacă un nivel extrem de ridicat de stres, sunt însoțite de un sentiment de groază și neajutorare.

Familia este într-adevăr primul mediu pe care îl cunoaștem și în care ne dezvoltăm, însă poate fi și o sursă de traume, fiind foarte ușor afectați chiar și copiii în vârstă de doar câteva luni. Dacă un părinte deseori și-a insultat, umilit sau lovit copilul, a aruncat ceva înspre el, l-a atins în moduri sexuale, dacă acasă acel copil a simțit că nu este iubit sau apreciat, membrii familiei în general nu se susțineau reciproc sau nu se simțeau apropiați unii de alții, există șanse foarte mari ca aceste evenimente să fi fost traumatice. În plus, dacă un copil nu a primit destulă mâncare, sau deseori avea haine murdare, dacă părinții nu îl duceau la doctor când avea nevoie, abuzau de substanțe, aveau probleme psihice sau unul din membrii familiei a mers la închisoare, posibilitatea ca acel copil să dezvolte traume este foarte ridicată.

Uneori, ca în cazul abuzului fizic sau sexual, cauza traumei poate fi evidentă, însă există foarte multe tipuri de traume suferite în copilărie pe care poate nici nu le-am considera traume. De exemplu neglijarea, pierderea unui părinte, probleme de învățare care ne-ar putea face să ne îndoim de noi, prea multe rude apropiate care să locuiască în aceeași casă cu noi, un părinte detașat, indisponibil emoțional sau anxios, chiar și propria lui traumă din copilărie ne pot afecta fără să conștientizăm acest lucru.

Trauma poate fi de trei tipuri: acută, cronică și complexă. Trauma acută rezultă dintr-un singur eveniment foarte stresant sau periculos, cea cronică este cauzată de evenimente traumatice repetate și de durată, cum ar fi abuz, bullying sau violența domestică, iar trauma complexă apare după mai multe evenimente cu un nivel ridicat de stres. Exemple de evenimente de acest gen ar fi abuzul sexual, fizic și emoțional, probleme serioase de sănătate, să fii martor la violență domestică, moartea sau separarea bruscă de o persoană apropiată și dezastre naturale.

Este important de menționat că nu toate persoanele care au suferit o traumă dezvoltă răspunsuri negative de lungă durată sau tulburări psihice în urma acesteia. Există o perioadă de timp normală în urma unui eveniment traumatic în care pot apărea „simptome” care au legătură cu trauma, dar care nu se transformă neapărat într-o tulburare de stres post-traumatic (post-traumatic stress disorder/PTSD). Chiar dacă fiecare persoană răspunde în felul ei la traumă, printre răspunsurile comune se numără frică, suferință și depresie, iar unele simptome fizice pot fi greața, amețeala, schimbări la nivelul apetitului și somnului, dar și retragerea din mediul social și renunțarea la activitățile zilnice. Totuși, când semnele și simptomele stresului traumatic durează mai mult de câteva luni, devin din ce în ce mai grave cu timpul și afectează viața persoanei în sensul în care au un impact negativ asupra sănătății fizice și a vieții sociale, este posibil să fie cazul unei tulburări cauzate de traumă.

Astfel, PTSD este un răspuns psihic și fizic intens la gânduri și amintiri legate de evenimentul traumatic, care persistă mult timp după acesta. Aceste simptome se pot încadra în 3 categorii: retrăire (amintiri, coșmaruri, amorțeală la nivelul emoțiilor, frică extremă de a fi rănit, tremurat incontrolabil, un ritm alert al bătăilor inimii), evitarea (persoanele se feresc de activități, locații, gânduri și sentimente legate de traumă) și răspunsuri de intensitate crescută la stimuli externi (stare permanentă de alertă, irascibilitate, lipsa concentrării, accese de furie și probleme cu somnul). Alte simptome care pot apărea în cazul tulburării de stres post-traumatic sunt atacuri de panică, depresie, gânduri suicidale, abuz de substanțe, sentimente de izolare și incapacitatea de a duce la bun sfârșit sarcini zilnice.

În cazul traumelor poate apărea foarte frecvent reprimarea ca un mecanism de apărare al creierului, astfel că foarte multe persoane nu își mai amintesc traumele și nici măcar dacă au trecut sau nu prin evenimente traumatice. Totuși, există semne „ascunse” care pot să indice existența traumelor nerezolvate. Astfel, putem să fim deosebit de atenți la sentimentele și stările de spirit ale celor din jur, să încercăm să ne dăm seama mereu cum adulții din jur se simt sau cum vor reacționa și să ne ascundem emoțiile de ceilalți. Alte simptome pot fi pierderea noțiunii timpului, încercarea permanentă de a-i salva pe cei din jur, hiper-vigilență, dificultate în formarea de relații interumane, evitarea conflictelor și sentimente de neputință sau inutilitate.

În cazul în care un copil a avut parte de părinți abuzivi, în viața lui de adult se pot manifesta tulburări de atașament, printre care se numără atașamentul indiferent-evitant (dacă părintele a ignorat copilul, acesta când este adult va tinde să fie foarte independent pentru a evita să fie respins din nou), atașamentul temător-evitant (dacă părintele a abuzat copilul fizic, acesta va dezvolta frica de intimitate, îi va fi greu să formeze conexiuni puternice cu partenerul sau să își spună emoțiile) și atașamentul îngrijorat-anxios (dacă părintele nu a oferit copilului siguranța emoțională, adultul va părea „clingy” și va avea nevoie de validare și asigurări deseori într-o relație, copilăria făcându-l să se îndoiască mereu de sentimentele pe care părintele le avea pentru el). Este important de menționat că fiecare percepe trauma în felul său și nu este obligatoriu să apară aceste tulburări.

​ Persoanele care au trecut printr-un eveniment traumatic au deseori un grad de independență ridicat și cred că trebuie să treacă peste orice pe cont propriu, însă este foarte important să cerem ajutor și să identificăm problemele, pentru că doar așa o să putem să trecem peste traume și, cu acest proces de vindecare, viața noastră se va îmbunătăți într-o foarte mare măsură. Nu sunteți niciodată „prea mult” sau „deranjați” dacă spuneți ce simțiți sau cereți ajutor. Reach out!