Serial Killers Series: Ion Rîmaru

Redactor: Romina Șerbănică

Grafician: Matei Mănăilă

Mereu când vorbim despre criminali în serie, gândul ne duce către crimele sângeroase de peste hotare, către ucigaşii din State şi atrocităţile lor, însă nici cazurile criminalilor din România nu sunt prea plictisitoare. Prin urmare, vă prezint cazul lui Ion Rîmaru, plasat în top 5 criminali în serie ai României.

Ion Rîmaru a fost un criminal în serie român, poreclit ’’Vampirul din Bucureşti’’. Crimele lui au îngrozit şi terorizat deopotrivă Bucureştiul anilor 1970-1971. A agresat 14 femei: pe patru le-a ucis, iar pe restul le-a violat sau a încercat să le omoare. Ataca cu un ciocan, un topor, o rangă de fier şi un cuţit. Poliţiştii l-au numit „Vampirul din Bucureşti“ după ce au constatat că sugea sângele victimelor.

S-a spus că, în tot ceea ce făcea, era omul extremelor şi al obsesiilor: ataca doar noaptea, în condiţii meteorologice dificile - ceaţă, ploaie, furtună, preferând femeile blonde care mergeau singure spre casă după terminarea serviciului.

Mulţi dintre cei care au vorbit/scris/comentat depre cazul Rîmaru au speculat că asasinul ar fi fost un geniu ascuns, student la Medicină Veterinară, dotat cu o inteligenţă pe măsura nebuniei.

Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal începe cu data de 5 martie 1971, zi în care a fost descoperit trupul neînsufleţit al unei tinere femei. Cercetările au dovedit atunci că victima fusese ucisă într-un mod sadic şi apoi violată, aceasta purtând pe corp numeroase urme de muşcături. S-a vehiculat că era necrofil şi canibal, multe dintre victimele sale prezentând muşcături în zona genitală. O lună mai târziu, o crimă identică a fost semnalată în sectorul 4 al Bucureştiului, iar Miliţia Capitalei adaugă acestor fapte alte două omoruri similare care avuseseră loc în anul 1970 şi al căror autor nu fusese identificat. Era deja evident că autorităţile se confruntau cu un criminal în serie.

Sute de persoane au fost interogate şi ţinute sub observaţie, iar specialiştii Institutului de Medicină Legală reuşeau în premieră mondială să reconstituie portretul robot al criminalului numai după amprentele dentare. Şi totuşi, autorul odioaselor crime continuă să acţioneze nestingherit. A fost poate mâna hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Rîmaru. Lângă corpul ultimei victime, criminalul scăpase o adeverinţă medicală. Din acel moment, capturarea sa nu mai reprezenta decât o problemă de timp.

Arestat în căminul studenţesc al Facultăţii de Medicină Veterinară, acolo unde era student în anul 3, Rîmaru îşi recunoaştea faptele după mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigaşul primea pedeapsa maximă: moartea.

În acelaşi an, 1971, la 23 septembrie, în curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Rîmaru a fost executat prin împuşcare. Ultimele sale cuvinte aveau însă să rămână întipărite în mintea celor prezenţi şi se vor dovedi ulterior extrem de adevărate: „Chemaţi-l pe tata. El este de vină.”

Cum a ajuns un student la medicină să devină un odios criminal în serie? Ce contribuţie la traseul lui de asasin a avut familia şi de ce în timp ce este purtat pe sus către copacul de care urma să fie legat, Rîmaru a început să ţipe, scos din minţi: „Chemaţi-l pe tata, să vadă şi el ce se întâmplă cu mine! Numai el este de vină!“?

Examenul medical complex făcut lui Rîmaru în timpul anchetei a elucidat câteva dintre aceste mistere.

În realitate, crimanulul făcea parte dintr-o familie dezorganizată, cu părinţii divorţaţi, trei copii despărţiţi – cei doi fraţi au rămas la mamă, iar Ion fiind cel mai mare, a mers să locuiască cu tatăl său.

Florea Rîmaru, tatăl criminalui Ion Rîmaru, a fost cel care mai mereu şi-a „protejat“ într-un mod ipocrit fiul. Sub aparenţa faptului că îi oferea sprijin şi libertate băiatului, Florea îşi luase de mult mâna de pe el, manifestând un dezinteres total în legătură cu bestia care devenise Ion. Deşi cunoştea o serie de jafuri şi violenţe comise de fiul său, nu numai că nu a luat atitudine, ci l-a sfătuit cum să ascundă obiectele şi banii furaţi. A fost omul pe care Ion Rîmaru l-a pomenit înainte de execuţie, strigând că tatăl său este vinovat de tot ce i s-a întâmplat lui. Mai mereu violent cu soţia sa pe care o bătea în faţa copiilor, Florea Rîmaru a fost cel care i-a creat lui Ion cel mai bun climat pentru a se transforma într-un criminal.

Tatăl lui Ion Rîmaru, Florea, a murit la un an după execuţia fiului său din 23 septembrie 1972. Corpul lui ar fi fost dus la Institutul Medico-Legal din Bucureşti pentru autopsie. În urma analizelor s-a descoperit cu stupoare ca Florea Rîmaru era autorul a patru crime cu autor necunoscut ce datau încă din 1944, când o serie de crime zguduia Bucureştiul. Atunci, într-un singur an, cinci femei fuseseră ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autorităţile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, aşadar, de un individ fără antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodată identificat. Misterul avea să iasă din nou la iveală în anii '70 când seria de crime a lui Ion Rîmaru îngroziseră întreaga Capitală.

Paradoxal - ironia vieţii, moştenire generică sau blestem - Ion Rîmaru continuase, fără să ştie, ceea ce începuse Florea Rîmaru: crime în serie.

Cum arăta profilul psihologic al lui Ion Rîmaru?

Din expertizele psihiatrice ale lui Ion Rîmaru a rezultat că „nu s-a evidențiat prezența unei maladii cu caracter psihic de natură a-i afecta discernământul“. Specialiștii care l-au consultat au menționat însă că tabloul său comportamental trecea mult dincolo de tiparele normalității cu aspecte greu de înțeles. Ei au menționat „vampirismul” manifestat în cazul victimei Florica Marcu, cea căreia Râmaru i-a supt sângele din rănile pe care i le-a provocat, dar și episoadele de „canibalism”.

Portretul său psihologic a fost completat și cu episoade de necrofilie, manifestate prin „predilecția de a continua actul sexual și după încetarea spasmelor agonice. În unele cazuri, agresivitatea nediferențiată a continuat și după moartea victimelor.”

Venită la capătul unui proces în cursul căruia până și judecătorii au fost îngroziți de faptele criminalului, condamnarea la moarte a venit aproape de la sine. Sentința a fost executată iar cadavrul lui Rîmaru, a fost îngropat în spatele Fortului 13 al vechii închisori Jilava. Mormântul lui anonim, a fost marcat doar cu un stâlp pe care se afla o inscripție care menționa numărul dosarului penal și al sentinței în baza căreia a fost executat.

Un lucru e cert: cazul Rîmaru a stârnit nu doar curiozitatea judiciariştilor, ci şi pe cea a criminaliştilor şi a multor psihologi, ridicând întrebări, rămase fără răspuns până în zilele noastre.