top of page
Search
Writer's picturepsihototemmagazine

Psihologia lui Andrew Tate

Redactor: Alexia Marcov

Tehnoredactor: Teodora Neagoe

Grafician: Ioana Furtună


Cu toții am auzit măcar o dată sau am văzut în mediul online numele Andrew Tate. În ultimii ani, acesta a atras multă atenție negativă pentru multiplele comentarii de pe social media, care, conform unui număr însemnat al publicului, pot fi clasificate drept homofobe, rasiste sau misogine, ajungând un personaj controversat, admirat de unii și urât de alții. Totuși, cine este el cu adevărat și ce impact psihologic a avut asupra întregii societăți consumatoare de conținut online?


Înainte de a deveni popular pe internet, Andrew Tate a fost un kickboxer profesionist timp de aproximativ 8 ani, retrăgându-se din lumea sportului odată ce a devenit campion mondial la două categorii diferite de greutate. Deși era cunoscut deja, remarcându-se drept un luptător bun, popularitatea lui a crescut considerabil începând de anul trecut, atunci când a început să apară frecvent pe platforme precum Instagram sau TikTok, promovând tiparul masculului alfa, însă unde își exprima și păreri asupra unor teme diverse sau oferea lecții motivaționale.


Odată ce a ajuns viral datorită sau din cauza afirmațiilor sale, intențiile acestuia au devenit foarte clare. Asemenea oricărui influencer, Andrew Tate își dorea să obțină cât mai multă atenție, pentru a fi recunoscut de către lumea întreagă și de a strânge cât mai mulți bani, dat fiind și faptul că el era obișnuit să fie în lumina reflectoarelor, nereușind însă să obțină o faimă semnificativă în lumea sportului și să intre în istoria kickboxingului. Astfel, el a înființat anul trecut Hustler’s University, o platformă prin care orice membru putea învăța despre lumea businessului și cum să facă bani, având în vedere o altă afacere anterioară pe care o avea alături de fratele lui, Tristan, cu camere web, prin care au reușit să-și consolideze averea considerabilă din lumea sportului. Însă, pe lângă lecțiile de care beneficiau membrii, aceștia aveau de îndeplinit anumite cerințe, una dintre ele fiind distribuirea unor videoclipuri cu Andrew pe orice platformă de social media, putând să apară des chiar și pe pagina ta, indiferent dacă ai fi sau nu fanul lui. Totodată, alte surse indică și faptul că fiecare cursant primea un comision pentru recrutarea altor oameni, aceste modalități de marketing făcând parte dintr-o schemă complexă piramidală. Astfel, toți acești factori au ajutat la creșterea în popularitate a acestei platforme și, în mod evident, la lui Andrew Tate.


Întrebarea rămâne, „cum a reușit de la bun început să influențeze un număr semnificativ de persoane, încât să-i susțină până și afirmațiile controversate, care i-au atras publicitate negativă și l-au ajutat să devină faimos într-un timp relativ scurt?”. Pe lângă intențiile lui de a fi cât mai bogat și popular, acestea reprezentând, de altfel, chiar scopurile sale în viață, pe care le-a împărtășit în mediul online și pe care își baza majoritatea discursurilor motivaționale, Andrew Tate are o carismă aparte, impunându-se prin aspectul său fizic și talentul de a vorbi cât mai convingător și răspicat. Datorită imaginii sale de „bărbat puternic”, el are drept public-țintă băieți sau bărbați ce aspiră la o viață și o tărie puternică a caracterului, specifice personajului său.


În acest mod, pe de o parte, Andrew Tate a reușit să-i ajute pe aceștia prin motivarea lor de a-și schimba stilul de viață și de a învăța să fie cât mai disciplinați, încurajând mersul la sală, un obicei care poate ajuta la îmbunătățirea sănătății fizice sau psihice. Pe de altă parte, așa cum am mai menționat, Andrew Tate, în unele videoclipuri, își spunea opinia directă și într-un mod agresiv cu aviz către anumite grupuri sociale, stârnind o stare de disconfort pentru acestea dar și pentru susținătorii lor, cum ar fi membrii din comunitatea LGBTQIA+ și femeile, declanșând controverse. Deoarece nu respecta regulile rețelelor de socializare, i s-au închis chiar și conturile de Instagram, TikTok, Youtube și alte platforme de social media. De menționat este faptul că, odată considerat un influencer, orice formă de publicitate, fie ea pozitivă sau negativă, este binevenită, deoarece va primi și mai multă atenție, devenind subiect de știri, articole sau chiar al unor videoclipuri aparținând altor creatori de conținut, ajutând la creșterea popularității lui, de pe urma căreia au venit și anumite beneficii materiale. Tocmai de aceea a continuat să spună afirmații cât mai controversate, unele ținând chiar și de domeniul teoriilor conspiraționiste, precum cele despre „matrixul” ( societate controlată de Guvern, în defavoarea umanității ) în care ne-am afla. Așadar, prin determinarea lui de a deveni faimos și bogat, a făcut aceste comentarii și discursuri pe social media în mod conștient, știind că, în acest fel, cât mai multă lume va vorbi despre el constant, atingându-și scopul final.


Toate aceste acțiuni au construit unul dintre cele mai controversate personaje din acest deceniu, cel a lui Andrew Tate, ce a reușit, prin tacticile sale de om de afaceri, să manipuleze pentru a se îmbogăți și să ajungă a fi recunoscut în toată lumea, fiind considerat de către unii un model demn de urmat în viață, iar de alții, o personalitate toxică discutabilă. În general, reacțiile publicului la adresa unei asemenea persoane vor fi mixte, dar, până la urmă, acest fapt îl urmărește orice influencer, căci Andrew Tate nu se deosebește cu mult de alți creatori de pe social media, iar asemenea lui vor mai fi și alții care să-i promoveze ideologia și să devină controversați, aceasta fiind, în mare parte, psihologia persoanelor publice. Ce a contat cu adevărat în constituirea prezenței lui de pe social media a fost comunitatea de fani puternică pe care a strâns-o, ce împărtășea de dinainte puncte de vedere asemănătoare lui. Este important de știut faptul că el nu a format opiniile susținătorilor lui, ci doar le-a întărit prin expunerea frecventă a respectivelor idei în mediul online.


Până la urmă, trebuie să reținem că personalitățile de pe internet nu sunt mai bune decât restul populației, unii putând să profite și să împrăștie opinii controversate sau informații false despre anumite teme, cum am putea considera că a procedat și Andrew Tate. Astfel, trebuie să fim atenți la ce „culegem” de la aceștia în final, făcând distincția dintre sfaturile sau afirmațiile pozitive și cele negative.

109 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page