Salvador Dali

Redactor: Bianca Maria Amza

Grafician: Maria Dumitrescu

„Modesty is not exactly my specialty.” Toți îl cunoaștem pe Salvador Dali, însă el se cunoștea cel mai bine. La vârsta de șase ani voia să fie bucătar. La șapte ani voia să fie Napoleon. Ambițiile lui au crescut în mod constant și a devenit un geniu artistic. S-a expus cu curaj în fața criticii și judecății publicului. S-a autoevaluat ca fiind geniu și foarte puțini l-au contrazis.

Talentul și l-a descoperit încă de mic, în mediul în care s-a născut și a crescut. Dali a fost foarte îndrăgostit de acel mediu catalan care l-a inspirat în primele picturi, iar primele portrete pe care le-a făcut au fost cele ale membrilor familiei. La Academia de Arte Frumoase din Madrid, el s-a format ca artist și și-a făcut remarcată personalitatea rebelă.

Dali avea o personalitate complexă, era interesat de diverse curente artistice din acea vreme, deși interesul lui se manifesta cu precădere pentru clasicism. A scăpat de sub influența spaniolă și și-a găsit drum către cultura franceză, atras fiind și el de centrul cultural al Europei, Parisul. A părăsit realismul în favoarea cubismului. „Manechinul din Barcelona”și „Măgarul putrezit” sunt două tablouri rezultate din ideile sale iraționale și fantezii eliberate.

Întâlnirea cu Picasso pe care îl respecta foarte mult l-a impresionat, însă drumul lui a fost diferit și el a recunoscut singur diferențele dintre ei doi: „Cred că magia din operele lui Picasso este romantică, bazată pe schimbări radicale, în timp ce magia din operele mele se datorează tradiției. Sunt total diferit de Picasso pentru că el nu se ocupă de frumusețe, ci de urât. Totuși, în cazul unor genii ca Picasso și ca mine, fumosul-urât și urâtul-frumos pot fi de natură angelică.” N-a fost nicio surpriză pentru cei care îi cunosc opera că el și-a dezvăluit latura narcisistă: „Geniile nu trebuie să moară niciodată, progresul umanității depinde de noi.”

Echilibrul între viața și arta lui Dali, între gândurile lui artistice și voința sa a apărut atunci când a întâlnit-o pe Gala și a cerut-o în căsătorie. Pictorul i-a declarat că ea este cea care l-a vindecat de nebunie. A divinizat-o și a considerat-o muza sa până la sfârșitul vieții, dar și „soție, mamă, prietenă, consilieră, înger păzitor”.

În opera sa, Dali a încercat să creeze un limbaj formal și vizual, capabil să redea visele și halucinațiile sale. În timpul unei conferințe din 1967 ținute în Cuba, J. Schuster, unul dintre ultimii suprarealiști a clarificat: „Freud este esențial pentru suprarealism, nu numai pentru că a clarificat zona psihică în care se naște și se reface imaginația, ci pentru că a demonstrat rolul fundamental al sexualității în viața omului.”

Deși suprarealiștii l-au ales pe Freud drept protector, psihanalistul s-a arătat rezervat în privința lor: „În operele clasice eu caut subconștientul, în operele suprarealiste caut conștientul.”

Se pare că Dali a reușit să ilustreze cel mai bine în picturile sale teoriile lui Freud. În tablourile sale „Girafa în flăcări” și „Dulapul antropomorf” sertarele întredeschise care descompun personajele așteaptă să se umple cu imaginile eliberate de sub conștient. Dali a declarat că astăzi corpul uman este plin de sertare care pot fi deschise doar prin psihanaliză.

Teme obsesive de erotism, moarte și decădere, amintiri din copilărie și materiale autobiografice sunt permanent observate în munca lui Dali. Tablourile sale sunt pline de simboluri, variind de la fetișuri și imagini cu animale la simboluri religioase. Pictorul a creat un sistem simbolic de imagini interpretate conform metodei paranoico-critice: a folosit tot felul de artificii pentru a stimula o percepție multiformă a realității. El s-a folosit de niveluri multiple de vizibilitate. Elementele invizibile apar prin intermediul jocului optic.

În tablourile „Imaginea dispare” și „Cele trei vârste” această tehnică oferă o dinamică a semnificației. Un alt artificiu pe care l-a folosit este anamorfoza, tehnică folosită încă din perioada renașterii, prin care obiectele sunt pictate dintr-o perspectivă diferită de cea susținută de subiectul principal, apar distorsionate și pot fi reconstituite cu ajutorul unor ustensile speciale, de exemplu o oglindă curbată. Același procedeu l-a folosit și în cinematografie. Filmul „Câinele andaluz” conține foarte multe idei și principii bazate pe suprarealism, eliminând succesiunea narativă a fotogramelor pentru a o înlocui cu o succesiune accidentală, irațională, deschisă către necunoscut și imaginație.

Excentrismul lui Dali a atras publicul american entuziast care, însă, nu-i înțelegea opera. Decorarea vitrinei unui magazin de pe Fifth Avenue s-a dovedit a fi o aventură care s-a sfârșit la tribunal.

Un manechin vechi cu o oglindă în mână (simbol al mitului lui Narcis), pus într-o cadă căptușită cu astrahan și plină cu apă, podeaua și mobilierul acoperite cu narcise, un pat cu lenjerie neagră și arsă pe care stau capetele și mâinile unor manechine, copite de bivoli în loc de picioare, un baldachin format din capul unui bivol cu un porc sângerând în gură, această creație a lui a avut un succes enorm. Proprietarii magazinului, însă, au eliminat o parte din lucrare, iar pictorul a spart vitrina.

Dali a căpătat notorietate și primea din ce în ce mai multe oferte. El era conștient că americanii se foloseau de numele său în scopuri publicitare și nu erau foarte interesați să-i expună operele. Totuși această publicitate i-a adus un succes enorm și artistul a reușit să-și vândă operele.

Pictorul s-a arătat interesat de teatru și de balet, el s-a remarcat în calitate de costumier și scenograf, fiind în continuare pasionat de tehnica fotografică și de ideea estetică a fotografiei și adora să fie subiect de fotografie. Din colaborarea lui cu fotograful Philippe Halsman a luat naștere celebra fotografie „Dali atomicus”. A fost nevoie de 26 de încercări și peste 5 ore pentru a crea o atmosferă suprarealistă cu portretul lui Dali, 3 pisici, un scaun, jetul de apă, toate suspendate. Cei doi au realizat numeroase fotografii, chiar și o serie dedicată mustății lui Dali, intitulată „Mustața lui Dali”. Faimoasa mustață, simbol al personalității vesele și excentrice a artistului, a fost descoperită intactă la 30 de ani după moartea sa.

Explozia atomică din 1945 l-a impresionat pe artist, iar teama lui se regăsea în picturi. Astfel a devenit obsedat de atomi, de misticism și voia să înțeleagă forțele și legile secrete ale lucrurilor. Datorită renașterii misticismului spaniol, Dali era hotărât să arate spiritualitatea tuturor substanțelor și să demonstreze prin opera lui unitatea universului. „Erotism, droguri, halucinogene, știință nucleară, arhitectura gotică a lui Gaudi, dragostea mea pentru aur...există un numitor comun în toate, că Dumnezeu este prezent peste tot. Aceeași magie este în inima tuturor lucrurilor, și toate drumurile duc la aceeași revelație: noi suntem copiii lui Dumnezeu și întregul univers tinde spre perfecțiunea omenirii.” De atunci, artistul a început să includă în picturile sale elemente ca: zeița metafizică, spațiul suspendat, simbolul nemuririi, simbolul maternității. El a reușit să sintetizeze fuziunea dintre religie și știință.

După fizica cuantică și misticism, artistul a fost interesat de holografie. Este celebră prima hologramă realizată de Dali în 1973, care îl reprezintă pe cunoscutul cântăreț rock, Alice Cooper purtând bijuterii în valoare de milioane de dolari și o statuetă a lui Venus din Milo pe post de microfon.

Și dacă ar fi trăit acum, ce lucruri extraordinare ar fi ieșit din mâna lui! Subiectul Dali este inepuizabil.