Psihologia feminității - o scurtă introducere

Redactor: Maya Petcu

Tehnoredactor: Teodora Botin

Forograf: Anne Ivășchescu

„Problema feminității vă preocupă pentru că sunteți bărbați. Pentru femeile care se află printre dumneavoastră, problema este cu atât mai interesantă, cu cât ele însele sunt chiar enigma despre care vorbim”. Acesta este doar un scurt fragment din introducerea pe care Sigmund Freud o face în conferința sa intitulată „Feminitatea”. În discursul lui, el continuă prin a spune că proporția de masculinitate sau de feminitate a unui individ este un caracter foarte surprinzător al vieții organice, care, de altfel, depășește substratul fizic al organelor sexuale.

Dilema diferenței dintre cele două sexe nu este, în niciun caz, una recent apărută, ea reprezentând un subiect complex, tratat în lucrările a numeroase figuri din domeniul psihologiei, precum sus-numitul Freud, Vasile Pavelcu, Gerardus Heymans ș.a.m.d.

În cele ce urmează, puteți regăsi câteva dintre ideile și observațiile acestor gânditori, sub forma unui profil izvorât din constatări atente, filtrate printr-o îndelungată meditație psihologică.

Lăsând la o parte elementele de anatomie, mulți afirmă că diferențele dintre bărbat și femeie se desprind din opoziția logic-analitic-discursiv-rațional, pe de-o parte, și afectiv-global-sintetic-intuitiv, pe de altă parte. Deosebirea nu este însă de nivel, studiile arătând că inteligența femeii nu este cu nimic inferioară celei bărbatului. Diferentele sunt de profil, stil, tonalitate, orientare ș.a.

„Într-un roman - spune criticul literar Garabet Ibrăileanu - o femeie e o nuanță de feminitate; un bărbat este mai mult decât o nuanță, este un aspect bine determinat al umanității.” În povestiri, predominant cele vechi, femeia este privită mai mult ca o creatură de sex feminin, spre deosebire de bărbat, care este văzut în numeroase ipostaze: lider politic, sportiv, artist etc. Femeia este adesea percepută, în mod exagerat, drept o specie, în loc de individ. În schimb, această lipsă de individualitate poate fi percepută atât drept o trăsătură negativă, cât și una pozitivă, prin reversul ei - plasticitatea.

Din analiza realizată de acest critic mai putem reține încă o observație, aceea că, de cele mai multe ori, obiectul comicului și al satirei este bărbatul, nu femeia. Acest fapt se datorează armoniei și echilibrului personalității ei, care cu greu „se pretează la caricatură”.

Conștiința de sine a femeii este inseparabilă de sentimentul valorii eului, sentiment polarizat pe linia afirmare-negare, superioritate-inferioritate, prețuire-detestare, orgoliu-umilință, încredere-descurajare. Rolul acestor sentimente este unul extrem de important, deoarece starea de bine, fericirea se clădește tocmai pe această gamă afectivă.

Din păcate, istoria este plină de exemple în care femeii i se atribuie o valoare minoră, cum ar fi, de exemplu, credințele orientale referitoare la locul femeii în ordinea reîncarnării: cu șapte trepte mai jos față de bărbat, cu trei trepte sub cămilă și cu o treaptă inferior porcului. În plus, pe plan lingvistic, a existat (și încă mai există) diferența dintre termenii „om” și „femeie”. Dezlegarea problemei dacă femeia este om, implicit dacă are suflet, nu a putut fi decât de competența bisericii. Conform izvoarelor istorice, în Mâcon, în anul 585 e.n. s-ar fi întrunit un conciliu de episcopi și, în urma unor dezbateri aprinse, s-ar fi acordat și femeii, cu o majoritate de câteva voturi, dreptul de a aparține speciei umane și, în consecință, de a avea suflet și o viață eternă.

Sentimentul acut al nedreptății și revolta împotriva prejudecăților de această natură încep, adesea, odată cu primele manifestări ale conștiinței de sine și sunt urmate de sentimente de frustrare. Preferințele la naștere, privilegiile în educație, discriminări în drepturi și datorii, toate contribuie la amplificarea sentimentului de umilință. Pentru a-și redobândi echilibrul interior, femeia apelează la mijloace precum compensația, inferioritatea stingându-se prin superioritate. Nu este exclus ca din dorința de egalitate sau dreptate să ia naștere și mecanismul de supracompensație, bazat pe exagerări sau excese. În acest proces, femeia uită adesea că poate fi egală bărbatului, fără să renunțe la apartenența ei sexuală, fără a înceta a fi femeie, fără a-și abandona feminitatea sau personalitatea autentică.

Discuția despre feminitate este, de altfel, departe de a fi încheiată. Aceste idei reprezintă doar o mică introducere în acest subiect extrem de vast și de difuz, în care încă există dezbateri, descoperiri și conversații aprinse.

Dacă ar fi să enunțăm, totuși, o concluzie, atunci putem afirma că influențele reciproce și interacțiunile dintre cele două sexe încep din primele momente ale vieții și se manifestă pe absolut toată durata ei. De aceea, răspunderile noastre ca indivizi sunt egale, așa cum sunt și drepturile noastre la viață și aspirațiile către fericire.