.jpeg)
Redactor: Alexandra Ogrezeanu
Tehnoredactor: Raiciu Maria
Grafician: Vasile Diana
PR: Iulia Barbulescu
Te-ai aflat vreodată în situația în care nu te puteai opri din a te gândi la partenerul tău, oricât de mult ai fi încercat? Totul părea roz; chiar și aspectele mai puțin bune erau trecute, indirect, cu vederea. Totuși, odată cu trecerea timpului, totul a căpătat claritate și entuziasmul a început să scadă.
“The Honeymoon phase” (sau “Efectul lunii de miere”) este un termen care descrie o stare neurologică în care se află “creierul îndragostit”. În general, se manifestă în primele luni, dar există diferențe de durată care depind de parametrii speficifici fiecărei relații, așadar variază mult. Spre exemplu, pentru persoanele care sunt într-o relație la distanță este o fază mai lungă.
Reprezintă o etapă crucială în determinarea evoluției către o relație pe termen scurt, respectiv pe termen lung deoarece spre finalul ei începe conflictul. Ce se întâmplă, de fapt, la nivel neurochimic?
Practic, creierul este scufundat într-un amestec perfect de neurotransmițători care te fac să te simți foarte bine. Pare atât de real, să fie totuși doar o iluzie? Să analizăm principalii actori ai acestei înscenări: dopamina, norepinefrina și serotonina.
Dopamina: hormon recompensei și al anticipării. Persoanele aflate în această perioadă prezintă o activitate ridicată în nucleul caudat și în zona tegmentală ventrală, care sunt centrii ai acestui neurotransmițător.
Generează atracția sau dependența. Odată cu trecerea timpului (familiarizarea), emisiile scad gradual. Începutul unei relații este caracterizat printr-o groază de noutate și necunoscut, un mediu în care dopamina îsi atinge apogeul.
Un exemplu relevant îl constituie un studiu din 2010 care a demonstrat influența dopaminei în ierharhizarea atractivității strict pe baza presupunerii și anticipării.
A avut în vedere un grup de femei heterosexuale cărora li s-au prezentat (doar prin descriere) 3 tripuri de bărbați:
(1) Cineva care nu prezenta interes în ele;
(2) Cineva care era clar interesat;
(3) Cineva care avea sentimente vagi;
Care a fost rezultatul? Poate că era de așteptat ca (2) să fie cel mai popular, dar favoritul în sondaj a fost (3), pentru simplul fapt că avea în plus elemente de necunoscut.
Următorul hormon este un produs al sistemului nervos simpatic: noreprinefrina(sau noradrenalina), ale cărei emisii stimulează neliniștea, deci și vigilența, atenția la detalii(motiv pentru care partenerul devine elemnt central in percepția personală). pe de altă parte, are ca rezultat și tahicardia, “fluturii în stomac” și anxietatea, care stimulează dorința de a fi pe placul celuilalt.
În mod contrar față de dopamină și noreprinefrină, serotonina este prezentă în cantități mai scăzute decât în mod normal. Acestea sunt deseori asociate cu gânduri obsesive, inabilitatea de concentrare și probleme de somn, serotonina fiind un regulator.
Pentru ca Honeymoon phase înseamnă sentimente intensificate, sfârșitul ei, deși e gradual, se poate simți brusc. Este atunci când încep să apară conflictele și diferențele de caracter care erau ignorate in euforia momentului la început. Fie nu ai cunoscut bine persoana, fie „nu se mai simte la fel ca la început”, ambele sunt motive uzuale pentru care multe relații se sfârșesc după aceasta perioadă.
De menționat că, deși nu toată lumea trece prin această fază, ea reprezintă un moment esențial pentru adaptarea la o relație pe termen lung.
Deci, când creierul nu prea mai e de partea noastră, ce putem face?
Comunicarea este un punct important. Argumentele sau neînțelegerile nu trebuie să se termine cu acuzații sau cu scuze spuse din obligație, ci cu un compromis care va duce la evoluție. Fie că e despre faptul că ți-a scris „hey” în loc de „heyy”, fie ca nu mai petrece la fel de mult timp cu tine cum ți-ai dori, nu poate ști că te deranjează decât dacă îi spui. Nu trebuie să fie într-un mod agresiv, important e să clarifici ce așteptări ai și să asculți. Înțelegerea trebuie să fie mutuală.
O schimbare neurologică importantă care vine odată cu trecerea la o relație pe termen lung este asaltul pe care il are oxitocina. Ia rolul principal si este asociată cu starea de liniște, admirația fata de partenerii noștri și atașamentul, fiind elementul care diferențiază, în esență, relațiile pe termen lung.
Bibliografie:
Comments