.jpeg)
Fie că te-ai întâlnit vreodată cu acest concept, fie îți este complet străin, probabil numele său stârnește anumite presupuneri privind ceea ce reprezintă. La prima vedere, denumirea pare să indice abilități remarcabile în raport cu restul populației. Totuși, pentru a corespunde realității, imaginea creată trebuie întregită de câteva detalii suplimentare, pe care le vom explora împreună.
Sindromul savantului este o afecțiune rară, în cadrul căreia persoanele cu deficiențe intelectuale dețin aptitudini deosebite într-una sau mai multe arii de activitate. Acesta se manifestă de la naștere sau este dobândit pe parcursul vieții. Sindromul poate acompania tulburările neuronale, precum autismul, sau leziunile cerebrale. Conform unui studiu realizat de psihologul Bernard Rimland, se estimează că 1 din 10 indivizi ai spectrului autist suferă de această patologie.
Persoanele afectate manifestă talente incredibile, însă abilitățile lor nu sunt corelate cu un coeficient de inteligență ridicat. În timp ce unii savanți au IQ-uri în intervalul normal de 85-115, pentru majoritatea, indicatorul se situează în jurul valorii de 70. Coeficientul redus explică lupta cu sarcinile ieșite din domeniul de expertiză, considerate totuși simple de restul populației.
Studierea afecțiunii a dus la relevarea unor date intrigante: bărbații depășesc numărul femeilor, atât în cazul autismului, cât și al sindromului savantului. În explicarea acestei constatări, în anul 1987, Norman Geschwind și Albert Galaburda propun o teorie legată de evoluția emisferelor cerebrale. Cercetătorii subliniază că dezvoltarea creierului stâng se finalizează mai târziu în comparație cu cel drept. De aceea, emisfera stângă este susceptibilă influențelor prenatale.
În cazul fătului de sex masculin, testosteronul poate atinge niveluri periculos de ridicate, încetinind creșterea și afectând funcțiile neuronale. Explicația furnizată clarifică discrepanța dintre numărul bărbaților și cel al femeilor în cadrul afecțiunilor asociate cu alterarea dezvoltării emisferei stângi. Astfel, se elucidează apariția mai comună a autismului și a sindromului savantului în rândul bărbaților.
În ciuda diversității activităților umane, majoritatea abilităților remarcabile se rezumă la 5 categorii generale. Aptitudinile muzicale se numără în această clasificare și se manifestă prin interpretarea și compunerea pieselor, mai ales la pian. Savanții pot deține și talente artistice alese, oglindite prin desene, picturi sau sculpturi. O altă categorie vizează calculul datelor calendaristice, prin intermediul căruia indivizii identifică rapid ziua săptămânii corespunzătoare unei anumite date.
Alături de capacitățile menționate se regăsesc și cele matematice, reflectate, spre exemplu, prin calculul rapid și precis sau recunoașterea numerelor prime în absența unor cunoștințe aritmetice simple. Ultima categorie este rezervată orientării spațiale, ilustrată prin măsurarea precisă a distanțelor, fără instrumente speciale, sau stăpânirea hărților și găsirii direcției.
În general, indivizii dețin un singur talent remarcabil, însă există cazuri când mai multe abilități se observă simultan. Într-una din lucrările sale, Bernard Rimland consemnează că incidența capacităților multiple este mai ridicată la persoanele cu autism, decât în cazul savanților cu alte dizabilități neuronale. Totuși, în orice situație, aptitudinea specială este însoțită de o memorie ieșită din comun, constituind un aspect fundamental al sindromului.
Raportându-ne la contrastul dintre aptitudinile și dizabilitățile savanților, talentele se clasifică în 3 moduri. Cele mai frecvente includ activități precum memorarea plăcuțelor de înmatriculare sau ale faptelor istorice. Următoarea clasă aparține ,,savanților talentați” și se referă, spre exemplu, la capacitățile muzicale sau artistice perfecționate, care contrastează proeminent dizabilitatea generală. Ultima și cea mai rară categorie se referă la ,,activitățile prodigioase”, aflate la cel mai înalt rang.
Sindromul savantului reprezintă o afecțiune mult mai enigmatică decât poate părea inițial. Natura complexă face imposibilă încadarea sa într-un tipar precis, îngreunând cercetările științifice. De aceea, întrebări multiple, precum cele legate de apariția subită, își așteaptă încă raspunsul. Totuși, un lucru este cert, și anume că reliefează capacitatea de compensare a organismului pentru propriile disfuncții.