Rolul basmelor, miturilor și legendelor

Basmele, miturile și legendele fac parte din identitatea națională, ajută la crearea unei imaginații mai puternice și a unei conexiuni profunde cu cei care ne spuneau poveștile în vremea copilăriei. Dar de ce au fost ele create? Rolul lor a fost mereu același sau s-a schimbat între timp?

Istoria lor începe prin anul 1550. În jurul acelui an, Straparola începe să pună pe hârtie toate basmele ce se transmiseseră până atunci pe cale orală. Printre acestea se regăsesc și variantele originale ale „Motanului încălțat”, „Poveștii lui porc-împărat” și „Peștișorului de aur”. Straparola citește aceste povești celor ce nu puteau sau nu știau să citească, de aici venindu-i și numele care însemna „vorba multă”. “Povestea lui porc-împărat” este o reprezentare perfectă a motivelor pentru care erau concepute astfel de narațiuni. Aceasta se referă la un împărat sub formă de porc. Odată ce timpul a trecut, veni și vremea să își găsească o soție. Mama sa îl ajută să își găsească fete demne, însă neluând în considerare faptul că fiul ei este, la propriu, un porc. Astfel odată ajunse la palat primele două soții se revoltară de formă împăratului și sunt omorâte. O a treia fată însă, care a tăcut mâlc și nu a comentat cu privire la aspectul soțului ei, a devenit regină și cei doi au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Din prima, se poate observa insulta pe care autorul o adresează împăratului. Tocmai pentru a încerca să îndepărteze acest gând din mintea cititorului era însă folosită bine-cunoscuta formulă „A fost odată ca niciodată într-un tărâm îndepărtat”. Pe lângă ridiculizarea conducătorilor, basmele aveau și rol „educativ” arătând cum ar trebui să se comporte oameni în societate. Prin povestea de mai sus este transmis clar mesajul că nu poți trăi fericită decât dacă accepți tot ce aruncă viață în tine fără pic de nemulțumire.

După anul 1700, oamenii, și în special autorii, au început să își dea seama de nevoile copiilor. Astfel se inițiază crearea poveștilor pentru copii cu scop educativ și de divertisment. Poveștile nu mai erau doar satirice, având acum și posibile soluții pentru problemele prezentate. Poveștile cu prințese încep să aibă mai mult „curaj”: varianta originală a „Cenușăresei” arată cum fata își înfruntă mama cea rea. Faptul că în final se întâlnește cu prințul nu este prezentat ca fiind un punct cheie în viața unei femei, ci ca o recompensă pentru curajul și perseverența ei. Un alt exemplu este „Scufița roșie” unde, atunci când se întâlnește cu lupul ce se află nedeghizat în patul bunicii, fetița fuge pe geamul din baie, descurcându-se singură. Lumea basmelor și povestirilor se ducea într-o direcție pozitivă, însă vin francezii în frunte cu Perrault și adaptează toate poveștile transformându-le în istorisiri misogine. Multe din narațiunile originale implicau scene ce cuprindeau sexualitate, însă francezii nu acceptă aceste subiecte taboo. Prin eliminarea acestor scene, ce prin vulgaritatea lor aveau totuși un rol esențial în povestire, firul narativ devine neclar. Noua poveste „curată” dar incoerentă, le provoca copiilor un sentiment de anxietate. Subiectul ce prezenta consecințele unor acțiuni văzute că fiind „inacceptabile”, era asociat cu acest sentiment de anxietate dat de modul în care era scris textul. Frații Grimm termină odată pentru totdeauna confuzia legată de publicul căruia i se adresează basmele, publicând colecția lor de povestiri cu titlul „Kinder und Haus Marchen” (Copii și familie). De la Frații Grimm încoace lucrurile nu s-au mai schimbat atât de mult.

Acum că am povestit istoria prin care au trecut basmele și poveștile, aș vrea să mai punctez câteva lucruri esențiale despre aceste opere. Basmele sunt și o oportunitate de a înțelege povestea vieții autorului. Spre exemplu, Andersen a crescut fiind un copil sărac. Mai târziu a fost primit într-o familie înstărită, însă nu a fost susținut să își urmeze visul de a scrie. Chiar și după ce a devenit faimos, încă îi scria scrisori tatălui său adoptiv încercând să îl convingă că a reușit. Aceste întâmplări de viață se reflectă clar în personajele lui care sunt neînțelese, mai târziu dovedindu-se a fi o adevărată comoară. Totuși, un lucru ciudat a fost observat în lucrările lui: el apară societatea și regulile ei, neînvinuind-o că nu a văzut potențialul personajului. Terapia cu basme se axează pe aceste mesaje ascunse, analizând elemente cheie din basme sau identificând momentele preferate din poveste.

Majoritatea miturilor însă au rămas neatinse de timp, atingând încă subiecte delicate, dar totodată extrem de profunde, ba chiar sacre. În timp ce basmele ne arată cum ar trebui să fie lumea pe viitor, miturile și legendele arată cum s-a format lumea și chiar încearcă să explice unele comportamente din prezent. Toate aceste opere arată ce înseamnă lumea adevărată și câte impedimente implică, dar mai ales cum să ne luptăm cu monștrii ce ne apar în cale.

Basmele, legendele și miturile fac parte din identitatea unui om și a societății din care face parte, dar mai presus de toate arată cum lumea a evoluat și cum a încercat să lupte împotriva unor concepte deplasate. Evoluția poveștilor continuă, în zilele noastre scriindu-se povești în care prințesa se salvează fără să aibă nevoie de ajutorul unui bărbat, sau chiar se căsătorește la final cu o altă prințesă.