Iluzia liberului arbitru

Redactor: Rareș Popa

Tehnoredactor: Amalia Căzăranu

Grafician Briana Bercu

Nimic nu poate aduce un dezechilibru mai mare în orice ființă decât privarea acesteia de libertate. Acest ideal, cel al libertății de a alege în ce fel ne trăim viața, s-a manifestat ca un catalizator pentru numeroasele războaie și proteste la care umanitatea a fost supusă de-a lungul timpului. Nu ar fi revoltător ca toate sacrificiile în numele libertății să se dovedească a fi la fel de futile precum încercarea de a dovedi existența unei ființe divine? Și totuși, dacă ne-am opri din a ne mai minți pe noi înșine, am putea oare accepta că nu deținem controlul, iar majoritatea deciziilor luate sunt simple efecte cauzate de diverși factori predeterminați?

Factorul al cărui impact este cel mai evident asupra unui om este mediul din care acesta provine. Indiferent de sentimentele noastre față de țara, cultura sau familia noastră, un aspect irefutabil este faptul că ne este imposibil să le alegem. Credința care susține că omul se naște liber este astfel numai o fațadă; acesta este în mod direct produsul şi supusul mediului ce îl înconjoară. Într-un procent mai considerabil sau unul mai modest, deciziile și implicit viața sa sunt influențate de bagajul cu care acesta pleacă în viață.

În virtutea teoriei evoluției suntem susceptibili în a crede că genele necesare dezvoltării vor fi favorizate de la o generație la alta. Nemaifiind nevoiți să vânăm pentru mâncare, inteligența, abilitatea de a lua decizii este preferată. Desigur, am putea petrece zeci de ore săptămânal încercând să învățăm pentru a ne autodepăși, dar, în mare parte, nivelul de inteligență nu este sub controlul nostru. În acest fel, putem spune că o persoană limitată de genele proprii are libertatea de a decide orice își dorește?

Un alt argument important ce neagă existența unui liber arbitru este ușurința cu care o minte poate fi modelată. Tatăl criminalului Jeffrey Dahmer a susținut în fața poliției cum fiul său nu a mai fost niciodată la fel după ce a suferit o operație. Poate că acest lucru ar suna absurd pentru o persoană ignorantă, însă compoziția chimică a corpului a fost mereu în strânsă legătură cu temperamentul. Un alt exemplu relevant este cel al lui Domenico Matiello, un pediatru excepțional care, odată cu dezvoltarea unei tumori la nivelul creierului, a început să preia din comportamentul unui pedofil. Putem spune că acești doi oameni au avut control asupra acțiunilor lor? Ambii au trăit cu iluzia că au control asupra alegerilor pe care le fac, deși adevărul s-a dovedit unul cu mult mai sumbru.

Credința ce se află în opoziția liberului arbitru este cunoscută drept determinism. Prin determinism înțelegem totalitatea evenimentelor din trecut ce au făcut o anumită acțiune posibilă. Spre deosebire de liberul arbitru, ce promovează posibilități infinite de alegere și abordare, determinismul susține că, într-o situație anume, omul poate reacționa într-un singur mod. Putem înțelege complexitatea determinismului prin mitul lui Oedip. Important este să nu cădem în capcana fatalismului citind mitul, acesta fiind un caz în care cauzalitatea ce definește determinismul lipsește. Totodată, în timp ce fatalismul poate face o persoană să se complacă, știind că universul a hotărât totul, determinismul promovează o viață în care acțiunile noastre au o valoare. Cum pentru Oedip părăsirea familiei adoptive a determinat îndeplinirea profeției, înțelegem astfel viața ca o simplă pletoră de cauze şi efecte.

În final, vă invit să uitați toate argumentele amintite mai sus. Iluzia creată de liberul arbitru la nivel de societate se poate dovedi nespus de benefică. Liberul arbitru stă la baza moralității, ne ajută să apreciem persoanele care muncesc mult pentru ceilalți și pentru familiile lor și ne învață să nu urmăm exemplul infractorilor. Astfel, doar trăind ca şi cum suntem în total control asupra propriilor decizii ne putem modela viitorul conform dorințelor noastre.