.jpeg)
Seducția ca fenomen, ca joc, ca provocare este un proces de persuasiune, care face
parte din tot ceea ce înseamnă comunicare umană, șarmul și carisma de a fi observat și
admirat, secretele atracției pe care le cunoști mai mult sau mai puțin și toată scena desfășurată,
care îți scoate la iveală elementele creative. Accentul cade pe detalii, acest ansamblu de
manifestări, preponderent la nivel cognitiv, manifestându-se prin priviri aparte, atingeri
discrete, săruturi.
Din punct de vedere negativ, acest fenomen implică ademenire și ispită de natură
sexuală, care induce o persoană în eroare cu privire la manifestarea unui comportament pe
care nu l-ar fi avut dacă nu ar fi fost într-o stare de excitare sexuală. Având o perspectivă
pozitivă, seducția este un act care duce la emancipare sexuală, cu scopul de a reduce temerile.
Așadar, cineva fermecător, indiferent de sex, face un apel la simțuri și se redescoperă, acest
lucru având o importanță deosebită în relații, făcându-le mai palpitante. Seducția trece
dincolo de cuvinte. Cuvintele și nu numai sunt foarte puternice, dacă sunt folosite prin
intermediul unor tehnici subliminale. Așa cum spunea Voltaire, „nu este de ajuns să cucerești,
trebuie să înveți să seduci”.
Persuasiunea este, în definitiv, puterea de a convinge și de a influența o persoană. Spre
deosebire de manipulare, tot o formă de influențare, care are o conotație negativă,
persuasiunea nu presupune metode incorecte. În cazul în care suntem persuadați, ne dăm
seama de acest lucru – o persoană urmărește satisfacerea unor trebuințe personale, însă fără a
le nega pe ale noastre. Astfel, persuasiunea este o formă de câștig bilateral (cum am spune în
limbajul colocvial – win-win). Pe lângă ideea de abilitate, este un concept multidimensional.
Este legat de empatie, inteligență emoțională, înțelegerea motivației individuale, valori,
educație, cultură, limbaj și abilități de comunicare.
Există mai multe tehnici de persuasiune, printre care se numără autoritatea, simpatia,
reciprocitatea și consecvența. Autoritatea poate fi exercitată, de exemplu, de medici, care ne
recomandă un anumit stil de viață sau un tratament, iar noi urmăm acel sfat, resimțind
sentimente de conformare și acceptare. Tindem să ne lăsăm influențați de oamenii pe care îi
simpatizăm, la care contribuie și interesele comune, și complimentele. Este un motor al
creșterii, al dezvoltării noastre ca indivizi. Consecvența poate fi manifestată prin luarea unui
angajament scris, fie printr-o promisiune, iar reciprocitatea poate fi exercitată dacă oferim un
cadou unei persoane, iar aceasta va simți nevoia să ne facă, de asemenea, un cadou sau o
favoare. Diferențele care există de la o ființă umană la alta sunt atât cele care ne generează
singurătatea, cât și cele care ne fac să ne dorim apropierea de ceilalți, pentru a ne completa,
pentru a învăța tocmai din ceea ce nu deținem.
Manipularea psihologică este o metodă prin care se urmărește schimbarea forțată a
percepției și comportamentului unei persoane, prin tactici ascunse, amăgitoare sau abuzive.
Manipulatorul își urmărește exclusiv propriile interese, degradându-i pe alții. Aceste metode
sunt considerate imorale, exploatatoare și înșelătoare. Manipularea atacă structura psihicului
uman, fiind mult mai greu de perceput decât violența fizică și mult mai greu de condamnat. În
acest sens, sociologul german Herbert Franke, autorul uneia dintre primele cercetări dedicate
manipulării, consideră că „manipularea trebuie înțeleasă ca o acțiune psihică asupra cuiva,
fără știrea acestuia și, deci, în detrimentul lui”.
Tehnicile de manipulare urmăresc distragerea atenției celui manipulat de la scopul
principal, râvnit de manipulator. O informație „alcătuită cu măiestrie” de către manipulator îl
face pe cel manipulat s-o accepte parțial sau total și să acționeze în funcție de cele acceptate.
Prin urmare, victima manipulării devine coparticipant la manipulare. Manipularea este
omniprezentă în cele mai diverse sfere ale vieții: ideologică (propaganda), economică
(publicitatea), socială (educație, medicină, instruire, mass-media etc).
Așadar, arta seducției, fenomenul persuasiunii și tehnica manipulării au câteva
elemente comune, dar sunt cu totul diferite, printr-un paradox.