Influența desenelor animate asupra dezvoltării noastre

Vă mai aduceți aminte de personajele voastre preferate de când erați mici? Dacă nu, vă ajut eu să vă aduceți aminte de una din cele mai frumoase amintiri ale copilăriei, unul dintre momentele definitorii ale personalității voastre. Fiind una dintre cele mai inocente părți ale formării, am fost în mare măsura influențați de ceea ce am văzut și auzit în jurul nostru, iar la acea vârstă, desenele reprezentau o mare parte din universul nostru.

Haideți să ne întoarcem în timp și să ne imaginăm că suntem înclasa a II-a, ne întoarcem de la școală și ne aruncăm ghiozdanul pe jos fără să ne pese dacă ni se strică stiloul preferat sau dacă ni se sparge sticla cu apă și ne udă toate cărțile și caietele. Mâncăm repede ce ne-a pregătit mama sau bunica, ne ridicăm de la masă și ne așezăm în fața televizorului pentru că începe „Tom & Jerry”, „Tinerii Titani”, „Baftă Charlie” sau „Scooby-Doo”. După ore în șir petrecute în fața televizorului ne strigă părinții, dacă nu ne apucăm de teme nu mai putem să ne uităm la desene, așa că n-avem ce să facem și ne așezăm la birou și începem să scriem. Dar bineînțeles că imediat ce terminăm punem din nou mâna pe telecomandă și ne uităm la „Big Time Rush” sau „Looney Tunes”.

În timp ce suntem absorbiți de micul ecran, auzim o frază ce ne stârnește curiozitatea sau atitudinea unui personaj ne uimește și dorim și noi să fim ca el, în acel moment, inconștient, îi împrumutăm personalitatea, îi „furăm” ideile. Atunci începem să ne construim identitatea, începem să realizăm ce este bine și ce este rău. Întrebarea este de ce au acest impact animațiile asupra noastră, asupra formării noastre?

Încă de mici copiem ce se află în jurul nostru pentru a putea învăța. Încercăm să reproducem sunetele pe care le auzim, gesturile pe care le vedem, iar cu timpul începem să ne formăm. Un copil până la vârsta de 6 ani nu poate să recunoască ce este imaginar și ce este real, de aceea își dorește și crede că poate fi zâna, sirenă, că poate zbura, că poate trece prin pereți. Să nu-mi spuneți că nu v-ați dorit niciodată să fiți în universul ficțional al personajelor voastre preferate, că nu vă cred.

Unii cercetători susțin că desenele animate împiedică dezvoltarea imaginației copiilor. Nu mai sunt capabili să creeze noi jocuri, noi idei, noi concepte deoarece sunt distrați de o sursă externă, în schimb dacă cei mici se uită la televizor alături de părinți și interacționează: cântă, dansează împreună, atunci animațiile pot fi benefice.

Alți cercetători sunt de părere că desenele animate oferă oportunități pentru dezvoltare, contribuie la dezvoltarea competențelor lingvistice și narative sau la capacitatea de a soluționa probleme și dificultăți, urmând modelele animate. Animațiile nu ar trebui interzise sub pretextul că „sunt dăunătoare”, ci ar trebui limitat timpul petrecut în fața televizorului, astfel copilul putând face și alte activități.

Nu mai avem 6 ani, avem 9, ne dăm seama că nu putem fi personajul nostru preferat, dar putem fi ca el, putem să-i luăm exemplul și să încercăm să fim la fel de buni. Dar intervine o mică problemă, știm noi care sunt valorile morale la o vârstă așa fragedă? Nu, dar putem să învățăm. De unde? Tot din desene, de exemplu fiind destul de explicit desenul pentru copii, aflăm că Robi Putrezitul din „Orășelul Leneș” este antagonistul ce mănâncă nesănătos și încearcă să facă numai rele, iar Spartacus și Ștefania sunt eroii care mănâncă sănătos și răspândesc pozitivitate. De aici putem alege ca cine vrem să fim, însă învățăm că cei care fac ce este corect câștigă, de aceea cei mai mulți dintre copii doresc să fie ca Ștefania și ca Spartacus. Așa am găsit o explicație și pentru semnele de restricție de vârsta, deoarece avem nevoie de anumite cunoștințe și anumite experiențe pentru a putea înțelege în totalitate un desen animatsau un film. Fiecare vârstă aduce ceva nou, fiecare an reprezintă câte un pas către evoluția noastră finală.

Cum am spus și mai sus, încercăm să fim ca personajele noastre preferate. Nu știu de voi, dar eu, până acum ceva vreme, nu mi-am dat seama că am ceva din eroii copilăriei mele. Nu m-am gândit niciodată ce importanță au aceste inofensive personaje de hârtie asupra a ceea ce sunt eu acum, dar uitându-mă din nou la câteva dintre animațiile mele preferate de când eram mai mică mi-am dat seama că mă regăsesc în foarte mulți din idolii copilăriei mele. Așa că am ajuns la concluzia „Spune-mi care-i personajul tău preferat, ca să-ți spun cine ești!”.