Redactor: Ioana Stamin
Grafician: Lavinia Maria Dumitru
Mulți dintre noi am auzit de boala cu transmitere sexuală sifilis, dar știați că poate ajunge să fie una neuronală? Neurosifilis este o complicație a sifilisului netratat, care se manifestă la nivelul creierului și măduvei spinării prin inflamarea meningelor, membranele care acoperă sistemul nervos.
Primul simptom al neurosifilisului este meningita care se poate manifesta oricând de la infectarea cu bacteria Treponema pallidum, de cele mai multe ori, pacientul este asimptomatic la început, iar singura metodă de a descoperi boala este prin efectuarea unei puncții lombare (se colectează fluidul cerebrospinal pentru a se evalua).
Acum că știm ce înseamnă și ce reprezintă în mare neurosifilis, să ne întoarcem puțin în timp și să observăm posibila origine a sifilisului. Una dintre cele două terorii este aceea că a venit odată cu Cristofor Columb și cu noile descoperiri ale sale. Boala sifilis a fost adusă odată cu cartofii și porumbul din Lumea Nouă. Răspândirea în Europa a pornit din Italia, Napoli, deoarece mai mulți soldați francezi aflați pe peninsula italică intraseră în contact cu mercenarii spanioli, abia întorși din Lumea Nouă. Pe vremea aceea boala era mult mai agresivă și oamenii puteau muri la doar câteva luni de la infectarea cu aceasta. În lunile respective persoana suferea îngrozitor deoarece sifilisul se manifesta prin acoperirea de pustule a întregului corp și feței, apoi apăreau ulcerațiile. Prin apariția acestei boli cu transmitere sexuală, a apărut un stigmat social pentru cei din lumea prostituției. Bineînțeles că această boală putea fi contactată de orice persoană cu orice statut, de exemplu, până și un papă a fost infectat și astfel a fost dovedit că nu se respecta jurământul castității.
Cealaltă teorie este reprezentată de ideea că deja exista sifilisul în Europa, dar era confundată cu alte boli de pe vremea aceea.
Câteva personalități care au suferit de această boală sunt Casanova, Schumann, Baudelaire, Maupassant, Van Gogh, Nietzsche, Oscar Wilde, James Joyce, este posibil ca și Ludwig van Beethoven să fi fost infectat cu această boală. De asemenea despre marele nostru poet, Mihai Eminescu, se crede că ar fi fost infectat cu sifilis și astfel să se fi produs o boală mintală sau altă teorie este aceea că i s-a pus diagnosticul greșit și medicamentația pe care a primit-o i-a agravat boala.
Dacă am aflat originile acestei boli putem discuta mai în detaliu despre neurosifilis și să observăm că există mai multe tipuri:
Neurosifilisul asimptomatic: nu există simptome sau alte semne fizice.
Sifilis meningovascular: este cel mai frecvent tip apărând la aproximativ 35% din cazuri, de obicei cei care au suferit un accident vascular cerebral în tinerețe. Poate afecta vasele de sânge provocând tromboze, accidente vasculare, blocarea arterelor, etc.
Sifilis meningeal: poate prezenta următoarele simptome: cefalee, paralizie a nervului cranian, gât rigid și convulsii.
Neurosifilis paretic: este cea mai agresivă formă, dar și cea mai rar întâlnită în zilele de astăzi; simptomele pot varia de la cele ușoare precum probleme cu memoria, raționamentul sau funcțiile executive, scăderea motivației, slăbiciune musculară și modificări ale personalității până la progresarea bolii demență, disartrie, convulsii sfârșindu-se chiar cu moarte.
Neurosifilis tabetic: este afectată măduva spinării, astfel apar spasme, ataxia, incontinența urinară.
În zilele de astăzi este mult mai ușor să tratezi această boală, de exemplu antibioticele orale sau injectabile administrate în decursul a 10-14 zile reprezintă o metodă eficientă, iar controalele ar trebui făcute frecvent: analize de sânge și verificarea nivelul lichidului cefalorahidian. De cele mai multe ori, oamenii cu sifilis sunt infectați și cu HIV, ceea ce poate duce la eșecul tratamentului medicamentos.
Comentarios