Stutz (filmul)

Redactor: Andra Medrega

Tehnoredactor: Teodora Roșca

Grafician: Maria Baciu

„Distrează-mă!” îi spune psihiatrul Phil Stutz lui Jonah Hill la începutul sesiunii lor, în documentarul inedit pe care cei doi l-au creat împreună. „Stutz” este un film care primește spectatorii în discuțiile intime dintre actor și psihiatrul său, cu scopul de a dezvălui perspectiva lor asupra procesului terapeutic și de a împărtăși lumii instrumentele psihologice simple și utile pe care le folosește Stutz la sesiuni.

Filmul a fost creat într-un mod creativ și nonconformist, diferit de o creație bazată pe un scenariu (precum serialul „Terapia”), de un documentar sau de un interviu oarecare. Începutul pare să îi prezinte pe cei doi într-o sesiune privată, deși, în loc ca Stutz să pună întrebările, Hill este cel care face acest lucru. Scopul actorului este acela de a lăsa o discuție naturală să devină un context ideal pentru a împărtăși ideile și învățăturile lui Phil Stutz, iar caracterul ei informativ pare să fie singurul lucru care te duce cu gândul la un interviu. Spectatorul pare să asiste la o simplă discuție între doi oameni cu o strânsă legătură, care nu ezită să-și arate grija reciprocă unul față de celălalt. Perspectiva cinematografică este doar unul dintre aspectele care, în opinia mea, face acest film să fie inedit și interesant pentru orice pasionat de psihologie sau chiar de arta cinematografiei.

Primul lucru pe care psihiatrul îl întreabă atunci când un nou pacient intră în cabinetul său este ce își dorește să rezolve, care este scopul său. Stutz spune că nu crede complet în perspectiva conform căreia „psihiatrul e neutru” și acesta trebuie să lase pacientul să descopere pe cont propriu anumite probleme și soluții. A simțit nevoia să găsească o soluție prin care să poată contribui mai repede la schimbarea pe care o simte pacientul.

Plecând de la această idee, a conceput instrumentele psihologice pe care el le folosește în terapie și care, spune el, au scopul de a schimba dispoziția, starea emoțională a pacientului, pentru a-i da speranță că suferința sa nu este fără sfârșit, deși vindecarea este un proces de lungă durată. De fapt, ceea ce face terapia de cele mai multe ori este să le ofere pacienților speranță că viața lor se va schimba, iar instrumentele sale sunt strâns legate chiar de acest sentiment: înainte ca tiparele de gândire, schemele dezadaptative sau traumele emoționale să ajungă să fie atinse în profunzime de terapie, psihiatrul a vrut să le ofere pacienților săi o lumină la capătul tunelului. În continuare, vă voi descrie două dintre instrumente pentru a vă face o scurtă introducere în ideile sale.

Mulți oameni au simțit sau vor simți la un moment dat că nu reușesc să-i dea vieții sensul pe care și-l doresc, sentimentul prezent este cel al lipsei unei direcții, care uneori îi face să adopte o mentalitate de genul „nu știu ce să fac, așa că nu fac nimic”. Acesta poate fi un cerc vicios, pentru că ne ține în loc din a încerca noi experiențe care să ne direcționeze energia și pasiunea către diverse activități care trezesc motivația intrinsecă. Pentru tipul acesta de provocare, Stutz propune un instrument pe care îl puteți vizualiza ca o piramidă, sub forma unui scurt plan care să vă ajute să creați energie și motivație, prin exerciții de conectare cu ceea ce el numește „Forța Vitală”. Pe primul nivel al piramidei „Life Force” este conexiunea personală cu propriul corp, pentru care recomandă să existe o grijă constantă pentru somn, dietă și mișcare, pe al doilea nivel se află perspectiva asupra relațiilor interpersonale, iar, în vârful piramidei, relația cu propria persoană. Când vine vorba despre relații interpersonale, el le propune oamenilor să fie ei cei care preiau inițiativa în relații, să-și dorească să creeze și să întărească conexiuni cu cei din jur și să valorifice această dorință. Relația cu propria persoană este unul dintre cele mai complexe lucruri pe care un om poate încerca să-l înțeleagă, iar Stutz îi îndeamnă pe pacienți să-și scrie gândurile și emoțiile pentru a le putea analiza cât mai bine.

O altă idee importantă pe care o repetă de-a lungul discuției este asociată cu instrumentul numit „Partea X” - este partea autocritică din noi, cea care vrea să ne blocheze evoluția și creează frica de nereușită. Stutz îi adresează direct lui Jonah un sfat esențial - suferința, incertitudinea și munca permanentă sunt 3 aspecte ale vieții care nu pot fi evitate de nimeni. Nu lipsa lor este ceea ce te face fericit, ci procesul prin care înveți să le abordezi. Îi mai spune să se lase purtat în vulnerabilitate, să nu evite această stare chiar de poate fi însoțită de frică, fiindcă prin vulnerabilitate putem evolua și trăi viața autentic, din plin.

În finalul articolului, vă îndemn să vizionați filmul, care oferă mult mai multe detalii pe temele discutate, cu deschidere către o discuție neobișnuită, însă plină de idei valoroase. Apropo, a fost prima dată când am vizionat un film cu un caiet în mână, luându-mi notițe. Poate așa va fi și pentru voi.