Narcissistic Personality Disorder

Redactor: Riana Kacic

Tehnoredactor: Amalia Căzănaru

Grafician: Anne Ivășchescu

Probabil că ați mai auzit de expresia: „Ești un narcisist!”, dar v-ați întrebat vreodată de unde provine aceasta? Prin definiție, cuvântul „narcisist” se referă la o persoană care prezintă o atenție excesivă, adesea, o dragoste patologică față de sine. Deși toți avem într-o oarecare măsură trăsături care se leagă de ideea de a fi narcisist, tulburarea psihologică sub numele de tulburare narcisică de personalitate (în engleză: „narcissistic personality disorder”) este o condiție mult mai serioasă.

​ Toți am întâlnit o astfel de persoană la un moment dat în viață. Aceasta crede că nu greșește niciodată, nu tolerează nici cea mai mică critică și niciodată nu este responsabilă pentru problemele pe care le cauzează. În ochii ei, este mereu vina altcuiva. La început, poate că nu observi aceste trăsături. De cele mai multe ori, oamenii care suferă de tulburare narcisică nu își dezvăluie trăsăturile în public, preferând să o facă în intimitate, cu persoane cunoscute. Cel mai comun semn că ai de-a face cu o persoană narcisistă este dificultatea lor de a arăta modestie.

​Pentru a înțelege pe deplin în ce constă această condiție este important să cunoaștem originea cuvântului „narcisism”,precum și conotația sa. Așa că, ne întoarcem în timp, cu peste 2000 de ani în urmă, în timpul poetului roman Ovidiu care, în cartea a treia din colecția lui de „Metamorfoze”, prezintă mitul grecesc al lui Narcis și al nimfei Echo. Când Liriope a născut frumosul copil Narcis, ea l-a consultat pe clarvăzătorul Tiresias, care a prezis că băiatul va trăi o viață lungă doar dacă nu se va descoperi niciodată. Narcis, fiind nespus de frumos, a fost abordat de multă lume, însă el a refuzat orice avansuri. Echo reușește să-l întâlnească pe Narcis care o respinge pe loc când încearcă să-l îmbrățișeze. Ea moare din cauza aceasta, fiind copleșită de tristețe, doar vocea sa bântuind pădurile în care s-a stins. Văzând acestea, zeița răzbunării, Nemesis, decide să-l pedepsească pe Narcis și îl face pe acesta să-și privească reflexia într-un lac. Narcis se îndrăgostește pe loc de imaginea reflectată și, când își dă seama că nu va putea niciodată să fie împreună cu el însuși, moare ca și Echo, trupul său transformându-se într-o narcisă. Deși există mai multe variante ale mitului lui Narcis, toate se termină în același mod: el descoperindu-se în apă și transformându-se într-o narcisă.

​ La începutul anilor 1900, subiectul narcisismului a început să atragă interesul în psihanaliză. Psihanalistul austriac Otto Rank a publicat una dintre cele mai vechi descrieri ale narcisismului în 1911, în care s-a legat de propria admirare și vanitate. Conceptul de narcisism a fost popularizat de psihanalistul Sigmund Freud prin lucrarea sa despre ego și relația acestuia cu lumea exterioară; această lucrare a devenit punctul de plecare pentru mulți alții care au dezvoltat teorii despre narcisism. Între anii 1950 și 1960, psihanaliștii Otto Kernberg și Heinz Kohut au contribuit la stârnirea interesului pentru narcisism. În 1967, Kernberg a descris „structura personalității narcisiste”; a dezvoltat o teorie a narcisismului care a sugerat trei tipuri majore: narcisismul normal pentru adulți, narcisismul normal infantil și narcisismul patologic care poate fi de două tipuri: narcisismul vulnerabil și grandios.

​Narcisiștii vulnerabili sunt adesea hipersensibili și defensivi, pe când narcisiștii grandioși sunt caracterizați de aroganță și îndrăzneală. Persoanele cu narcisism grandios își exprimă comportamentul prin acte de exploatare interpersonală, lipsă de empatie, invidie intensă, agresivitate și exhibiționism.

​Conform „Manualului de diagnostic și statistică atulburărilor mentale”, ediția a cincea, poți fi diagnosticat cu această tulburare dacă prezinți cel puțin cinci dintre următoarele nouă criterii:

- ai un sentiment grandios de auto-importanță (de exemplu, exagerezi realizările și talentele tale, te aștepți să fii recunoscut ca fiind superior fără realizări pe măsură);

- ești preocupat de fantezii de succes nelimitat, putere, frumusețe sau iubire ideală;

- consideri că ești special și unic și că ar trebui să te asociezi cu alte persoane (sau instituții) speciale sau cu statut înalt;

- necesiți admirație/ atenție excesivă;

- ai așteptări absurde la un tratament special în comparație cu alții și te aștepți ca toate dorințele tale să fie puse pe primul loc;

- profiți de alții pentru a-ți atinge propriile scopuri;

- nu ai empatie; nu ești dispus să te identifici cu sentimentele și nevoile celorlalți;

- ești adesea invidios pe alții sau crezi că alții te invidiază;

- ai un comportament arogant.

​ Acum că știm originile și simptomele acestei condiții fascinante, apare în mod inevitabil întrebarea: „Care sunt principalele cauze ale tulburării narcisice de personalitate?”.Aceasta se manifestă mai mult la bărbați decât la femei și începe să-și facă apariția în tinerețe, între vârstele de 20 și 35 de ani, deși, în unele cazuri, poate apărea și mai devreme, de la 16-17 ani. De cele mai multe ori, abuzul sau neglijarea în copilărie, răsfățul excesiv parental sau așteptările nerealiste de la părinți sunt cauzele cele mai comune pentru această tulburare. Neglijarea în copilărie poate duce la low self-esteem și pentru compensarea acestei lipse de respect față de sine, persoana respectivă poate să își creeze o imagine grandioasă despre sine. Chiar și Narcis, în momentul în care se vede în apă, se îndrăgostește de reflexia sa, ci nu de propria persoană. Sigur, acest lucru poate sublinia cât de chipeș era, însă poate fi interpretat și ca o metaforă: Narcis se îndrăgostește de imaginea perfectă pe care o vede în apă, ignorându-și propriile defecte și uitându-se numai la varianta sa ideală, creată în propria minte. Răsfățul în copilărie îi oferă copilului o imagine idealistă, care nu corespunde cu realitatea. Faptul că acestuia nu îi este refuzat nimic și că părinții lui acționează ca niște admiratori constant, îl poate face pe copil să nu accepte în viitor ca dorințele sale să nu fie pe primul loc.

​ Cum reușim noi să nu intrăm în această extremă caracterizată de narcisism? Într-adevăr, este important să avem încredere în noi înșine, dar este la fel de important să nu devenim obsedați de felul în care suntem percepuți. Trebuie să ne acceptăm defectele ca pe o parte firească a condiției umane și să încercăm mereu să fim cea mai bună variantă a noastră în relațiile cu ceilalți, precum și în relația cu noi înșine, fără să ne mințim în legătură cu ce putem și ce nu putem face.