Psihologia: explicație sau scuză?

Redactor: Maya Petcu

Tehnoredactor: Giulia Ciubucciu

Grafician: Ioana Furtună

„Iart-o, a avut o copilărie grea! Nu a vrut să-ți facă rău cu intenție, dar așa a învățat la ea acasă!” și „Înțeleg că are niște probleme nerezolvate din copilărie, dar ele nu pot justifica un asemenea comportament!” sunt cele două tabere care se formează, de obicei, în timpul unui conflict major. O parte consideră că experiențele anterioare, în special cele rele, au modelat acea persoană și că ea nu ar trebui să fie trasă la răspundere pentru o acțiune realizată mai mult inconștient, pe când cealaltă spune că ar fi corect ca toți oamenii să fie judecați identic, în concordanță cu acțiunile lor, fără scuze și alte explicații.

Într-adevăr, în ceea ce privește psihologia, există o limită foarte fină între a oferi o explicație - a arăta care sunt cauzele care au determinat un anumit comportament - și a justifica acel comportament. Această limită migrează foarte mult în funcție de scenariul situației, empatia pe care o avem față de persoanele implicate, gravitatea situației, gradul nostru de implicare afectivă etc. și, înaintea alegerii uneia dintre tabere, este foarte important să fim conștienți de faptul că absolut, dar absolut întotdeauna, perspectiva noastră este subiectivă, deci nu putem să tragem concluzii abrupte, ca după aceea să le considerăm „adevăruri universale”.

Această dilemă poate fi observată cu o mai mare ușurință prin intermediul filmelor și al serialelor, mai exact prin urmărirea reacțiilor contrastante ale publicului la contactul cu o situație sensibilă dintr-un univers fictiv. Un exemplu care ilustrează mai mult decât perfect acest fenomen este Cassie Howard, din sezonul al doilea al serialului Euphoria de pe HBO. Pentru cei ce nu au văzut serialul și nu cunosc situația, este vorba de un triunghi amoros format din cele două prietene foarte apropiate, Maddy și Cassie, alături de un băiat pe nume Nate. Maddy și Nate au fost într-o relație de lungă durată, iar după ce s-au despărțit, Cassie a început să iasă cu Nate, în ciuda prieteniei ei cu Maddy. Un alt aspect relevant pentru această discuție este faptul că protagonista noastră Cassie provine dintr-o familie destrămată, ea locuind împreună cu mama și sora ei, după ce tatăl lor le-a părăsit. Unii numesc situația lui Cassie un caz tipic de „daddy issues”, în care, din cauza tatălui absent, tânăra pune mai presus validarea unui băiat oarecare decât relația cu cea mai bună prietenă a ei, un schimb nu prea echitabil de altfel.

Cele două tabere sunt clare: „team Cassie” și „team Maddy”. Publicul s-a divizat foarte hotărât în cei care spuneau că „așa funcționează abandonul în copilărie, nu e vina ei că a ajuns așa” și cei care afirmau că „a greșit, nu trebuia să o trădeze pe Maddy, indiferent de cum a crescut sau de ce exemple a avut”. Nu putem spune despre niciuna dintre părți că are dreptate, deși ambele au argumente relevante, cu care toți putem fi de acord. Este destul de clar că alegerea lui Cassie de a fi cu Nate este mai mult datorată inconștientului, pentru că experiențele anterioare cu tatăl ei au marcat-o profund și i-au imprimat o dorință puternică de validare din partea cuiva care se aseamănă tatălui ei. Acel cineva este Nate, care îi oferă o relație toxică, identică, cu aceeași senzație familiară de inconsistență și anxietate. Pe de altă parte, după cum spuneam și mai devreme, trecutul lui Cassie oferă o explicație pentru comportamentul ei, dar nu reprezintă și o justificare. Ea putea să se împotrivească în orice moment acestui instinct nociv și să își respecte prietena, dar a ales, pe cont propriu, să se autosaboteze.

Bineînțeles însă, nicio situație nu poate fi rezumată la alb și negru. Este mai degrabă vorba de o nuanță de gri, pe care fiecare este liber să o interpreteze după bunul plac. Psihologia, prin menirea ei, oferă informații de tip cauză-efect pentru diverse comportamente umane, dar cât din aceasta poate fi considerată o scuză pentru a le justifica, rămâne la latitudinea fiecăruia. În multe dintre situații, concluziile desprinse cu ajutorul psihologiei pot justifica anumite acțiuni, dar ele nu reprezintă, în niciun caz, un pretext sub care să aibă loc abuzuri.

După cum spunea un citat pe care l-am descoperit acum câțiva ani - „cunoști prea multă psihologie în momentul în care justifici modul tuturor de a fi, în ciuda felului cum te tratează”. Așadar, tu ce crezi? Tu din care tabără faci parte?