The 27 club

Redactor: Maria-Cristina Chira

Grafician: Kira Bitoleanu

Cu toții am auzit de Kurt Cobain, Jim Morrison, Amy Winehouse, Jimi Hendrix, Janis Joplin și Brian Jones. Ce au aceștia în comun pe lângă talentul rar întâlnit și arta pe care au lăsat-o în urma? Un număr: 27 – vârsta la care s-au stins din viață.

Este în natura omului să identifice tipare, iar acestei trăsături îi putem mulțumi pentru supraviețuirea noastră. Capacitatea intelectuală care ne permite să observăm, să analizăm și să tragem concluzii este motivul pentru care suntem atât de pricepuți la a găsi modele în natură. Această abilitate ne-a oferit posibilitatea, în trecut, să învățam, de exemplu, ciclurile de odihnă și vânătoare ale prădătorilor, astfel că ne puteam proteja mai bine. Creierul nostru a evoluat într-o mașinărie de identificat tipare și am ajuns să fim atât de buni la a identificarea acestora încât o facem și unde nu există.

Coincidență sau ,,pattern”?

Puțin din amândouă. Coincidențele sunt evenimente aparent conectate, dar care au loc accidental și independent în circumstanțe asemănătoare. Deși la moartea acestor artiști importanți în aceeași perioadă a vieții a contribuit o serie de factori (pe care îi voi elabora puțin mai jos), numărul 27 este doar atât: un număr.

Statistic, numărul de muzicieni ce s-au stins la 27 de ani nici măcar nu este cel mai mare dintre categoriile de vârstă, în schimb vârstă de 56 de ani este mult mai...populară. Cu 2,2% din morțile înregistrate ale muzicienilor având loc la 56 de ani, este clar că procentul de 1,3% în cazul ,,clubului 27” confirmă statutul de mit al existenței unei relații de cauzalitate între această vârstă și decesul artiștilor. Motivele pentru care a fost creată atâta speculație în acest context sunt pur și simplu statutul și nivelul de faimă al celebrităților în cauză și momentul din carierele lor la care au murit.

Toți artiștii menționați sunt definitorii pentru perioadele în care au trăit și au revoluționat muzica vremii, în consecință atrăgând atenție asupra lor din partea mass-media. Decesele lor nu aveau cum să treacă neobservate, iar fiind atât de populari le-au eclipsat pe altele. Asta i-a făcut pe oameni să se concentreze pe ele și să le analizeze și mai mult și, din nou, creierul uman găsind un tipar acolo unde nu este unul.

Există, totuși, o sămânță de adevăr în toată povestea aceasta. Dacă ,,clubul 27” s-ar schimba în ,,clubul 26-30”, numărul membrilor ar crește de patru ori, iar dacă l-am extinde la 35 de ani, s-ar înmulți de zece ori.

Hendrix a murit asfixiat în urma unei supradoze de barbiturate; Joplin în urma unei supradoze de heroină; Amy s-a intoxicat cu alcool; Kurt și-a luat viață cu un shotgun; Morrison a avut un atac de cord în urma consumului de heroină. . Aici mai apare un lucru care joacă un rol important în felul în care este perceput ,,clubul 27”, diferit față de restul categoriilor de vârstă și anume morțile au fost, mai mult sau mai puțin suiciduri. Se remarcă o tendință: cu toții au jucat un rol important în propriile lor sfârșituri, în mod direct sau nu. Consumul de droguri puternice și abuzul de substanțe au grave repercusiuni cunoscute și totuși acești muzicieni au continuat să trăiască acest stil de viață periculos. De ce?

Boli mentale cronice

Cred că un cuvânt bun pentru a descrie personalitățile menționate ar fi ,,autodistructivi”. Forța creativă din spatele artei lor a constat, precum în cazul multor alți artiști, în suferința lor emoțională. Este cunoscut faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani sunt predispuse problemelor de sănătate mentală, în special depresiei. Lucrurile se complică atunci când intră și banii, drogurile și faima în ecuație. Aceste persoane deja sensibile din punct de vedere emoțional au căpătat acces la metode distructive de coping și au pierdut controlul. Acești factori combinați sunt, în mod evident, o rețetă pentru dezastru.

În încheiere, oricât de interesant este conceptul unei vârste care aduce sfârșitul celor mai talentați și inovativi artiști ai lumii, statisticile dovedesc că acesta nu este nimic mai mult decât un mit din pop culture, care însă are la bază niste probleme reale.

Acum, pentru o notă personală voi ține să menționez faptul că, din moment ce îmi place să analizez (poate mai mult decât este necesar) melodii și muzicieni, am ajuns la concluzia că arta acestora reprezintă de multe ori strigăte pentru ajutor și că putem să învățam să nu repetăm greșelile acestor oameni cu atâta influență.