top of page
Search
Eirini Magdalena Bountina

Terapia prin dans și mișcare

Redactor: Eirini Bountina

Tehnoredactor: Teodora Botin

Grafician: Lavinia Dumitru





Ai simțit vreodată că ritmul preia controlul asupra corpului tău? În plus, ai privit vreodată dansul ca pe o formă de libertate? Cu siguranță, dansul este un declanșator de voie bună, distracție, chiar relaxare, însă mișcarea s-a dovedit a fi mai mult decât atât.


Chiar dacă dansul reprezintă o formă de exprimare încă din cele mai vechi timpuri, dansul ca terapie a fost instituit în psihoterapie de abia în secolul XX. Ia naștere din simpla observație a profesoarei de dans, Marian Chance, din SUA, pentru că majoritatea elevilor ei frecventau ședințele mai mult pentru starea inedită pe care o dobândeau și mai puțin pentru coregrafia în sine.


Dar cum funcționează terapia prin dans? Dansul elimină granița dintre trup și suflet, este limbajul ascuns al fiecăruia. Modul în care noi ne mișcăm, pe ritm sau în viața de zi cu zi, le spune celor din jurul nostru ce fel de persoane suntem și câte ceva despre starea noastră emoțională.


Terapia prin dans pleacă de la ideea că mișcarea poate influența starea psihică, fiind, în acest context, o formă de exprimare și comunicare menită să ajute individul să se dezvolte, să se vindece și să capete o stare generală de bine. Efectele se produc la nivel fizic, emoțional și mental.


Dansul folosit într-un context terapeutic oferă o modalitate de evaluare și de tratament a problemelor neurologice, psihologice și sociale. Există trei componente generale la baza acestuia: dansul, mișcarea fizică și creativitatea. Acestea sunt menite să aducă schimbări sesizabile, în timp, la nivel fizic, cât și emoțional, cognitiv și social.


Oamenii care utilizează terapia prin dans în cadrul unui tratament se folosesc de mișcare pentru a comunica sentimente conștiente și inconștiente pe care nu le pot exprima în cuvinte. Astfel, terapia prin dans poate fi privită drept un mijloc de autocunoaștere care ajută la exteriorizarea sentimentelor și îmbunătățirea echilibrului dintre interior și exterior. Eliminarea blocajelor interne reprezintă, probabil, cel mai mare avantaj al folosirii dansului în scopul detensionării. Beneficiarii vor învăța să diminueze și chiar să elimine sentimentele negative.


Data viitoare când simți nevoia să-ți dai un restart sau ai o zi proastă, nu îți fie frică să dai drumul la muzică și să te lași în voia ritmului. Îți garantez că te va face să te simți mai bine.

Când dansezi, poți să te bucuri de luxul de a fi tu. – Paulo Coelho

31 views1 comment

Recent Posts

See All

댓글 1개


biancaconstantin273
2022년 1월 02일

Oțelu Galați all the time

좋아요
Post: Blog2_Post
bottom of page