Tipuri de temperament

Redactor: Riana Kacic

Tehnoredactor: Sara Oncescu

Grafician: Daria Desaga

Pentru mulți, cunoașterea de sine este una dintre cele mai încântătoare călătorii ale vieții, în care experimentăm cu scopul de a afla ce ne place, ce nu ne place, cum reacționăm la anumite situații, fiecare acțiune consolidând încrederea în laturi ale personalității noastre. Astfel, ajungem să dăm peste diverse „categorii” care încearcă să generalizeze tipuri de personalități. De la zodii la MBTI, cu toții am auzit și chiar ne-am satisfăcut o mică curiozitate de a afla mai multe, de a vedea dacă ni se potrivește una dintre aceste „etichete”. Unul dintre cele mai antice modele ale personalității este Modelul celor 4 temperamente, propus de Hipocrate și de Galenus.

În psihologie, temperamentul este un aspect înnăscut al personalității, preocupat de dispozițiile și reacțiile emoționale, dar și de viteza și intensitatea acestora. Termenul este adesea folosit pentru a se referi la starea de spirit dominantă sau alcătuirea dispozițională unică a unui individ.

Totuși, originile acestei tipologii aparțin medicinei greco-arabe, unde a fost folosită cu succes pentru tratarea bolilor. Apărând în Mesopotamia pentru prima oară, medicul grec Hipocrate a fost cel care a dezvoltat o teorie medicală ce se baza pe faptul că anumite stări, emoții și comportamente umane sunt cauzate de un exces sau o lipsă de umori, adică fluide corporale, și anume: sânge, bila galbenă, bila neagră și limfă. În funcție de aceste umori, se putea determina cât de susceptibil erai de a te îmbolnăvi de o boală. Așa au apărut cele 4 temperamente: sangvin pentru sânge, coleric pentru bila galbenă, melancolic pentru bila neagră și flegmatic pentru limfă.

Sangvinii sunt optimiști, sociali și plini de viață. Cu alte cuvinte, indivizii cu un temperament sangvin tind să fie vorbăreți, prietenoși și lipsiți de griji. Oamenii au atribuit, de asemenea, tendințe artistice și imaginație temperamentelor sangvine, precum și tendințele de a fi dezorganizați și ușor de plictisit.

Colericii sunt determinați să obțină rezultate rapide, iar odată ce un obiectiv este atins, se vor concentra asupra unei noi provocări. Caracteristicile specifice ale colericului includ o comandă și încredere în vocea lor și comunicarea scurtă, directă și la obiect cu alții. Deoarece se așteaptă ca și ceilalți să facă același lucru, aceștia își pierd răbdarea repede. Colericii se plictisesc ușor și își pierd concentrarea dacă nu au un obiectiv sau dacă nu obțin rezultate.

Melancolicii sunt adesea descriși ca fiind timizi. Aceștia nu spun mult, au o vorbire rară și chibzuită și adesea sunt conștienți de sine. Din această cauză le e greu să se adapteze social. O importantă caracteristică este perfecționismul. Oamenii cu temperamentul melancolic pot face acțiuni migăloase, deși epuizante din cauza detaliilor, însă sunt afectați de insucces.

Flegmaticilor le place rutina și rezistă puternic schimbării. Ei evită conflictele (de aceea sunt atât de acomodativi). Flegmaticul are dificultăți în a lua decizii rapide. Alte trăsături ale temperamentului flegmatic includ a fi practic, concret și un gânditor tradițional. Expresia lor stoică ascunde adesea adevăratele sentimente. Personalitatea flegmatică poate fi de asemenea răbdătoare, un motiv pentru care sunt considerați opusul colericilor. Sunt perseverenți și consecvenți în orice fac.

Desigur, teoria lui Hippocrate care ulterior a fost dezvoltată și mai mult de Galenus în legătură cu umorile a fost infirmată, însă denumirile, precum și trăsăturile descrise s-au păstrat. De asemenea, s-a descoperit faptul că multă lume are de fapt o combinație dintre mai multe temperamente, unul fiind mai dominant.

Oamenii de știință au propus tot felul de alte teorii care se leagă de originalul model. Un exemplu notabil este Ivan Pavlov, care a încercat să-și interpreteze propriile observații în ceea ce privește cele patru temperamente. Deși Pavlov este faimos în principal pentru descoperirea condiționării clasice, el era interesat și de temperament. Observând câinii din laboratorul său, Pavlov a sugerat că există patru tipuri de temperamente de bază la acești câini și a crezut că există paralele între câini și oameni. Potrivit lui Pavlov, cele patru tipuri de temperamente ale câinilor au fost: slab - inhibat, anxios, ușor supărat (similar cu melancolic); puternic dezechilibrat - excitabil, hiperactiv, iritabil (asemănător colericului); puternic echilibrat lent - calm, consistent, nu se trezește ușor (asemănător cu flegmatic); puternic echilibrat mobil - vioi, rapid, dornic (asemănător cu sangvinul).

Alt model cu care probabil că sunteți familiari este cel propus de Jung și îmbunătățit de Eysenck. Carl Jung este faimosul psihanalist care afirmă că există două atitudini care se exclud reciproc – extraversia și introversia. Introvertitul se simte mai confortabil cu lumea interioară a gândurilor și sentimentelor, așa că va vedea lumea în ceea ce privește modul în care este afectat de aceasta. În același timp, extrovertitul se simte mai bine cu lumea obiectelor și a altor oameni și este mai preocupat de impactul lor asupra lumii.

Hans Eysenck este cel care, preluând modelul lui Jung adaugă și gradul de nevrotism, adică stabilitatea (sau instabilitatea) emoțională. Astfel, colericul este un extrovert instabil, iar sangvinicul un extrovert stabil. Melancolicul este introvertul instabil, pe când flegmaticul este introvertul stabil.

Temperamentele alcătuiesc o latură indispensabilă personalității noastre. Deși înnăscute, putem prin educație să le modelăm și să ne transformăm într-o persoană și mai bună. Cunoașterea temperamentelor noastre ne poate permite să ne înțelegem mai bine punctele forte și punctele slabe. În mod similar, când suntem conștienți de temperamentele celor dragi, putem să-i înțelegem mai bine și să avem relații mai bune cu ei.