Jocuri de noroc vs rațiune

Redactor: Diana Ceașu

Tehnoredactor: Sara Oncescu

Grafician: Andreea Negulescu

Jocurile de noroc, ce în trecut reprezentau, în general, o formă de divertisment pentru persoanele ce dispuneau de resurse materiale considerabile, au ajuns astăzi să fie practicate de către oameni de aproape toate vârstele, în cazinouri întâlnite în fiecare colț al orașelor mari sau mici. În plus, în ultimul deceniu, apariția pariurilor sportive și a cazinourilor online a sporit considerabil amploarea pe care a luat-o acest fenomen.

Originea exactă a jocurilor de noroc nu este cunoscută. Chinezii au înregistrat oficial primele jocuri de noroc în anul 2300 î.e.n., dar se crede că această activitate a fost practicată în toate societățile umane încă de la începuturi. De la grecii antici și romani, la Franța lui Napoleon și Anglia elisabetană, istoria este plină de povești despre divertisment cu jocuri de noroc.

Elementul de risc asociat cu recompensele le oferă adesea jucătorilor un roller coaster de emoții, care de cele mai multe ori nu vine la pachet și cu un câștig. Ca și multe plăceri cu termen scurt (cum ar fi cumpărăturile, consumul de alcool și de dulciuri), jocurile de noroc oferă satisfacții de scurtă durată care sunt aproape insesizabile pentru mintea umană și tocmai din acest motiv, trecerea de la plăcerea ocazională la dependența mentală are loc fără să se observe.

Există mai multe comportamente ale jucătorilor: unii intră o singură dată într-un cazinou, își pierd banii, ca urmare își pierd interesul în acest metode de divertisment. Exista o categorie de jucători care iau lucrurile ca atare, percep jocurile de noroc ca un divertisment și nu permit ca acestui „hobby” să interfereze cu viața lor cotidiană. Cu toate acestea, există și cea de-a treia categorie – cei care văd jocurile de noroc ca pe o provocare. Acești jucători au credința că dacă pierd o dată, a doua oară câștigul este inevitabil, iar nevoia pregnantă de recompensă își pune amprenta, apărând mascată sub forma unei misiuni de creștere a stimei de sine.

Cea de-a treia categorie implică niște reacții psihologice schematice care determină atitudinea anterior prezentată, conducând astfel către dependență. Procesul se află în strânsă legătură cu principalul neurotransmițător, cunoscut sub numele de dopamină. Când acest hormon este eliberat în cantitate suficientă (în timpul activităților stimulatoare și plăcute), simțim euforie, plăcere și motivație, ceea ce declanșează dorința de repetare a aceleiași activități. Multe studii și cercetări efectuate de-a lungul anilor cu privire la efectele jocurilor de noroc asupra creierului arată că activează sistemul de recompensă al creierului în același mod în care fac medicamentele - eliberând mai multă dopamină. Acesta este motivul pentru care oamenii sunt atrași de această activitate „profitabilă”.

Dar de ce unii se pot opri atunci când este nevoie și alții nu, ce îi determină pe jucătorii respectivi să continue ciuda pericolului de a pierde sume considerabile de bani sau bunuri importante?

Răspunsul se regăsește, de cele mai multe ori, în predispoziția genetică. Studiile au demonstrat cum persoanele cu dependență de alcool, droguri, jocuri de noroc, au predispoziții genetice pentru un comportament care caută recompensă (un sistem de recompensare a creierului nederactiv) și impulsivitate (cortexul prefrontal are activitate scăzută).

Sistemul de recompensare a creierului nederactiv se rezumă la faptul că, spre deosebire de oamenii obișnuiți, persoana în cauză nu experimentează în mod natural același nivel de euforie și plăcere din experiențele care implică o răsplată. Acești indivizi sunt atrași de activități care stimulează căile de recompensare mai mult decât de obicei; cele care sunt suficiente pentru a le face să simtă o cantitate satisfăcătoare de euforie și plăcere – de exemplu, ceea ce creează consumul de droguri sau jocurile de noroc.

Cortexul prefrontal este zona creierului care se implică în luarea deciziilor, controlul impulsurilor și controlul cognitiv, iar cercetările făcute arată cum persoanele care au un fel de dependență nu au activat la maxim cortexul prefrontal. Indivizii care au astfel de predispoziții sunt impulsivi și au dificultăți în luarea deciziilor și în evaluarea consecințelor lor pe termen lung. Când încep și simt primele victorii sau succese câștigătoare, își activează sistemul de recompense și ating niveluri de dopamină cu care nu sunt obișnuiți, așadar continuă să joace pentru a recrea euforia. Din momentul respectiv, jocurile de noroc au preluat controlul.

Dopamina continuă să scadă până când stimulul este absent și se instalează depresia, care este un efect secundar al creierului care încearcă să revină la normal. Începe confuzia, trebuie să se joace pentru a evita depresia, dar din cauza toleranței, nivelul de dopamină nu este suficient, așa că exagerează pentru a ajunge la nivelul dorit.

Pe măsură ce dependența se dezvoltă, căile neuronale către cortexul prefrontal se slăbesc. Această slăbiciune face ca motivațiile și dorințele să fie și mai greu de luptat, așa că sunt în mod constant trase în jos. În plus, există factori psihologici care îi fac să parieze - continuarea procesului de câștig (întărire parțială), supraestimează probabilitatea (euristica de disponibilitate), credința că după o serie de pierderi va veni un mare câștig (falimentul jucătorului de noroc), dorința de control (iluzia controlului) și aversiunea la pierdere.

Toți acești factori psihologici, împreună cu predispozițiile genetice, pot face mai ușor pentru o persoană să treacă linia dintre jocul responsabil și dependența de jocurile de noroc.