Paranoia

Știm ce este. Auzim mereu de ea. Dar întrebarea importantă este: știm cu adevărat ce este și care sunt cauzele declanșatoare?

Pentru cei care nu știu, paranoia este un proces de gândire puternic afectat de anxietate, frică și în cele mai rele cazuri ducând la iraționalitate și delir. Paranoia este caracterizată de neîncrederea și suspiciunea față de celelalte persoane. O persoană care suferă de acest tip de afecțiune va căuta dovezi care să probeze că sunt izolați și refuză să vadă că au o părere exagerată vis-a-vis de importanța lor. Este încadrată în clasa psihozelor.

Din punct de vedere fiziologic, paranoia poate apărea în urma unei cantități mari de sânge care circulă sub presiune. De asemenea, substanțele halucinogene pot produce astfel de stări. În general, paranoia se asociază cu schizofrenia, acestea fiind în strânsă legătură, dar nu mereu.

Este de reținut și că paranoia nu afectează deloc capacitatea intelectuală. Un exemplu extrem de bun ar fi marele jucător de șah, maestrul Robert James Fischer (mai bine cunoscut ca Bobby Fischer). Acesta a jucat nenumărate partide având această boală. A reușit de asemenea să câștige și Campionatul Mondial de șah, învingându-l pe Boris Spasski, tot în perioada în care era bolnav. Forma în care s-a manifestat la acesta paranoia a dus până la delir, ajungând să dezansambleze telefoane pe motivul că „rușii îl puteau auzi”. Pentru o privire mai de ansamblu a acestei afecțiuni în cazul lui Bobby Fischer vă recomand filmul “Pawn Sacrifice”.

Cum am parcurs în mare subiectul paranoiei ca definiție și manifeste, este momentul să intrăm într-o parte ce cred eu că e foare intersantă. Care sunt cauzele paranoiei din punct de vedere psihanalitic. Pentru cei care nu știu ce este psihanaliza, aceasta este psihologia inconștientului, dezvoltată de Sigmund Freud.

În studiile sale, acesta a reușit să descopere că paranoia ține de o problemă cu homosexualitatea individului, un conflict inconștient mai exact. Dacă va întrebați: scrie homosexualitate? Da, exact asta scrie. Pentru un cititor ce cunoaște stilul lui Freud și este familiarizat cu acesta, nu e nimic ieșit din comun, dar pentru cineva care are contact pentru prima dată cu astfel de idei sau doar a auzit în treacăt, pare ceva puțin cam dubios. Ei bine nu este și pentru cine dorește să afle mai multe despre scrierile lui, îl invit să citească “3 eseuri privind teoria sexualității”. Și acum că am lămurit acest mic aspect, este timpul să intrăm în subiectul propriu-zis și anume demonstrațiile ce susțin această teorie.

În paranoia, conform studiilor lui Freud, mania persecuției specifică, scoate la iveală un mecanism de apărare inconștient împotriva unei fantasme-dorințe homosexuale. La aceste studii este de menționat că au participat persoane de diferite rase, culori, naționalități etc. De asemenea, Carl G. Jung l-a ajutat pe Freud în aceste studii. Un pacient spre care și-a aplecat mai mult interesul Freud a fost doctorul Schreber ( pentru mai multe detalii puteți căuta în volumul 7 tipărit de editura Trei din din seria “Opere esențiale” de Sigmund Freud). Revenind la subiect, s-a demonstrat că o cauză a paranoiei este narcisismul. Aici, prin narcisism înțelegem mai mult decât iubirea de sine. Individul, aflat în stare de dezvoltare, care-și formează tendințele sexuale active autoerotic pentru a găși un obiect de dragoste, se alege pe sine însuși pentru început, își alege propriul corp înainte de a porni în căutarea unei persoane străine. Până se ajunge la heterosexualitate (la unele persoane poate dura mai mult acest proces), există un moment de stagnare. În final, majoritatea persoanelor devin heterosexuale, dar instinctele cele dintâi nu dispar de tot, însă sunt transformate din dorințe sexuale de acest gen în mecanisme de afecțiune și atașament în societate cum ar fi prietenia între doi băieți sau două fete. Am putea continua mai mult cu discuția despre homosexualitate, însă nu despre asta este articolul, ci mai degrabă despre relația dintre aceasta și paranoia.

De ce se pleacă de la acest lucru poate va întrebați și care sunt legăturile cu narcisismul de asemenea. Ei bine, într-un anumit stadiu de dezvoltare, poate interveni o “fixație”, ce dă predispoziții la psihonevroze,(psihonevroza=boală condiționată de situația conflictuală psihogenă), astfel că persoanele ce nu au ieșit în întregime din faza narcisismului, asta însemnând o fixație ce acționează că o predispoziție la boală, sunt expuse la un flux foarte crescut al libidoului pe care nu îl pot descărca. Nedescărcarea acestuia duce la “frustrare” prin frustrare înțelegând că la femei se va manifestă împotriva bărbatului, iar la bărbat împotriva femeii. Constatându-se că paranoicul tinde să își reprime sexualizarea pulsiunilor sociale, înțelegem că stadiul în care s-a produs fixația este undeva între faza de autoerotism, narcisisim și homosexualitate, acolo aflându-se conflictul psihogen și de acolo având rădăcinile această patologie. Deoarece acum e clar că din stadiile menționate apare problema, trebuie să discutăm și de mecanismul inconștient petrecut. În acest caz, Freud a găsit în delirul paranoiei o frază prin care să construiască un raționament ce stă la baza gândirii de acest tip. Este pornit de la principiul contradicției, ca în logică, astfel că fraza sună așa și este valabilă pentru masculin: “Eu îl iubesc pe el.”. În delirul persecuției se opusă acestei propoziții este propoziția „Eu nu îl iubesc pe el, doar îl urăsc.”. Pentru o persoană ce nu suferă de acest tip de boală, fraza va suna așa și în mintea conștientă cât și în cea inconștientă. Când vine vorba de paranoic, la care percepția interioară este înlocuită de o percepție exterioară, așadar „doar îl urăsc” va deveni prin proiecție „El mă urăște”(care înseamnă mă persecută). Este esențial să reținem că la paranoic, se pune accentul pe lumea exterioară și nu pe cea interioară, cum am mai spus, aceasta fiind o adăugire pentru a vă face să înțelegeți mai bine. Deci fraza „Eu nu îl iubesc pe el, doar îl urăsc-pentru că mă persecută.” stă la baza paranoiei.

În diagnosticarea schizofreniei paranoide se ține cont de urmatoarele lucruri: preocuparea pacientului cu una sau mai multe iluzii sau prezentarea halucinațiilor și lipsa urmatoarelor simptome specifice schizofreniei cum ar fi vorbirea dezoganizată sau comportamentul catatonic. În general, halucinațiile sunt legate de conținutul iluziei paranoide. Există și o predispoziție în aceste cazuri pentru mania persecuției cu iluzii de grandoare. De asemenea, paranoizii sunt mai predispuși la purtări agresive.

Se poate vorbi mult mai mult despre paranoia, dar asta ar însemna și o scriere mai lungă. Acum voi enumera tipurile de paranoic întâlnite: paranoidul fanatic (manifestări narcisiste), paranoidul malign (cu manifestări sadice), paranoidul crud (cu manifestări negativiste), paranoicul insular (cu manifestări evitante), paranoidul încăpățânat (cu manifestări compulsive).

În încheiere, aș vrea să vă spun că interpretările psihanalitice au fost extrase și prelucrate din cartea „Psihoza, nevroză, perversiune” (Volumul 7) din seria Opere Esențiale de Sigmund Freud. Vă mulțumesc pentru atenția acordată și sper că am reușit să vă mai îmbogățesc cultura în acest domeniu.