Liberul arbitru

Redactor: Ana Cristică

Tehnoredactor: Furtună Teodora

Grafician: Andreea Negulescu

Am o veste bună și una proastă. Este una și aceeași, dar totul depinde de cum o percepi. Vestea bună este că, în teorie, nu ești responsabil în totalitate de greșelile pe care le-ai făcut, iar cea proastă este că orice acțiune sau alegere pe care o faci este predeterminată, deci, practic nu îți aparține.

„Free will” sau „liberul arbitru” este o dilemă filosofică dezbătută de specialiștii domeniului, de zeci sau chiar sute de ani. Aceasta presupune că orice decizie sau acțiune este influențată de mediu, trecut și alegeri anterioare, nu de sine.

Uneori, această teorie este găsită și sub denumirea de „Determinism”. Termenul reprezintă credința că toate evenimentele din prezent au fost provocate de acțiuni din trecut și nu există o alternativă posibilă de a se fi întâmplat lucrurile. Să vă dau un exemplu concret. E dimineață și te îmbraci pentru o nouă zi de școală, dar trebuie să faci o alegere: tricou verde sau albastru? Alegi să îl porți pe cel verde, dar de ce? Poate, pentru că acum 2 ani ți-a zis „crush-ul” că îți stă bine în verde și de atunci doar asta porți, sau poate ai observat că cel albastru te jenează puțin. În esență, trecutul și experiențele precedente te-au adus aici și ți-au influențat alegerea de a alege tricoul verde, în loc de cel albastru.

La fel ca în legea lui Newton de cauză și efect, de ce această teorie nu ar fi aplicabilă și în cazul psihicului? Legile fizicii susțin, încă de la „Big Bang”, cum că tot ceea ce s-a întâmplat, a condus către prezent, la formarea noastră și a creierului (dezvoltare certă, constantă). Așadar, creierul tău a fost dintotdeauna programat să proceseze și să perceapă informația în felul său. De aici rezultă că, orice decizie pe care o vei face vreodată este predeterminată. Asta ar face imposibilă existența „liberului arbitru”.

Prin urmare, asta poate însemna că pedepsirea oamenilor pentru crimele săvârșite, nu este o decizie morală, din punct de vedere teoretic. Dacă aceștia nu pot schimba ce se va întâmpla și sunt programați să acționeze astfel, mai este etică pedeapsa?

Un caz care surprinde în esență acest fenomen este cel al unui tată în vârstă de 50 de ani, care a început să aibă înclinații sexuale față de propria fiică de 8 ani. După condamnarea la închisoare, în creierul său a fost descoperită o tumoare în lobul frontal, mai precis în dreptul cortexului orbifrontal. Această zonă din creier este recunoscută ca având o influență asupra impulsurilor, mai ales a celor sexuale. După ce a fost scoasă, aceste vicii și impulsuri au dispărut, până când, cu un an mai târziu, a revenit la obiceiul de a colecționa pornografie infantilă. Astfel, după o altă radiografie, a fost depistată regenerarea vechii tumori. Din cauza acestui fapt, tatăl a fost nevoit să fie operat pentru a doua oară, iar de această dată, au dispărut orice fel de instincte sexuale pedofilice, pentru totdeauna.

Întâmplarea a stârnit tot felul de întrebări. Dacă vina nu era a individului, ci ținea de o problemă fiziologică, atunci putem da vina pe acesta?

Cu toate că am prezentat inexistența libertății de alegere în rândurile anterioare, concluzia articolului este diferită. Pentru deciziile pe care le luăm zilnic, simțim, din punct de vedere moral, mai puțină responsabilitate pentru acțiunile noastre.

Un exemplu concret de experiment a fost cel în care, unui grup de oameni li s-a cerut să citească un paragraf despre „determinism”, iar altui grup, un paragraf care susținea existența „liberului arbitru”. Experimentul consta, apoi, în rezolvarea unor probleme de matematică pe un computer „stricat”. Cercetătorii i-au informat pe voluntari că, uneori, computerul le va arăta răspunsul corect, însă îi rugau pe participanți să nu abuzeze de această eroare. Rezultatele au arătat că cei care au citit paragraful care prezenta că acțiunile proprii sunt predeterminate și nu depind de individ, au trișat într-o proporție mult mai mare decât cei care au citit despre „liberul arbitru”.

O altă concluzie trasă din experimente asemănătoare este că, pentru binele societății, trebuie să ne închipuim că „liberul arbitru” există. Persoanele care intrau în contact cu ideea de „determinism” acționau agresiv, egoist și iresponsabil. Nu este de mirare că, trăind cu impresia greșită că nimic din ceea ce facem nu este din vina noastră, de ce ne-am asuma responsabilitatea pentru acțiuni care sunt predeterminate și nu există posibilitatea de a ne schimba soarta? Lipsa de control sau de iluzie a controlului asupra vieții poate duce la comportamente inumane sau crize existențiale.

Știința și experimentele au dovedit că este mai bine ca oamenii să creadă că au libertatea de a lua decizii și de a avea un sens de control asupra propriei vieți. În trecut, controlul însemna supraviețuire. Dacă adoptai un stil de viață cumpătat, rațional, aveai șanse mult mai mari la o viață mai lungă. Creierul nostru funcționează perpetuu așa, de aceea continuăm să căutăm mereu controlul.

Așadar, deși poate că nu avem „free will”, pentru sănătatea noastră mintală și buna funcționare a societății, soluția este să ne încredem în „liberul arbitru” și să îl adoptăm în propria persoană. Altfel, s-ar forma un haos total și nimeni nu ar mai respecta regulile.