Nostalgia legată de copilărie

Redactor: Bianca Basceanu

Grafician: Raluca Ioana Serba

Anul 2010: marea majoritate dintre noi eram încă niște copii mici, care probabil mâncam plastilină sau ne entuziasmam în momentul în care învățătoarea de la școală scotea cutia cu materiale pentru ora de „abilități practice”. Lipeam hârtii și trăiam în lumile noastre fantastice, fără să avem grija zilei de mâine. Sunt sigură că mulți dintre noi ne uitam la filmele americane ce romantizau viața de licean și abia așteptam să ajungem și noi ca protagoniștii sau, pur și simplu, să „creștem mari”.

Ce s-a întâmplat pe parcurs astfel încât să ne răzgândim? De ce încercăm acum, cu toată ființa noastră, să dăm timpul înapoi și să ne simțim mai tineri?

La baza acestui comportament este de vină chiar temperamentul uman, ce caută o permanentă îmbunătățire a condițiilor de viață. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, grijile de zi cu zi încep să se adune, alături de dilemele morale. Copilăria este cea mai simplă perioadă a vieții, însă este limitată de restricții legate de vârstă sau de trăsături fizice, precum înălțimea. Frustrarea de a nu fi lăsat să te dai pe anumite rollercoastere într-un parc de distracții sau interdicția de a vedea un film cu scene mature se afla într-un conflict direct cu dorința accentuată de cunoaștere, cu toate că aceste reglementări au ca scop siguranța fizică, dar și morală, a copiilor. În același fel, mulți dintre noi ne doream să avem banii noștri proprii, munciți, astfel încât să ne putem cumpăra toate dulciurile de pe lume pe care părinții nu voiau să ni le ia când eram la magazin. Dorința de a fi adolescenți sau adulți era însuflețită de aceste restricții, care ne împiedicau să descoperim lumea prin metoda încercării și a eșecului.

Pe măsură ce au trecut anii, iar noi am ajuns în gimnaziu sau chiar în liceu, am început să vedem realitatea fără ochelarii roz pe care îi căpătasem din mijloacele de divertisment sau chiar de la persoanele din jurul nostru. Atunci a fost prima fază a vieții în care am început să ne dăm seama de cum funcționează societatea, datorită dezvoltării noastre la nivel psihic, în principal. Și tot atunci, odată cu înmulțirea responsabilităților pe care le aveam, ne-am dat seama de faptul că trebuie să ne asigurăm stabilitatea financiară si emoțională pentru tot restul vieții, experiență prin care nu aveam cum să trecem până la împlinirea vârstei majoratului. Copleșiți atât de îndatoriri, cât și de frica de viitor și de a alege o carieră, sau chiar a experiențelor noi, adolescenții își caută refugiul în memoriile și activitățile din copilărie, cu toate că încă nu se pot considera adulți. Același mecanism al temperamentului uman este de vină pentru nostalgia legată de anii ce au trecut, deoarece cu toții încercăm să avem cât mai puține griji cu putință. Asemenea romantizării vieții de adult în perioada dinaintea vârstei de 12-13 ani, acum individul își caută liniștea interioară prin puritatea copilăriei, în cadrul căreia singura grijă pe care o avea era de-a ce să se joace cu prietenii lui.

Mai mult de atât, nostalgia poate reprezenta un mijloc de detensionare a fricilor legate de viitor sau de schimbare. Utilizarea imaginației pentru a recrea niște amintiri dragi poate reduce nivelul stresului resimțit în cadrul unei perioade încărcate cu schimbări majore. Visul de a fi copil din nou poate da la o parte pentru câteva minute gândurile negative despre problemele cu care se confruntă individul și îi poate oferi un motiv să continue să înfrunte schimbarea cu o atitudine optimistă, datorită faptului că a ajuns atât de departe în viața sa.

Pe măsură ce înaintăm în viață, amintirile plăcute se acumulează și ne fac să tânjim după o anumită vârstă, conform aceluiași mecanism descris în cazul adolescenților și al copilăriei. Însă acum încep să se adune și griji legate de locul de muncă, de familie sau chiar de sănătate. Depinde de psihicul fiecăruia cum abordează problemele cotidiene, atât prin atacarea și rezolvarea problemelor uzuale, cât și detașarea de la presiunea pe care acestea o imprimă stării de spirit. În acest sens, pe lângă relaxarea fizică, în care corpul își revine în urma unui stres extern, oamenii aleg câteodată un mecanism de detensionare psihologică, fie prin nostalgie sau printr-un comportament negativ. Atitudinea dăunătoare este cauzată de lipsa simțului și a îndatoririi de a îți asuma responsabilitatea pentru anumite evenimente, ce este numită, mai scurt, imaturitate. Imaturitatea este mecanismul de apărare al psihicului, în care frica de a fi responsabil cauzează un comportament nespecific vârstei curente. La fel ca și nostalgia, ea reprezintă un mod de a scăpa de realitate și de presiunea acesteia. Spre deosebire, totuși, de imaturitate, nostalgia este un mijloc sănătos de detașare, deoarece ea este temporară și poate fi utilizată în mod conștient, fără să fie posibil dăunătoare celor din jur din pricina asumării responsabilităților curente. Ea reprezintă doar o idealizare a trecutului, un mijloc de adaptare în lungul proces de acceptare de sine, fără de care acesta nu ar fi posibil.

Deci nostalgia este un lucru pozitiv, în rădăcinile sale. Modul în care ea este folosită depinde de fiecare dintre noi, însă dacă este utilizată în mod corect, ea poate reprezenta un impuls pentru a merge mai departe, și nu un potențator al anxietății. În momentul în care nostalgia este sănătoasă, frica de dezaprobarea eului din trecut sau de a fi o dezamăgire dispar, lăsând loc pentru o atitudine pozitivă, ce împrumută din copilărie doar atitudinea perpetuu veselă.