PSIHOLOGIA RĂZBOIULUI

Istoria omenirii, indiferent de perioadă sau regiune, a fost și este bântuită de război. S-ar putea spune că istoria are două laturi: cultura și războiul. Orice perioadă își are principalele războaie: de la cuceririle lui Alexandru cel Mare, la Cruciade până la războaiele mondiale, fiecare conflict devenind din ce în ce mai dur și mai devastator cu cât empatizăm mai mult cu consecințele. În Antichitate, războaiele erau despre cuceriri și despre moșteniri culturale. Nu simțim nimic când Decebal se sinucide, odată ce pierde războiul cu Imperiul Roman. Însă în Revoluția de la 1989, încă se simte acea frică, acea nesiguranță de ce se va întâmpla când auzim poveștile bunicilor sau chiar ale părinților. Războiul este un sentiment colectiv, unește un grup de oameni punându-i împotriva altui grup. Poate de aceea, ne este atât de greu să trăim în pace.

Războaiele pot avea multe forme. Desigur, noi ne gândim în mod normal la conflicte militare de scară înaltă. Ne imaginăm o țară care se confruntă cu terorism sau revoluție. Sau poate că ne imaginăm un război mai subtil dintre două mari puteri, care nu pot decât să fie într-un impas ca în Războiul Rece. Adevărul însă, este că noi toți ne confruntăm cu mici războaie, interne sau externe. Cearta aceea cu părinții tăi poate fi considerată o luptă pentru putere. Anxietatea pe care o simți în momentul în care trebuie să iei o decizie importantă este tot un fel de război al intereselor tale. Aceste conflicte apar din cauza setei pentru mai mult. Ați observat că, indiferent de poziția socială sau de avere, niciodată nu suntem satisfăcuți? Asta se datorează evoluției. Noi, ca specie, am evoluat, deoarece ne-am dezvoltat aceste insatisfacții pentru a continua să muncim și să ne îmbunătățim viețile. De aceea statele în trecut niciodată nu rămâneau așa cum erau. Întotdeauna exista un teritoriu de cucerit, iar în același timp, pentru acele teritorii exista întotdeauna un imperiu de oprit. Astfel, se creează principalele conflicte militare despre care învățăm și la școală.

Mulți antropologi și arheologi au furnizat dovezi că războiul a apărut cu aproximativ 6000 până la 10000 de ani în urmă. Apariția războiului coincide cu crearea sistemelor și societăților agrare. Organizarea producției în masă a alimentelor a eliberat mulți oameni de ciclul nesfârșit al vânătorii și culegerii și a dus la apariția unei noi clase, aceea de „conducere”, unde unii oameni puteau trăi îndeplinind funcții administrative.

Totuși, există în rândul istoricilor și oamenilor de știință și convingerea că războaiele au apărut și au evoluat odată cu evoluția noastră. În preistorie, precum și în societățile mici de vânătoare, nu se regăsesc dovezi ale existenței conflictelor. R. Brian Ferguson, un antropolog care vorbește în detaliu despre natura războiului în numeroase publicații, își pune întrebarea dacă războiul este într-adevăr în natura noastră sau dacă a apărut după ce organizarea societăților a devenit din ce în ce mai complexă. Concluzia este încă neclară, întrucât numeroase exemple care ar putea indica tendința violentă a oamenilor manifestată sub forma instinctului de supraviețuire și conservare pot fi contestate și reinterpretate. Indiferent de natura apariției războiului, nu se pot nega consecințele asupra lumii din ziua de azi.

La nivel social, războiul oferă un sentiment de unitate în fața unei amenințări colective. Acesta leagă oamenii, nu doar armata angajată în luptă, ci întreaga comunitate. Efortul războiului încurajează cetățenii să se comporte onorabil și altruist în slujba unui bine colectiv. Din acest motiv, în trecut se remarcă propaganda care avea scopul de a convinge masele de oameni să se dedice cauzei războiului, născându-se astfel un spirit naționalist. Un bun exemplu este cel de-al doilea război mondial, unde spiritul colectiv era dus la extremă în țări ca Japonia, Germania și Statele Unite ale Americii.

În același timp, războiul are o strânsă legătură cu identitatea unui grup. În general, noi avem o nevoie puternică de apartenență și identitate, care se poate manifesta cu ușurință în etnicism, naționalism sau dogmatism religios. Suntem încurajați să ne agățăm de identitatea grupului nostru etnic, țării sau religiei noastre și să simțim un sentiment de mândrie că suntem români, americani, albi, negri, creștini, musulmani etc. Desigur, această mândrie este normală, însă dusă la extrem poate genera o atitudine față de alte grupuri care creează un sentiment de rivalitate și chiar o mentalitate de tipul „cu sau împotriva noastră”, unde o credință diferită ne face să ne simțim amenințați. Majoritatea conflictelor chiar au fost o ciocnire dintre două sau mai multe grupuri identitare diferite: șiiții și suniții în Orientul Mijlociu, catolicii și protestanții în Irlanda de Nord, evreii și palestinienii etc.

În ziua de azi, din cauza amenințării nucleare, dar și a creșterii democrației, războaiele la scară largă s-au oprit, dezvoltându-se, în schimb, un nou tip de război de gherilă împotriva terorismului. Terorismul este utilizarea ilegală a violenței și a intimidării, în special împotriva civililor, în urmărirea unor scopuri politice. Creșterea dramatică a populației precum și influența democrației a făcut societatea noastră una pașnică unde este dificil pentru guverne să declare război împotriva voinței poporului. Terorismul se naște atunci când o mică parte a populației decide să impună prin forță anumite ideologii, cu convingerea că fac un bine societății. Un exemplu este organizația teroristă din sud-vestul Africii și în principal în Nigeria, numită Boko Haram. Originile sale se află într-un grup de tineri islamiști radicali care s-au închinat la Moscheea Alhaji Muhammadu Ndimi din Maiduguri. În 2002, o ramură a acestui grup de tineri a declarat că orașul și instituția islamică sunt intolerabil de corupte și irecuperabile. De aceea, misiunea organizației este de a schimba guvernul nigerian și de a implementa Legea Sharia.

Totuși, cu timpul au apărut numeroase mișcări împotriva războiului. Conflictele nu mai sunt văzute drept cauze nobile și sacrificii, ci sunt considerate acte violente care aduc nenumărate tragedii. Evoluția psihologiei a dus la recunoașterea numeroaselor „cicatrici” purtate de oamenii afectați de război: de la stresul post-traumatic la sindromul supraviețuitorului. Se pare că lecția cea mai importantă pe care o conștientizăm din istorie este că foarte puțini oameni învață cu adevărat din istorie. De aceea apar atâtea conflicte repetitive, însă tocmai din acest motiv este important să învățăm despre război, pentru a aprecia cu adevărat pacea.

Redactor: Riana Kacic

Tehnoredactor: Sara Oncescu

Grafician: Teodora Andrei