Izolarea voluntară vs involuntară

Adevăratul scop al încercării de a diferenția izolarea voluntară sau involuntară este faptul că, să observi acea diferență din timp, poate schimba total viața unei persoane, mai ales în viața unui copil/adolescent - categorii de vârste pe care se concentrează acest articol tocmai datorită faptului că, în această perioadă a vieții, ,,izolarea” este un factor care are o deosebită relevanță atât psihologică cât și emoțională și socială.

Izolarea voluntară nu se referă neapărat, și nu trebuie să fie interpretată până în punctul în care persoana respectivă teoretic nu ar mai avea nici cel mai mic contact cu lumea exterioară lui. În general fenomenul de ,,izolare voluntară” este mai degrabă o selecție bine calculată. Poate fi întâlnită într-o serie de contexte. Persoanele care au un tip de personalitate predominant introvertită, sunt genul care nu se simt neapărat confortabil în situații sociale, iar din acest motiv ei aleg să se distanțeze de acești factori care, pentru echilibrul lor psihologic sunt factori perturbatori. Același tip de persoane sunt cele care, în general, nu au un grup mare de prieteni, găsindu-și confortul în una, poate două persoane pe care le simt mai apropiate. Un alt context în care izolarea intervine izolarea voluntară este în viața persoanelor cu diferite incapacități emoționale sau psihologice care, în anumite momente ale vieții, chiar au nevoie de această izolare în scopul de a putea să se reechilibreze

Izolarea involuntară, pe de altă parte este rezultatul unor cauze externe și este mult mai complexă, în unele cazuri putând să ducă până la izolarea totală de lumea exterioară a unei persoane. Ceea ce la început poate să pară o neintegrare socială, marginalizare din partea colegilor, rasism, sexism, bullying, dar și alte forme de discriminare, reprezintă primul pas în acest tip de izolare (izolarea materială/fizică), care se poate resimți ca o respingere socială. Respingerea socială duce la cea de-a doua fază a izolării involuntare, anume emoția amplificată, în care există o varietate de scenarii posibile care pot lua naștere în interiorul copilului, de la a se învinui pe sine, că nu merită să fie de fapt parte din grupuri, că este vina lui că nu este acceptat, până la ideea că de fapt lumea din jur este de vină pentru tot ce i se întâmplă, astfel că toate acele emoții se pot îndrepta fie în exterior (către ceilalți) fie în interior (către sine). Fiecare tip de ură, exteriorizată în moduri diferite, afectează mai departe în moduri diferite.

Un copil care iși varsă furia în exterior, care define agresiv, sau poate defensiv, este un copil căruia îi lipsește educația, cu probleme cu furia…

Un copil căruia îi este greu să își facă prieteni este prea timid, ar trebui să fie mai comunicativ, mai implicat…

Izolare voluntară vs involuntară. O decizie majoritar luată ținând cont de binele personal vs să fii împins de factori externi în a te pierde pe tine în tine.

Cu toate acestea, cea mai mare problemă este faptul că în majoritatea cazurilor această izolare involuntară este mascată și interpretată de oamenii din jur ca fiind una voluntară, lucru care îi permite persoanei să se afunde mai adânc în trauma respectivă, pentru că o persoană care se simte respinsă social nu o să caute niciodată alinare tot în exterior.

O alegere menită să te ajute, nu este același lucru cu o decizie pe care alții o iau pentru tine.