Interviu Tana Cuturela

1. Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi această facultate?

Tana: A fost mai mult un proces de triere, adică nu am fostgenul de persoană care de la 8-9 ani știa că asta vrea să facă. Asta, în principal, pentru că în România mi se pare căpsihologia se asociază foarte direct cu meseria de terapeut, adică doar asta se vede că poți să faci. Nu e un lucru cu care eu rezonez foarte tare, nu știu încă dacă vreau să fac psihoterapie. De asta nu a fost o atracție instantă. Inițial amcochetat cu Dreptul și cu tot felul de alte facultăți, iar când amajuns prin clasa a11-a, mi-am dat seama, totuși, că sunt destulde pasionată de sfera asta de neuroștiințe, de psihologie și căar fi cea mai apropiată facultate de interesele mele la momentul respectiv. De multe ori le spuneam și părinților șiprietenilor că nu știu ce vreau să fac și acesta este un mesaj pecare vreau să îl transmit, că e ok să nu știi ce vrei să faci.

2. Ce înseamnă pentru tine psihologia?

Tana: Părerea mea vizavi de psihologie s-a schimbat foarte mult la facultate, pentru că în România nu doar că este un subiect taboo, dar este și văzută ca o pseudo-știință. În America, unde studiez acum, psihologia și neuroștiințele sunt văzute ca științe medicale, nu există diferențe între interpretarea statisticilor, datelor șamd din fizică în comparație cu cele din psihologie. Am descoperit că psihologia este, de fapt, o știință foarte concretă, la nivel neurologic, neuranatomic, fiziologic, iar lucrul ăsta mi-a crescut foarte mult stima și validarea față de domeniu.

3. Cum ți-ai dat seama că vrei să studiezi în State și nu în România sau în altă parte în Europa?

Tana: Eu am aplicat și în UK, am fost la interviu la Cambridge, dar nu am intrat. Nu eram nici foarte pregătită. Un motiv foarte bun pentru care nu am vrut UK este și că te forțează să îți alegi un domeniu academic încă din primul an. Spre exemplu, eu am realizat după ceva timp că zona de Social Psychology nu este chiar aria mea de studiu și UK era „o ruletă rusească”, știam că îmi place domeniul, dar nu eram extrem de sigură. Astfel, am zis că America este locul în care trebuie să mă duc, tocmai din prisma faptului că sistemul american îți dă oportunitatea să experimentezi. Până acum amluat cursuri de filosofie, de literatură și nu numai. Nu cred că SUA ar fi neapărat un loc pentru toți studenții români, dar pemine m-a făcut fericită.

4. Cum este viața de student acolo?

Tana: Din punct de vedere academic, este destul de intens. Acum depinde, totuși, și de facultate. La universitățile de top este destul de mult de muncit, sistemul American la facultăținu are sesiune de examene, acolo ai de pus în fiecaresăptămână tema pe care o ai la curs și nu prea poți să lași peultima sută de metri, trebuie să muncești aproape zilnic. Pepartea socială există o mulțime de cluburi pentru orice, existăcomponenta foarte americană cu petreceri și ei funcționeazăpe sistemul: muncesc mult, 8 ore, și după, 4 ore, se duc și se distrează, se îmbată, iar a doua zi o iau de la capăt, lucru la care nu m-aș fi așteptat. Eu aveam concepția cum că: dacă vreisă ai succes pe plan academic, nu mai ai timp să te și distrezi, ceea ce nu e adevărat în situația asta.

5. Acolo se face și practică?

Tana: Nu, nu chiar. Dar există, în schimb, centre de research în cadrul universității, în care poți practic să te înscrii și să lucrezi cu date și statistici.

6. În ce domeniu ai vrea să profesezi după facultate?

Tana: E o întrebare la care, sincer, nu știu să răspund exact. Cei mai mulți oameni de la facultatea mea care termină Cognitive Neuroscience ajung să lucreze în consultanță. După ce termini asta, ai mai putea lucra și în marketing, public relations sau în orice nu implică partea de științe matematice șamd. Nu te limitează deloc și, în general, angajatorii au concepția despre tine că știi cum gândesc oamenii și că înțelegi partea de comunicare interumană. De asta, pentru că există o gamă largă, nu pot să zic că mi-am ales un domeniu. De rămas în America este destul de complicat, ai viza de lucru doar un singur an după terminarea facultății, iar ca să poți lucra acolo, angajatorul trebuie să îți plătească viza de lucru, ceea ce face foarte mulți studenți internaționali, indiferent că sunt absolvenți de Harvard, MIT, UPenn, să se întoarcă fie în țară, fie în Europa.

7. Care sunt diferențele dintre americani și români la nivelpsihic, social etc.?

Tana: Diferențe sunt foarte multe. Una dintre cele mai importante este că românii sunt mai codependenti, nu sunt crescuți într-o manieră independentă. Nu suntem obșinuiți să fim pe cont propriu, nu suntem obișnuiți să fim eficienți, să facem lucrurile singuri. La ei este total diferit. Spre exemplu,poți să fii foarte bun prieten cu cineva și să nu îți dea mesaj cu zilele pentru că lucrează. Dacă se întâmplă așa ceva în România, deja apar suspiciuni, apare paranoia, poate am făcut ceva, gata, nu mai suntem prieteni. Ei sunt foarte siguri pe ei, mai ales cei care sunt în zona de top a universităților. Se vede că vin din familii în care părinții i-au crescut în stilul ăsta. Sunt și mult mai adaptabili, nu sunt timizi, noi suntem, în general, ancorați în frica asta de a fi judecați, pe când ei spun mereu ce gândesc, indiferent dacă e corect sau nu, sunt mult mai liberi.

8. Sunt americanii mai deschiși să se ducă la psiholog și la domeniul ăsta în general?

Tana: Și da, și nu. Dacă ne referim strict la domeniu în sine și la subiectul taboo din zona asta, sunt clar mai deschiși. Dacă se simt destul de rău, nu au genul ăla de rușine - ,,o să creadă lumea că sunt nebun dacă merg la psiholog sau am vreo problemă” - cum au românii, care poate au chiar și episoade depresive sau alte probleme psihiatrice mai mari și care nu se duc la psiholog din cauza prejudecăților. Dacă este să discutăm despre a urma o carieră în domeniul ăsta, sistemul capitalist își spune cuvântul foarte tare și li se pare că nu prea ai putea să te descurci foarte bine din punct de vedere financiar.

9. Ești adepta unui tip de psihologie? Dacă da, care?

Tana: Nu, nu neapărat. Dacă ar fi totuși să fiu adeptă a ceva, aș spune că sunt mai mult adepta neuroștiințelor și descoperirilor medicale, fiziologice, dar la nivel de terapie, nu. Spre exemplu, psihanaliza, ca proces terapeutic, durează foarte mult și trebuie dedicat timp și bani pentru tot procesul. Ca să poți să faci progrese ar trebui să te duci de cel puțin 3 ori pe săptămână la psiholog. În SUA există și fenomenul de a nu te identifica neapărat cu un singur individ, cercetătorii cred căpsihologia le include pe toate câte puțin.

10. Care sunt diferențele dintre psihologie și neuroștiinte?

Tana: Psihologia se bazează foarte mult pe factorul social, se referă la psihologia clinică, la problemele de ordin psihiatric, pe când neuroștiințele studiază anatomia, procesele creierului, cum funcționează ele. Se studiază la nivel neuronal, deci am putea spune că neuroștiințele sunt ceva mai medicale, pe când psihologia undeva mai teoretică.

11. Ne-ai putea recomanda cărți sau filme care să ne aducămai aproape de domeniu și să ne facă să înțelegem mai bine?

Tana: În general, recomand manualele. Multe cărți de dezvoltare personală șamd. Au la bază câteva principii șiasumpții personale, care ne duc în zona de pseudo-știință. Eu,spre exemplu, am luat de pe lista de lectură de la Cambridge câteva manuale. Manualele cumva te introduc în lumea asta șite familiarizează cu ce e în realitate psihologia, statistici șidate exacte. Ca filme, aș recomanda ,,A beautiful mind”, documentarele și Ted Ed Talks-urile cu persoane cu diferiteafecțiuni. Așa poți să vezi care e impactul real al bolilormintale și poți empatiza. Trebuie să începem să vedem acesteafecțiuni cum vedem și cancerul, spre exemplu, sau orice altăboală vizibilă, pentru că ele chiar există și trebuie tratate.