Stalking

Redactor: Riana Kacic

Tehnoredactor: Ilinca Pelivan

Fotograf: Anne Ivășchescu

Când Prințesa Diana de Wales a murit într-un accident de mașină, mii de oameni s-au întristat din cauza pierderii unei relații personale cu o femeie pe care nu o cunoscuseră, de fapt, niciodată. În mintea lor, o prețuiseră și, probabil, se identificaseră cu calitățile sale - capacitatea ei de a-și exprima în mod deschis afecțiunea, frumusețea și capacitatea ei de a se confrunta cu nedreptatea și suferința umană - dar și vulnerabilitățile ei - relațiile ei eșuate cu bărbații, depresia, bulimia și singurătatea ei. Astfel, milioanele de persoane care i-au urmărit fiecare mișcare, au devenit parte din viața ei, fiind martori la moartea sa. Deși ei nu o cunoșteau personal, iar ea nu îi cunoștea pe ei.

​Recunoașterea imaginației ca o componentă centrală a emoțiilor intense și a acestui comportament este primul pas în înțelegerea psihologiei stalking. În acest mod se naște un nou raționament: „Dacă o pot vedea în privat, poate că voi putea să o cunosc la un nivel mai intim, să fiu cu ea în imaginație și, poate, să fiu mai mult ca ea. Astfel, poate va reuși să mă cunoască.”

​Deci, ce este stalking-ul mai exact? Este o infracțiune care implică acte de urmărire a unei persoane în timp, care sunt amenințătoare și potențial periculoase. În 1995, o lucrare de cercetare intitulată „Stalking Strangers and Lovers” a fost printre primele care a folosit termenul „stalking” pentru a descrie comportamentul bărbaților după o despărțire când își urmăresc agresiv fostul partener de sex feminin. Înainte de acea lucrare, în loc de termenul „stalking”, oamenii foloseau mai frecvent termenii „urmărire obsesivă” sau „viol psihologic”.

​Stalking-ul are multe fețe, câteva exemple fiind: apeluri telefonice sau mesaje repetate, nedorite, care pot sau nu fi amenințătoare, crearea de profiluri false pentru a continua să contacteze o persoană după ce aceasta a fost blocată în contul personal, așteptarea în afara clasei persoanei, acasă, la serviciu, mașină etc., răspândirea zvonurilor online și personal, intrarea în casa sau în mașina persoanei și colectarea de informații despre persoană prin prieteni, familie, colegi de muncă sau cunoștințe.

​În funcție de relația dintre stalker și victimă, există mai multe tipuri de stalking:

1. Cel respins - Acest tip de stalking apare când doi indivizi într-o relație apropiată se despart. Victimele sunt de obicei foști parteneri sexuali sau romantici. Cu toate acestea, membrii familiei, prietenii apropiați sau alții cu o relație foarte strânsă cu stalkerul pot deveni ținte. Motivația inițială a unui stalker respins este fie încercarea de a reconcilia relația, fie să se răzbune. În multe cazuri, aceștia se prezintă ca ambivalenți și uneori par să-și dorească relația înapoi, în timp ce alteori sunt în mod clar furioși și vor să se răzbune pe victimă. De cele mai multe ori comportamentul este menținut, deoarece devine un substitut pentru relația din trecut și îi permite urmăritorului să continue să se simtă aproape de victimă.

2. Cel indignat - Urmărirea motivată de resentimente apare atunci când stalkerul simte ca și cum ar fi fost maltratat sau că este victima unei forme de nedreptate sau umilire. Victimele pot fi și străini, și cunoscuți. Acest tip de stalking poate apărea dintr-o boală mintală severă, atunci când stalkerul dezvoltă convingeri paranoice despre victimă. Motivația inițială pentru urmărire este dorința de răzbunare, însă aceasta este menținută de sentimentul de putere și control pe care urmăritorul îl derivă din inducerea fricii în victimă. Adesea, stalkerul indignat se prezintă ca o victimă care are dreptate să folosească urmărirea pentru a lupta împotriva unei persoane sau organizații asupritoare.

3. Cel care caută intimitate - Acest tip de urmărire apare din singurătate și lipsa unei relații apropiate. Victimele sunt, de obicei, străini care devin ținta dorinței stalker-ului de a avea o relație. Motivația inițială este stabilirea unei conexiuni emoționale și a unei relații intime. Stalking-ul este întreținut de mulțumirea care vine din credința că sunt strâns legați de o altă persoană.

4. Cel incompetent - Stalkerul incompetent poate urmări atât străini, cât și cunoscuți din cauza singurătății, însă, spre deosebire de cel care caută intimitate, motivația lor inițială nu este aceea de a stabili o relație romantică, ci de a obține o întâlnire sau o relație sexuală pe termen scurt. Ei nu urmăresc oameni decât pentru perioade scurte de timp, dar dacă persistă, comportamentul lor demonstrează că sunt orbi sau indiferenți la suferința victimei. Uneori, această insensibilitate este asociată cu limitări cognitive sau abilități sociale slabe.

5. Prădătorul - Acest tip de stalking apare când urmăritorii spionează victima pentru a plănui un atac, adesea sexual, asupra victimei. Aceștia sunt, de obicei, bărbați, iar victimele sunt, de obicei, femei străine. Comportamentul este de obicei inițiat ca o modalitate de obținere a satisfacției sexuale, dar poate fi folosit și o modalitate de a obține informații despre victimă. Astfel, stalking-ul este atât instrumental, cât și satisfăcător pentru acei stalkeri care se bucură de sentimentul de putere și control care provine din atacarea unei victime nebănuitoare.

Odată cu apariția rețelelor de socializare și a internetului, s-a descoperit o nou mod de stalking numit și cyberstalking. Deși în prezent nu există cercetări privind urmărirea cibernetică, există cazuri legale în care Internetul a fost utilizat ca mijloc de comunicare nedorită pentru a urmări pe cineva; cea mai comună metodă sunt emailurile care sunt percepute ca rău intenționate sau hărțuitoare și care induc frică. Internetul ca mijloc de stalking poate fi folosit pentru două funcții penale: să adune informații private despre victimă pentru a continua urmărirea și să comunice (în timp real sau nu) cu victima pentru a amenința implicit sau explicit și pentru a produce teamă.

Stalking-ul este un comportament vechi, dar o crimă nouă. Doar de curând, Statele Unite precum și alte țări au început să introducă legi pentru a descuraja și a pedepsi stalking-ul. În România, Articolul 208 din Codul penal 2014 prevede:

Articolul 208: Hărțuirea

(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Cu toții am glumit despre stalking când ne uitam pe Instagram la fata sau băiatul de care ne plăcea puțin mai mult sau când urmăream viețile publice ale celebrităților noastre preferate, însă stalking-ul poate deveni extrem de periculos și este important să nu subestimăm această formă de hărțuire și, în cazul în care comportamentul altei persoane ne face să ne simțim inconfortabil, să luăm măsuri.