Mediu vs ADN

Nu ne este străin faptul că atât mediul (societatea), dar și ADN-ul au un rol important în definirea comportamentului uman. Ei bine, care ne influențează mai mult și în ce măsură urmează să aflăm.

Poate nu este surprinzător faptul că cel mai mult comportamentul nostru este influențat de mediul social în care trăim, iar ADN-ul reprezintă o mai mică parte ce este constituită din pulsiunile moștenite. Cel mai bun mod de a înțelege cărei părți i se atribuie mai mult și cărei mai puțin este de a analiza pe rând ambele componente, astfel că vom începe cu materialul genetic.

ADN-ul prin definiție este un acid dezoxiribonucleic ce se găsește în fiecare ființă vie. Așa că, acesta ne definește și ne deosebește de alte viețuitoare, dar și de alți indivizi din specia noastră. Bineînțeles, există și componente de același fel la toți oamenii, ce nu suferă de diferite afecțiuni genetice sau de alt tip, ce modifică structura ADN-ului și ființei implicit. Astfel, noi moștenim structura de bază, scheletul pe care ne putem crea și modela propriul comportament. Cu toții ne naștem cu o minte conștientă, una subconștientă și altă inconștiență, cu toții ne naștem cu instinctul inconștient de reproducere, de asigurarea a hranei etc. Maslow a construit piramida nevoilor, la baza căreia stau nevoile de tip fiziologic ce sunt instinctuale. Prin ADN, noi mai moștenim și emoțiile specifice, cele 7 emoții de bază: tristețea, bucuria, dezgustul, disprețul, surpriza, furia și frica. Aceste 7 emoții sunt incontrolabile, pot fi foarte greu ascunse. Datorită ADN-ului avem această structură a creierului, cu hipotalamus, amigdală, lobi ș.a.m.d.; aceste substanțe ce se află în strânsă legătură cu trăirile noastre. Am putea discuta mult mai mult despre structuri specific umane ce țin de sistemul nervos și sunt moștenite prin ADN, dar asta ar fi cu totul altă discuție, așa că putem concluziona că ADN-ul contribuie la predispoziția spre o anumită trăsătură comportamentală și tot acesta ne oferă materialul pe care noi îl modelăm și îl numim mai târziu comportament.

Acum că am lămurit cât influențează ADN-ul comportamentul, este timpul să discutăm despre cât ne influențează mediul social comportamentul. Omul este caracterizat din punct de vedere psihanalitic ca având 5 stadii de dezvoltare psihosexuale (stadiul oral, stadiul sadic-anal, stadiul falic, stadiul latent și stadiul genital), iar din punctul lui Erikson de vedere ca având 8 stadii psihosociale (pruncia, copilăria timpurie, vârsta jocului, vârsta școlară, adolescența, vârsta adultă tânără, vârsta adultă mijlocie și vârsta senectuții), în fiecare apărând câte un conflict ce contribuie din punctul său de vedere la trăsăturile comportamentale ale individului. Nu putem judeca acest subiect doar dintr-un punct de vedere, pentru că asta ar însemna să fim subiectivi, ceea ce nu este permis, cât de mult am înclina noi să credem spre o anumită ramură. Revenind, Freud a descoperit că anumite trăsături ale eticii, principiilor și ale caracterului se dezvoltă în stadiul falic, asta însemnând între vârsta de 5 și 7 ani, unde se manifestă și complexul lui Oedip, respectiv complexul Electra. Partea responsabilă cu etica morală a individului se numește Super-ego. La aceasta contribuie foarte mult comportamentul părinților sau al figurilor cu care se identifică subiectul. Se ține cont foarte mult de principiul exemplului și orice trauma suferită de copil în această perioadă se va reflecta mai târziu în comportament. Astfel, observăm cum mediul este important în dezvoltarea psihică a individului.

Dacă prin ce am spus mai sus nu v-am convins că mediul social joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului uman, urmează să vă dau un exemplu ceva mai concret și mai radical. Poate unii dintre voi ați auzit de Sindromul Mowgli. Pentru cei ce nu știu, acest sindrom provine de la personajul cunoscut de foarte multă lume, ce a fost abandonat în junglă și crescut de haita de lupi. Ei bine, în viața reală, au fost găsiți astfel de copii. În cazul lor, mediul social a fost complet inexistent. Poate nu vă miră faptul că de la o anumită vârstă, copiii au fost imposibil de adaptat la condițiile sociale, nu puteau vorbi, nu puteau relaționa, nu puteau nici măcar merge biped. Unii dintre ei aveau trăsături comportamentale specifice animalelor. Spre exemplu, emoțiile lor de bază nefiind folosite niciodată, nu puteau să se producă, nu simțeau decât frică sau furie, ce sunt specifice și animalelor. Dacă observați, în aceste cazuri, ADN-ul uman nu a folosit decât la identificarea ființei ca om, însă comportamentul nu avea legătură deloc cu ceea ce știm noi că este un om. Nu erau asemănători nici măcar oamenilor primitivi ce trăiau în triburi sau alte tipuri de așezări.

Acestea fiind spuse, sper că v-am clarificat acest subiect și că de acum nu vor mai exista dubii în privința comportamentului uman ce este în mare măsură influențat de mediul social existent.