top of page
Search
Yasmine Bechi

The dark Triad

Redactor: Cătălina Tudoroiu

Tehnoredactor: Ilinca Pelivan

Grafician: Ilinca Ciochia

Probabil că fiecare dintre noi a întâlnit măcar o dată pe cineva căruia nu-i păsa decât de propria persoană, nereușind să țină cont de cei din jurul său. Sau poate ți-ai dat seama la un moment dat că un om pe care îl credeai prieten nu ținea, de fapt, la tine, ci doar se folosea de ceea ce puteai tu oferi pentru a-și atinge propriile scopuri. Sau ar putea să fie cineva care pur și simplu nu înțelegea emoțiile altcuiva, oricât de mult te-ai fi chinuit să îi explici. În orice caz, cele 3 trăsături ce alcătuiesc „Dark Triad” sunt omniprezente, fiecare om le are, ceea ce variază însă de la persoană la persoană este cât de accentuate sunt.

În anul 2002, Delroy Paulhaus și Kevin Williams au sugerat că machiavelismul, narcisismul si psihopatia, trăsături ale personalității umane care există în fiecare om într-un grad mai mare sau mai mic, sunt caracteristici distincte, dar înrudite. De atunci, ele au fost cunoscute drept „triada întunecată”.

Machiavelismul a fost descris pentru prima dată în secolul al șaisprezecelea de către Niccolo Machiavelli, diplomat italian după care și-a luat numele, ulterior, această trăsătură. În cartea sa, „Prințul” Machiavelli încurajează liderii să mintă, să manipuleze și să folosească orice mijloace necesare pentru îndeplinirea propriilor scopuri, fără a ține cont de etică. Astfel, persoanele cu un nivel mare de machiavelism sunt manipulatoare, egocentrice, ar face orice pentru a ajunge într-o poziție de putere și sunt deseori carismatice, având abilitatea de a influența cu ușurință oamenii din jur. Mai multe studii sugerează că persoanele predispuse la comportamentul machiavelic sunt bărbații, tinerii și persoanele egoiste și inteligente.

Al doilea element al triadei, narcisismul, constă într-un egocentrism dus la extrem, până în punctul în care persoana în cauză ignoră problemele și nevoile oricăror oameni din jur. În ciuda faptului că toți avem momente în care ne punem pe noi pe primul loc, fără să ne gândim la alții, narcisiștii adevărați nu socotesc deseori sentimentele celorlalți: pentru ei nu contează nimic în afară de ce cred ei, cum se simt ei, etc. De asemenea, ei nu înțeleg efectul pe care comportamentul lor îl are asupra altor oameni, empatia lipsindu-le aproape în totalitate. Se pare că acest element al triadei se manifestă deseori și în aspectul fizic, narcisiștii având tendința de a se îmbrăca frumos și fiind, obiectiv vorbind, persoane atractive.

Psihopatia este, de asemenea, caracterizată prin lipsa empatiei și a conștiinței și desconsiderarea emoțiilor altora. Această detașare face persoanele cu un nivel crescut de psihopatie să fie deosebit de manipulatoare. Cu toate acestea, dintre cele 3 elemente ale triadei, psihopatia este cel mai greu de identificat, psihopații fiind oameni care pot părea normali și chiar fermecători. Sub această fațadă însă, lipsește orice fel de conștiință sau etică, iar natura lor antisocială îi împinge deseori spre crimă.

Recent, cercetătorii au înaintat ipoteza că un singur element fundamental (numit „D”) ar putea sta la baza multor trăsături negative, incluzându-le atât pe cele din triadă, dar și sadismul și multe altele. Factorul „D” a fost definit drept „tendința de a maximiza utilizarea persoanelor din jur în scopuri proprii, oricât de lipsit de etică ar fi, însoțită de idei ce justifică un comportament răuvoitor”.

Similar cu cercetarea condusă pentru „Big Five Personality Traits”, studiile pentru triadă s-au concentrat în special pe gemeni și persoane înrudite, ca un efort de a înțelege contribuția genetică și cea a mediului în dezvoltarea celor trei trăsături. În urma acestor studii, s-a observat că psihopatia și narcisismul se transmit mai des pe cale genetică decât machiavelismul, acesta din urmă fiind profund influențat de experiențele proprii, mai ales cele din copilărie și adolescență.

În concluzie, cele trei trăsături de personalitate ce compun „Dark Triad” se găsesc în fiecare dintre noi, iar un motiv de îngrijorare există doar atunci când ele sunt exagerate, duse la extrem. Psihopatia, narcisismul și machiavelismul nu sunt afecțiuni diagnosticabile, dar pot intra în componența diferitor boli mintale, iar atunci când nu sunt ținute sub control, pot răni oamenii din jur. De aceea, este foarte important să știm de existența celor 3 caracteristici și să putem să le identificăm în persoanele ce ne înconjoară.

61 views0 comments

Recent Posts

See All

Comentarios


Post: Blog2_Post
bottom of page