.jpeg)
Redactor: Diana Ceaușu
Tehnoredactor: Andreea Tănăsoiu
Fotograf: Ana Voiculescu
Trap-ul este un subgen al muzicii hip-hop, originar în America de Sud a anilor 90. În România și-a avut debutul în jurul anului 2015 și de atunci fenomenul a luat amploare până a ajuns la anvergura pe care a căpătat-o astăzi. Conotația melodiilor care sunt atât de popularizate, mai ales printre tineri, publicul target, a produs o oarecare ruptură ce a rezultat în crearea a două blocuri: cei care nu tolerează acest subgen evocând valorile controversate pe care el le promovează, în raport cu cei ce îl acceptă bazându-se pe diverse viziuni personale. Cu toate acestea, indiferent de ce „parte” te afli, nu există persoană din publicul target care să nu fi auzit de cel puțin o melodie trap în ultimii ani, indiferent de părerea pe care și-au format-o ulterior despre acest subgen. Așadar, iată fenomenul trap explicat în raport cu modul rapid prin care a ajuns să se situeze printre preferințele tinerilor.
O caracteristică pregnantă a trap-ului românesc este repetitivitatea versurilor, care a ajuns să reprezinte parțial motivul succesului subgenului. Majoritatea pieselor trap au un text foarte ușor de reținut, cu un limbaj accesibil tuturor, sunt rapide, au anumite particularități ale ritmului care le diferențiază și sunt ascultate, de cele mai multe ori, la volum ridicat pentru că intră în categoria „muzicii de petrecere”. Conform studiului din 2016 întreprins de Asociația Americană de Psihologie despre imageria muzicală involuntară, acestea sunt fix caracteristicile care fac o melodie aptă să ne rămână cât mai ușor blocată în cap prin mijloace de memorare involuntară. Astfel, este foarte probabil să ajungi să asculți sau măcar să fredonezi o piesă de genul, indiferent de viziunea pe care o ai asupra subgenului per total.
În esență, trap-ul este un mod de a creiona cotidianul unei pături sociale de speță mai joasă. Stilul de viață prezentat în melodii este deja mediatizat și apreciat de către tineri, printr-o latură foarte popularizată a filmelor de acțiune occidentale, în special americane (de exemplu seria de filme „Fast & Furious”), prin muzica rap deja bine cunoscută sau chiar prin poveștile oamenilor din contextul respectiv. Deci trap-ul nu face altceva decât să reflecte într-un mod mai vulgar, strict din punct de vedere al limbajului, niște valori ale unui stil de viață libertin și opulent, lipsit de constrângeri, care e deja supraapreciat printre tineri, prin independența și unicitatea lui. În adolescență apare nevoia de răzvrătire, de obicei inconștient, cu accent pe căutarea autonomiei și a identității, iar uneori poate apărea cazul stereotipizat al tânărului care ar vrea să se distanțeze de autoritatea părintelui prin practicarea obiceiurilor ce clar nu ar fi tolerate de acesta. Pe acest palier, trap-ul „bifează” două căsuțe: piesele clar nu ar fi tolerate de părinți și în melodii apare de foarte multe ori motivul răzvrătirii, pe căi nu neapărat legale, împotriva sistemului, ceea ce în anumite situații îi poate oferi tânărului impresia de apartenență, căci împărtășește sentimentul anarhic al artistului. În plus, în piesele trap este foarte accentuată ideea că poți ajunge în vârful piramidei sociale, cel puțin din punct de vedere financiar, chiar dacă pornești de jos. Această idee clar îi surâde unui tânăr pe care se pune foarte multă presiune să își găsească un drum în viață și care, în mod evident, își dorește să ajungă și el realizat conform standardelor proprii, indiferent de cât de înstărit este. În plus, în piese apare laitmotivul personajului țesut care se descrie ca aparținând unui grup peste medie, mai „cool” decât în general, care stârnește admirația celor din jur. Tinerii, care simt de cele mai multe ori nevoia să se afirme, să fie și ei deosebiți și validați prin admirația celor din jur, ajung să asimileze inconștient mesajele respective și ulterior să își dorească să aparțină și ei unui astfel grup. Motivul? În unele cazuri, aceasta este cea mai accesibilă și evidentă cale să se autoaprecieze și să fie acceptați, întrucât mesajul difuzat și asimilat e clar și limpede: „protagonistul” melodiei transmite ideea că „dacă ești ca mine ești interesant”. Pe deasupra, se adaugă și efectul de turmă, tendința de a propaga mai departe ce fac cei ce te înconjoară, fără a te asigura dacă e corect și se aliniază cu principiile tale, dar și peer pressure-ul, căci indiferent de mediul academic în care te învârți, în anumite contexte sociale ești privit cel puțin ciudat dacă nu asculți sau nu tolerezi trap-ul.
Așadar, faptul că trap-ul e atât de popularizat în rândul tinerilor își are fundamentul, în mare, în niște nevoi comune ale adolescenților pe care le satisface, cum ar fi apartenența la grup sau întoarcerea împotriva autorității organului parental. Însă, cu toate că fenomenul este explicabil și foarte bine cunoscut de majoritate, are și o latură secundară care, în spatele versurilor catchy și ușor de memorat, instigă la violență, consum de droguri și atitudini ostile la adresa celor din jur. Motivele finale pentru succesul subgenului sunt fix controversele pe care acesta le naște prin această latură adiacentă. Cu cât un subiect este mai discutat, mai dezbătut, cu atât va atrage mai multă atenție, pozitivă sau negativă și odată cu atenția, din ce în ce mai mulți ascultători.