.jpeg)
Redactor: Ioana Coțofană
Tehnoredactor: Alexia Marcov
Grafician: Diana Vasile
Ai amânat vreodată o temă și apoi nu ați reușit să o finalizați? Sau din potrivă, ai finalizat temă fix în ultimul moment după ce o perioadă lungă de timp nu ai reușit să te mobilizezi să o faci? Ți se întâmplă să îți găsești scuze în loc să petreci timp lucrând efectiv la un task?
Ei bine, există mai multe moduri în care oamenii lucrează. Nu numai în ocupația lor, ci și în viața lor socială și personală, felul în care oamenii se comportă și lucrează variază de la persoană la persoană. Există mai mulți oameni care trăiesc viața în momentul de față și se ocupă cu lucrurile din față. Cu toate acestea, există și alții care nu reușesc să facă acest lucru și tind să amâne lucrurile până când nu au altă opțiune decât să le facă față. Deși acest tip de comportament poate fi observat în toate mediile, indiferent de vârstă, sex sau cultură, este extrem de răspândit în rândul elevilor.
Amânarea este normală și toată lumea tinde să amâne la un moment dat ceva. Într-o lume în care există întotdeauna o multitudine de lucruri de făcut, este normal să avem tendința de a amâna din ce în ce mai multe, pe măsură ce ajungem să facem lucrurile conform unei anumite ierarhii de priorități. Totuși amânarea repetată poate duce la niveluri extreme de stres și oboseală pentru indivizii în cauză. Cu toate acestea, ei pot simți că își pot îndeplini sarcina mai prompt în apropierea termenului limită datorită unui sentiment de presiune pozitivă, motivatoare.
Studiile arată că există oameni care amână constant ce au de făcut, dar totuși își fac treaba într-un final, ceea ce este în regulă, dar există și oameni care au tendința de a se autosabotează amânând până la un punct în care nu mai sunt în măsură să-și termine task-urile, ceea ce le adaugă grijilor nedorite, cazuri în care se poate vorbi de procrastinare neadaptativă. Procrastinarea neadaptativă poate fi auto-sabotatoare și este adesea cunoscută sub numele de „auto-handicapping” termen ce descrie momentul în care oamenii tind să ia parte la anumite activități sau obiceiuri ce le împiedică performanța. Astfel, există oameni care adesea au tendința de a amâna lucrurile până în ultimul moment pentru că simt că lucrează mai bine sub presiune și deși acest lucru poate fi adevărat pentru unii, există, de asemenea, mai mulți oameni care de fapt nu lucrează mai bine sub presiune, ci au doar un sentiment fals provocat de serotonina produsă în momentul în care termină ceva la limită, ca și când ar fi scăpat printre urechile acului. Un alt motiv ar fi dat de faptul că singurul moment în care lucrează ei de fapt este atunci când sunt sub presiune extremă, astfel ajungând să presupună că lucrează mai bine sub presiune. Acești oameni tind, de asemenea, să petreacă mult timp îngrijorându-se cu privire la sarcinile lor și la consecințele care vor urma dacă nu reușesc să facă acest lucru, însă cu toate acestea, nu lucrează activ la sarcină.
Totuși, ce face diferența dintre presiunea ca un imbold sau un factor inhibator? Cum te descurci mai bine sub presiune?
Un posibil răspuns la această întrebare este dat de teoria numită „Challenge vs threat”. Potrivit acestei ipoteze, o persoană poate interpreta o situație fie ca fiind o „provocare”, fie o „amenințare”. Astfel, cei care reacționează bine sub presiune sunt în „starea de provocare”, în timp ce cei care nu o fac sunt în „starea de amenințare”. Starea de provocare este asociată cu o creștere a adrenalinei, persoanele în cauză acționând prompt, ducând la performanțe mai ridicate, în timp ce starea de amenințare este asociată cu o creștere a hormonului de stres, cortizolul, ce inhibă, performantele fiind afectate, mai scăzute.
În concluzie, presiunea este și aceasta, ca orice trăire specifică omului, experimentate subiectiv, manifestându-se și având efecte diverse de la o persoană la alta, uneori putând da imboldul ce iți lipse pentru a finaliza un task, iar alteori poate duce la anxietate, inhibarea potențialului și stres nedorit.
Surse:
コメント