.jpeg)
Redactor: Mara Iordache
Tehnoredactor: Amalia Căzănaru
Grafician: Briana Bercu
În 1974, Marina Abramović a creat una dintre cele mai șocante expoziții de artă de până acum. Aceasta a stat nemișcată timp de 6 ore lângă o masă pe care se afla o foaie cu următorul mesaj: „Instrucțiuni- Sunt 72 de obiecte pe masă care pot fi folosite pe mine oricum se dorește. Spectacol- Eu sunt obiectul. În timpul acesta, eu îmi asum responsabilitatea deplină.”. Acele 72 de obiecte erau de la un trandafir și un parfum, până la un bisturiu și un pistol cu un singur glonț. Cele 6 ore au devenit un adevărat experiment social, demonstrând latura întunecată a oamenilor care este ascunsă de societate și regulile ei.
Marina Abramović este o artistă căreia nu îi este străin acest tip de exprimare artistică, ea fiind cunoscută pentru performanțele ei impresionante. Aceasta are o serie de astfel de expoziții intitulată „Rhythms”, iar prima și printre cele mai periculoase fiind „Rhythm 0”. Primele expoziții, inclusiv aceasta, nu au putut fi înregistrate și tot ce știm despre ele sunt din câteva poze alb-negru și vorbele doamnei Abramovic.
În „Rhythm 0”, cum am menționat mai sus, artista a stat nemișcată timp de 6 ore, lăsând publicul să-i facă ceea ce dorea. Primele trei ore au fost liniștite, participanții doar mutând-o puțin. După aceste ore, cineva i-a tăiat hainele și a atins-o în mod neadecvat în timp ce îi curgeau lacrimi pe obraji. De atunci, totul a început să fie din ce în ce mai dezlănțuit: au început să folosească bisturiul pe ea; în final cineva a ridicat pistolul și i l-a pus în dreptul capului, iar dacă nu ar fi intervenit o persoană, printre puținii care au ajutat-o, doamna Abramović spune că omul acela nu ar fi ezitat să-i ia viața. După ce au trecut cele 6 ore, artista a început să meargă prin cameră și să se uite la participanți. Aceștia au ieșit grăbit din incintă, nedorind să se confrunte cu ea, devenită din obiect o persoana. După toate acestea, ea a declarat: „Ce am învățat este… dacă lași la latitudinea spectatorilor, ei te pot omorî.”.
Nu orice fel de persoană ar putea să treacă prin așa ceva, stând nemișcat. Asta ne face să ne întrebăm: Cine este cu adevărat Marina Abramović? În Harvard Business Review ea mărturisește că un motiv pentru modul în care își prezintă ideile și de unde vin ele, în primul rând, este faptul că părinții ei au fost soldați în Serbia, iar: „toată copilăria mea am fost învățată că trebuie să-mi sacrific viața privată și tot restul pentru cauză. De ce suntem aici, pe planetă asta? Ce funcție ai? Ce responsabilitate ai? Așa am fost crescută și am făcut.”.
Această demonstrație artistică ne poate aduce aminte de mai multe experimente de acest fel, de exemplu experimentul Milgram. Amândouă experimentele au la bază partea ascunsă, întunecată a oamenilor. Totuși, diferența este că în expoziția de artă discutată intervine și un sadism, care pare să fi fost prezent de dinainte.
Astfel, s-ar pune întrebarea: Sunt oamenii sadici din fire? Răspunsul, în mare parte, este nu. Chiar dacă majoritatea a acționat în moduri negative, au existat și persoane care au ajutat artista în timpul desfășurării acelor acțiuni. De asemenea, motivul pentru care o parte din persoane au avut reacții negative ar putea fi atribuit unui efect de turmă. Totuși, sadismul are o componentă genetică care nu poate fi negată, iar acesta poate fi învățat sau chiar dezvoltat din cauza întâmplărilor neplăcute din copilărie.
Un alt aspect evidențiat de experiment este măsura în care societatea ne reține din a ne desfrâna, ținând cont că a durat trei ore pentru a începe comportamentele neadecvate, care și acelea sunt puține, dar se poate observa cum, experimental, nu au fost violente din prima. Chiar și atunci când artista îi asigura că nu li se va întâmplă nimic, indiferent de ce fac, deci nu mai era problema de lege la un moment dat, tot a existat o abținere a oamenilor din motive morale sau sociale. Acest lucru este susținut și de faptul că atunci când au început acțiunile nepotrivite parcă s-a „prăbușit totul” odată ce oamenii au văzut că „este ok” să facă ce vor.
În final, după derularea acestui eveniment, au mai fost adresate niște întrebări de către specialiști din diferite domenii, dar și de public: Până unde se poate duce arta? Care sunt granițele dintre artă și experiment social? Voi ce credeți? Care considerați că este limita în artă?
Bibliografie:
コメント