Psihologia în lumea vestică vs. în Asia

Redactor: Mateea Cerchez

Tehnoredactor: Daria Motoc

Grafician: Sara Iliescu

Cu toții știm cât de dure sunt familiile asiatice când vine vorba de învățătură, deci ne putem imagina că au o mentalitate destul de strictă și când vine vorba de sănătatea mentală. Acest lucru este cumva adevărat, însă haideți să

descoperim cum privesc ei psihoterapia și anumite concepte.

Se spune că diferențele culturale reprezintă mai mult ceea ce acestea ne-au învățat să evităm sau de ce să ne apropiem. Când se vorbește despre această teorie, se spune că se referă doar la nevoi mai înalte, nu la cele de bază, precum mâncarea. Aici aș vrea să contrazic această afirmație, deoarece viața sexuală este, în piramida nevoilor lui Maslow, o nevoie de bază, dar cu toate acestea multe culturi sau religii au diverse opinii asupra momentului potrivit de a-ți începe viața sexuală și maniera în care să o faci. Cu toate acestea, teoria se axează mai mult pe percepția omului asupra mediului înconjurător, relațiile cu oamenii sau imaginea despre sine. Această teorie este confirmată și de studii ce au arătat că religiile ce promulgă o imagine mai dură a lumii și care nu lasă loc de îndoială față de autorități, precum catolicismul, islamismul, iudaismul sau shintoismul, au o rată mai mare de nevrotici. Pe de altă parte, religiile precum protestanții, hinduismul, budismul sau taoismul, ce susțin o perspectivă mai relaxată legată de viață și autorități, au o rată mai scăzută în ceea ce privește nevroticii.

Cu toate că și în lumea europeană există prejudecăți în ceea ce privește psihoterapia, cauzele sunt diferite. În zona europeană nu a fost niciodată atât de popular subiectul bolilor mentale, însă orice încercare de a integra acest domeniu a fost întârziată cu câțiva zeci de ani din cauza comunismului. În Asia însă, a existat o baza mai puternică a ceea ce putea duce spre o zonă de sănătate mentală și anume spiritualismul mult mai pronunțat. Această bază tradițională, mai apoi reprimată de colonizări, a dus la același rezultat, și anume o frică în psihoterapie. Dr. Dawn-Elise Snipes prezintă într-o conferință video câteva informații extrem de interesante despre acest subiect. Acesta spune că asiaticii au șanse de trei ori mai mari să nu apeleze la ajutor profesional când vine vorba de probleme mentale, astfel somatizând toate aceste experiențe. Precum este prezentat și în „Mulan”, nereușita ei de a fi o soție perfectă aduce rușine asupra familiei sale. În vremurile noastre, bolile mentale aduc rușine în familiile asiatice, trăsătură ce se regăsește și în țările post-comuniste. Pentru a înțelege mai bine fiecare viziune, Dr Snipes identifică cauzele bolilor mentale așa cum sunt percepute în diverse religii, pentru ca mai apoi să poată lucra cu pacientul „în limba lui”. Spre exemplu, budismul caută o înțelegere spirituală a bolilor, crezând că este rezultatul unei greșeli dintr-o viață trecută. Confucianismul privește mult mai în interior, putând vedea bolile mentale că pe o pedeapsă pe care o merită în urmă păcatelor săvârșite, astfel fiind important ca terapeutul să afle ce îl apasă pe pacient. Taoismul crede în teoria yin și yang, astfel, înțelegând că răul se împletește cu binele făcând un tot unitar controlat. Oamenii ce cred în animism, ce consideră că toate lucrurile au viață, își pot extrage anxietatea din remușcări legate de tăierea anumitor păduri pentru a construi acolo case. În plus, cultura chineză și cea japoneză sunt mai înclinate în a crede mai rapid în spirite malefice, astfel contactând mai întâi terapii cu ierburi, acupunctură, terapia cu energii chi sau lucrul cu chakrele, decât psihoterapia. În alte culturi asiatice, viziunea asupra depresiei se aseamănă cu cea europeană învechită, fiind văzută doar ca o simplă tristețe pe care părinții încearcă să o ignore.

Un exemplu este Timothy Xu ce prezintă, într-un TedTalk, cât de greu a fost să trăiască cu bipolaritate într-o cultură în care bolile mentale nu există. Chiar și după ce acesta a avut episoade grave de depresie ajungând la spital și neputându-se simți în regulă fără medicație, familia sa încă nu îl credea că are o boală adevărată.

Un ultim lucru pe care vreau să îl menționez este perspectiva anumitor comunități asupra identității de gen, o problemă din ce în ce mai întâlnită în ultimii ani. Chiar dacă acum încă este privit drept un subiect delicat și greu de înțeles, au existat culturi în toată lumea în care acest lucru era normal. Spre exemplu, comunitatea Navajo din New Mexic are la baza 4 identități de gen: masculinul masculin, masculinul feminin, femininul feminin și femininul masculin, omul fiind o persoană cu spirit dublu, iar cei ce întruchipau spiritele combinate erau respectați. În India există al treilea gen, sau „genul secret”, fiind un fel de „neutru” ce, de asemenea, era foarte respectat și era văzut ca fiind extrem de puternic, fiind singurele persoane ce puteau să binecuvânteze sau să blesteme.

Astfel, consider că acum câteva sute de ani lumea era mai evoluată decât suntem acum, iar doar printr-o încercare de a ajunge la puterea politică, de fapt, ne-am îndepărtat de puterea interioară. Aceste lucruri nu sunt pierdute, mulți oameni cultivând în continuare aceste valori, însă cred că ar fi benefic să fie reintroduse în masă în viața noastră de zi cu zi.