Nimfomania

Redactor: Romina Serbanica

Grafician: Maria Iacob

În categoria subiectelor tabu intră şi nimfomania, un cuvânt arhaic care a fost folosit pentru a se referi în mod specific la hipersexualitatea feminină, dar a devenit un sinonim colocvial pentru „dependență sexuală”. În cazul bărbaților, termenul „satiriasis” a fost utilizat în principal. ICD-10 include încă acești doi termeni în categoria „Puterea sexuală excesivă”.

Persoanele cu hipersexualitate sau dependență de sex, cunoscută anterior sub numele de nimfomanie, simt nevoia să obțină continuu satisfacție sexuală. Cu toate acestea, ei nu o fac atât de mult pentru a căuta plăcere, ci încearcă să amelioreze tensiunea și disconfortul emoțional pe care îl simt. Hipersexualitatea este definită precum creșterea frecventă, excesivă și incontrolabilă a dorinței și activităţii sexuale. Deși termenul nu este acoperit de clasificări de diagnostic, „hipersexualitate” este conceptul oficial care se referă la modificări de acest tip. Hipersexualitatea este cunoscută și sub denumirea de „dependență sexuală”. Dependențele sunt tulburări de comportament și / sau creier care constau în căutarea compulsivă a stimulilor recompensați sau care provoacă ameliorarea suferinței emoționale. Această constrângere ajunge să ocupe cea mai mare parte a vieții în detrimentul altor aspecte, cum ar fi funcționarea socială și de muncă.

Multă vreme nimfomania a fost considerată o tulburare sexuală. La începutul secolului nimfomania era asociată cu isteria, condiție ce descria un comportament exploziv, iritabil, instabil, cu o puternică valență sexuală, fiind atribuită mai degrabă femeilor. Pe vremea aceea exista un termen ce descria cam același lucru, legat de o activitate sexuală intensă, susținută de un bărbat - satirismul. Este interesant că, în timp ce activitatea sexuală intensă a bărbatului a fost mai dintotdeauna acceptată ca fiind normală, nu același lucru se poate spune, în cultura populară, despre cea a femeii. Este social acceptabil ca un bărbat să aibă mai multe partenere față de o femeie, care apare cel puțin promiscuă într-o astfel de situație. Din acest motiv termenul satirism este aproape inexistent în limbajul popular. În epoca modernă lucrurile încep să se schimbe din acest punct de vedere, mișcările feministe și egalitariste aducand schimbări importante in abordarea acestei probleme.

Mai nou, specialiștii definesc nimfomania astfel: o parafilie feminină care constă în pulsiuni, fantasme și comportamente marcante și persistente, implicând căutarea permanentă a plăcerii sexuale. Ea se caracterizează prin căutarea imperioasă a unor experiențe erotice. În măsura în care generează o frustrare cronică, nimfomania poate fi considerată o boală, care se poate trata prin psihoterapie sau psihanaliză. Nimfomania este o tulburare foarte complexă în care persoana în cauză nu este capabilă să-și controleze dorința sexuală puternică și insațiabilă. Astfel, ajunge să dezvolte o mare dependență față de activitățile sexuale. Majoritatea medicilor care se ocupă de tratarea acestei afecțiuni susțin că este destul de greu de realizat o listă de caracteristici care să stabilească fără echivoc dacă o persoană este sau nu nimfomană. Cu atât mai greu cu cât sexualitatea și normalitatea nu înseamnă tocmai același lucru pentru toată lumea.

Oamenii de știință nu s-au pus încă de acord asupra unei cauze care să declanșeze acest comportament. În timp ce unii dau vina pe traume sau experiențe personale, mulți spun că de fapt răspunsul stă în chimia creierului. Dacă înțelegem nimfomania sau hipersexualitatea ca dependență de sex, putem explica dezvoltarea acestei tulburări din activitatea dopaminergică a creierului. Dopamina este un neurotransmițător implicat în plăcere și întărire; corpul nostru îl secretă atunci când mâncăm, când consumăm unele substanțe sau când avem un orgasm. Când o persoană devine dependentă de un comportament sau stimul, capătă o dependență fizică și / sau psihologică și dezvoltă, de asemenea, toleranță față de obiectul dependenței; aceasta înseamnă că pentru a obține același efect fiziologic necesită o doză crescândă.

Hipersexualitatea poate apărea și ca urmare a utilizării medicamentelor dopaminergice agoniste, cum ar fi cele utilizate pentru tratarea bolii Parkinson, precum și a leziunilor din lobii frontali și temporali ai creierului, care reglează impulsul sexual. În multe cazuri nimfomania apare ca simptom secundar al altor tulburări psihologice. În special, demențele, tulburarea de personalitate la limită, autismul, tulburarea bipolară și sindroamele Klüver-Bucy și Kleine-Levin se remarcă. Dependența de alcool și alte droguri poate facilita, de asemenea, dezvoltarea hipersexualității.

În clasificarea internațională a maladiilor (ICD-10) se întâlnește diagnosticul de "Activitate sexuală excesivă", cu codul F52.7 (în care capitolul F52 se referă la "Disfuncție sexuală, neprovocată de o tulburare sau boală organică")

Tratamentul pentru nimfomanie este similar cu cel pentru dependențele de alt tip, atât comportamentale, cât și legate de substanțe. Astfel, accentul principal este abstinența, cel puțin temporar, precum și dobândirea unor obiceiuri sănătoase. Tratamentul se bazează pe ajutarea pacientului să-și controleze comportamentul sexual compulsiv. Acest lucru îi va oferi posibilitatea să obțină o mai bună relație intimă și personală. O terapie psihologică cognitiv-comportamentală trebuie efectuată acolo unde există deja o evaluare a problemei. Se stabilește un program de educație sexuală, apoi se elaborează gestionarea emoțiilor și tehnicilor de prevenire care sunt menite să controleze dorința sexuală violentă și insațiabilă.