.jpeg)
Redactor: Isabel Popescu
Tehnoredactor: Amalia Căzănaru
Grafician: Raluca Șerba
Poate că și tu te-ai confruntat de nenumărate ori cu un sentiment ciudat, mai mult instinctiv, care îți indică că ceva e bine sau rău. Ți s-a întâmplat să te întâlnești cu cineva pentru prima oară și simți fie că vă veți înțelege minunat, fie că persoana respectivă nu pare de încredere? În cele mai multe cazuri, nu-ți poți da seama imediat ce te-a făcut să crezi asta. E un avertisment ce merită luat în calcul sau o simplă bănuială? Să fie oare ceva mai mult?
Ce este intuiția?
După cum ai bănuit și tu, intuiția nu este un proces logic, adică rezultatul unui set de pași care pot fi explicați, în schimb, aceasta tinde să apară spontan, fără conștientizarea imediată a informațiilor. Intuiția este un concept străvechi: un fel de al șaselea simț care vine adesea sub forma unui impuls când vrei să iei o decizie. Poate ți se pare cunoscut și termenul de „gut feeling” (din engleză) folosit foarte des în filme, cărți, documentare și altele, fiind asociat și el cu intuiția. Paradoxal, intuiția „se simte” ca „a doua natură”, deși se bazează pe cunoștințe mult mai profunde, de fapt partea subconștientă din creier încearcă să recunoască, să proceseze și să folosească experiența anterioară. Cu alte cuvinte, capacitatea intuitivă nu are la bază încercarea de a cunoaște în detaliu o situație, ci este o evaluare a viitorului și a necunoscutului pe baza unui simț ancestral dezvoltat interior de fiecare persoană în urma experiențelor și sentimentelor trăite din trecut.
Care este mecanismul din spatele acesteia? De unde vine?
Este mai la îndemână să observi comportamentul oamenilor de zi cu zi decât să înțelegi ce este în mintea lor, neputând să vezi ce e în „culise”. Așadar, ce cuvânt ar avea de zis psihologia despre intuiție, dacă o mare parte din ceea ce se întâmplă în creier este invizibilă?
Pentru a înțelege cum funcționează intuiția, trebuie să aflăm de unde vine informația necesară formării intuiției. Creierul evaluează și adună în mod constant informații – pe unele le înveți conștient, de exemplu învățatul pentru un test, iar pe altele le reții neintenționat, precum versurile unei melodii. Aceste informații se formează mai întâi în memoria pe termen scurt, iar mai departe sunt selectate: unele sunt uitate, iar altele sunt trimise către stocarea pe termen lung. Odată ce informația ajunge la destinația de memorie pe termen lung, există o serie de factori: acuratețe, actualitate, familiaritate și repetare care influențează capacitatea de a-ți aminti. Unele informații ți le amintești în mod conștient, ceea ce înseamnă că există o conștientizare completă a informațiilor (de exemplu: adresa de acasă, numele și fețele prietenilor sau membrilor familiei), iar alte informații nu ți le aduci aminte așa ușor, acestea făcând parte din cunoașterea tacită. Chiar dacă nu-ți amintești pe loc, nu înseamnă, neapărat, că ai uitat. Ocazional, ți se întâmplă să vezi sau să auzi ceva care îți va declanșa apariția unei amintiri mai vechi: vezi la raft o jucărie de pluș și îți amintești că aveai și tu una la fel când erai mic. Acesta este un exemplu de cunoaștere tacită – cunoaștere care nu intră în spectrul conștientizări, dar cu toate acestea, „o știi”.
Cum se explică partea cu „intuiția se simte”? Ei bine, suportul emoțional provine tot din căutarea internă a informațiilor despre care ți-am vorbit. Toate amintirile noastre sunt depozitate nu doar cu informații, ci și cu emoții. De exemplu, vrei să-ți aduci aminte cum ai învățat la matematică să rezolvi ecuațiile pentru a le explica surorii mai mici, dar în același timp îți revine și memoria lecției când profesoara te-a scos la tablă și n-ai știut să rezolvi primul exercițiu.
Ne putem baza pe intuiție? Rațiune sau intuiție?
Intuiția și rațiunea sunt menite să se completeze reciproc pentru a te ajuta să-ți dai seama ce vrei de fapt. Putem să ne gândim la intuiție precum la o busolă care ne îndeamnă să ne îndreptăm către o anumită direcție, fără a ne arăta în mod clar și concis motivele care stau la baza unei astfel de decizii.
Unde dovedește știința că intuiția e eficientă? Pe termen scurt și acolo unde rapiditatea răspunsului este esențială sau unde ne întâlnim cu o situație de viață sau de moarte. Ne putem baza pe ea și atunci când vine vorba de interpretarea comportamentului non-verbal al altor persoane. Altfel spus, poate fi văzută și ca un fel de detector de minciuni.
Lucrul interesant despre intuiție este că poate fi „folosită” ca un mușchi. De fiecare dată când îl folosești și ai încredere în el, devine mai puternic. Dacă simți că intuiția ta nu este foarte clară, încearcă să consolidezi acest mușchi.
Există oameni care ori se bazează doar pe intuiție, ori nu o iau în considerare, dar și oameni care doar se ajută de ea. Ideal este să nu te situezi la extreme, fiindcă cei care iau decizii rapide și nu se gândesc de ce sau ce consecințe ar avea, pot regreta mai târziu. La cealaltă extremă sunt cei care se pierd în verificări și nu mai reușesc să se decidă. Așadar, este eficient să dai ascultare intuiției, dar să o și verifici rațional, cu argumente.
Închei cu un citat al lui Albert Einstein care te poate pune pe gânduri: „Foarte mulți oameni cred că progresul rasei umane se bazează pe experimentarea empirică, critică a naturii, dar eu spun că adevărata cunoaștere poate fi avută numai printr-o filozofie a deducției. Căci intuiția îmbunătățește lumea, nu doar urmarea unei căi bătătorite a gândirii.”.
Bibliografie
Comments