Minciuna patologică

Redactor: Valentina Cernea

Grafician: Ilinca Teodora Ciochia

Toți mințim uneori. Face parte din natura umană, iar în multe cazuri poate fi justificată, fie că o facem pentru a evita o pedeapsă, pentru a proteja pe altcineva, sau pentru a ieși dintr-o situație socială incomodă. Această sunt doar niște exemple comune, dar toate au ceva în comun: au un scop. Chiar dacă intențiile persoanei care minte sunt bune sau rele, mereu există un scop. Ce se întâmplă totuși când nu există acel scop? Unii oameni oare mint doar pentru că le vine natural să inventeze lucruri? Cum e să fii un mincinos patologic?

O persoană care minte patologic va minți compulsiv și fără niciun beneficiu clar pentru ea înșăși. O caracteristică cheie a minciunii patologice este că nu are o motivație evidentă. Nu este clar dacă o persoană care minte patologic este conștientă de acțiunile sale sau este capabilă să gândească rațional prin minciunile sale. Experții nu știu cu siguranță ceea ce determină minciuna patologică. Se știe doar că impulsivitatea și nevoia de a impresiona ar putea fi legate de obicei. Dar încă este dezbătut dacă aceste tipuri de minciuni sunt simptome pentru diferite afecțiuni sau constituie o boală de sine stătătoare. De exemplu, este un posibil simptom al anumitor tulburări de personalitate, inclusiv tulburarea de personalitate borderline, tulburarea de personalitate narcisică tulburarea de personalitate antisocială. Din acest motiv nu se știe exact ce provoacă aceste obiceiuri în persoane.

Totuși, partea teoretică nu este cea mai interesantă când vine vorba despre acest subiect, mai ales că încă nu o știm nici noi prea bine. Nu sunt făcute destule studii pe acest subiect. Ce putem să facem în schimb este să ne punem în pielea acestor persoane. Este oare mințitul patologic și compulsiv atât de greu de înțeles?

Dacă analizăm acțiunea în sine de a minți fără vreun beneficiu precis, maximul scop fiind de a îți face viața să pară diferită pentru a atrage atenție sau a îți ascunde, chiar nu este atât de greu de conceput sentimentul. Într-un fel sau altul toți știm cum se simte, iar aici avem mai multe exemple. Începând cu copilăria, voi ce minciună ziceați colegilor? Celebritatea cu care v-ați întâlnit în vacanță cu părinții, iubita voastră care nu învață la voi în școală? Doar inventam povești ca să ieșim în evidență deoarece nu simțeam că persoana noastră este destul de bună.

Acest fenomen nu se întâmplă doar în copilărie, poate apărea sub diferite forme și la adolescență sau maturitate. Te poți pune în pielea unui om care minte patologic doar dacă îți aduci aminte cum ai înflorit o poveste ca să fie puțin mai captivantă, sau cum ai zis că asculți o trupă chiar dacă nu știi mai mult de 2 titluri de piese de-ale lor. Nu este deloc ceva ieșit din comun, nu afectează în adevăratul sens al cuvântului pe nimeni.

Așadar, cu toții putem înțelege cum este să zici o minciună pe care o zic mincinoșii patologici, dar problema intervine când încerci să înțelegi cum o fac constant fără efort mare. Încă nu sunt prea multe studii pe această temă, dar este foarte interesant să încerci să înțelegi anumite fenomene psihice din experiențe comune personale fără o bază teoretică prea structurată.