.jpeg)
Redactor: Alexia Marcov
Tehnoredactor: Sara Oncescu
Grafician: Silvia Preoțescu
Fie că vorbim despre un membru al familiei sau un prieten, odată ce aceștia ajung să facă parte din viața noastră, lasă un impact asupra noastră, influențându-ne comportamentul și chiar și sentimentele. Însă oricât de apropiați am fi de respectiva persoană, cu siguranță am simțit cu toții măcar o dată teama de a o pierde. Totuși, cum se poate explica acest fenomen și cum poate această teamă să ajungă o tulburare care să perturbe comportamentul unei persoane?
Pe scurt, separation anxiety, sau anxietatea separării în limba română, este considerată a fi o tulburare, în care persoană care suferă are frica constantă de a nu își pierde apropiații în diferite moduri. Ce este important de reținut este că această frică constantă trebuie să fie deosebită de gândurile și posibilele frici pe care le poate avea orice persoană la un moment dat în viața ei. Spre exemplu, este absolut normal să ne fie frică de eventualul deces al unei persoane apropiate, în special când vine vorba de membrii familiei, sau atunci când avem o relație, iar momentele cu persoana îndrăgită sunt atât de unice și îți influențează atât de mult starea de bine, încât nu îți mai dorești să plece de lângă tine. Aceste gânduri sunt firești fiecărui om, altfel nu am mai putea vorbi de existența unor sentimente pentru respectiva persoană dragă.
Citind aceste rânduri, probabil mulți sunteți tentați să spuneți că mai mult ca sigur suferiți de această anxietate. Însă, pentru ca o persoană să aibă cu adevărat această tulburare, trebuie să ținem cont de mai mulți factori esențiali în cazul apariției acestei frici constante. În primul rând, separation anxiety poate apărea din cauza unei traume suferite în copilărie. Astfel, dacă o persoană a pierdut pe cineva în mod tragic sau a fost abandonată în copilărie, această traumă poate cauza frici permanente de a nu mai pierde persoane și o neîncredere continuă în loialitatea altor oameni. Declanșarea anxietății de separare poate fi cauzată și de alți factori externi, precum stresul la care putem fi supuși zilnic, sau schimbările majore din rutina noastră zilnică, acestea contribuind într-o egală măsură la dezvoltarea acestei anxietăți, precum experiențele traumatice. Desigur, acest tip de anxietate nu se răsfrânge numai în cazul pierderii unor persoane, la adulți putând să se manifeste și în cazul schimbării unei locuințe, acestora fiindu-le teamă de experiențe noi și nedorind să se separe de locurile unde își construiseră amintiri, însă este cel mai des întâlnită în cazul persoanelor care suferă de frica puternică de a fi părăsiți și implicit de a rămâne singuri.
Interesant este faptul că acest tip de anxietate este prezent în cazul tuturor categoriilor de vârstă, dezvoltându-se încă de la vârste fragede. Spre exemplu, cu siguranță atunci când erai copil nu voiai să mergi la grădiniță sau la creșă pentru că îți doreai să rămâi alături de mama și de tatăl tău și îți era frică să te desparți chiar și pentru câteva ore de aceștia. În cazul unora, această frică inițială de necunoscut și de separarea normală de părinții noștri atunci când intrăm într-o altă etapă a vieții poate persista și ajunge să se dezvolte într-o anxietate de separare. Când vorbim despre adulți, această anxietate este cu atât mai gravă cu cât această tulburare este prezentă în istoricul familial, sau a fost dezvoltată încă din copilărie și nu a fost tratată la timp. Astfel, până și o despărțire poate cauza efecte traumatice în viața psihică a unui individ și poate fi și mai greu de gestionat de această anxietate, care poate împiedica apropierea de alte persoane din cauza gândurilor obsesive de a nu ajunge într-un final să mai fie lângă ele.
Simptomele și repercursiunile unei astfel de anxietăți pot fi foarte grave, dat fiind că se pot dezvolta în timp și alte tulburări psihice și deși nu poate părea foarte gravă, separation anxiety trebuie tratată cu maximă seriozitate. De la simple migrene sau fobii, s-a dovedit faptul că această frică permanentă de a nu pierde persoane dragi, care se poate manifesta și prin izolarea față de alte persoane sau deschiderea către cunoașterea altora, se poate transforma și în tulburarea obsesiv-compulsivă și chiar în depresie.
Dacă ați simțit sau ați trecut vreodată prin tot ceea ce am descris mai sus, nu trebuie să vă descurajați sau să considerați că aveți o problemă, ci să cereți ajutor, fie el specializat sau nu. S-ar putea ca și o simplă discuție cu respectivele persoane de care vă este teamă că vă veți îndepărta să vă rezolve o parte din această frică, iar dacă aceasta persistă, terapia de grup, de familie, cea cognitiv-comportamentală, prin care să învățați cum să gestionați această frică și alte metode, precum impunerea unei anumite rutine zilnice vă pot ajuta să treceți peste această anxietate.
Anxietatea de separare este una foarte periculoasă, putând afecta într-un mod negativ nu numai individul care suferă de această tulburare, cât și persoanele din jur, care vor observa inevitabil atitudinile îngrijorătoare de îndepărtare sau chiar de posesivitate de care poate da dovadă persoana în cauză. De aceea, orice persoană care suferă de această anxietate trebuie să o conștientizeze pentru a nu-i afecta viața lui sau a celorlalte persoane într-un mod negativ. Ceea ce putem reține este că indiferent de cât de mut timp petrecem cu o persoană sau de cât mult timp ne este dat să o avem lângă noi, trebuie să ne bucurăm de fiecare moment în care există în viața noastră și să nu ne îndepărtăm, odată ce le pierdem, de restul persoanelor din jurul nostru, dat fiind că mereu vom avea oameni care să ne iubească, să ne prețuiască și să fie aproape de noi, iar acest lucru se aplică și în cazul celor care nu suferă de o astfel de anxietate.