Halucinațiile

Redactor: Denisa Foca

Tehnoredactor: Amalia Căzănaru

Fotograf & editor: Ioana Furtună

Halucinațiile sunt simptome ale unor boli mintale grave, în cele mai multe cazuri, dar ți-ai pus vreodată întrebarea dacă ele ne ajută să ne dezvoltăm viziunea asupra lumii? Au oare halucinațiile o latură pozitivă care reușește cumva să iasă la iveală, chiar dacă persoana care se confruntă cu ele este complet consumată de suferința constantă pe care o provoacă? Iată că halucinațiile pot fi portretizate prin opere de artă geniale care produc un impact asupra multor generații. Nu sunt pur și simplu niște anomalii care trec neobservate, rămânând închise în spatele ușilor de fier ale spitalelor.

Ce sunt halucinațiile? Halucinațiile presupun perceperea unui obiect, a unui miros, a unui sunet fără ca acestea să existe în realitate, adică fără să existe un stimul care să activeze acea parte din creier care să se ocupe de simțul corespunzător. Există mai multe tipuri de halucinații: auditive, vizuale, tactile, olfactive, gustative, hipnagogice (apar la trecerea de la veghe la somn) și hipnopompice (apar la trecerea de la visare la veghe, spre exemplu, persoana poate să audă sunetul unei alarme sau vocile altor oameni), autoscopice (perceperea propriului corp din afara sa ori dedublarea propriei persoane: un alter ego, adică un doppelgänger) sau care presupun simțirea unei prezențe necunoscute (regăsite, de obicei, la paralizia în somn, o stare destul de înfricoșătoare) și somatice (acestea țin de impresia că organele interne sunt mutilate sau că animalele îți invadează interiorul, de pildă, senzația că ai șerpi în stomac). Bineînțeles că halucinațiile care apar în același timp, fiind de mai multe feluri, sunt resimțite de bolnav mult mai intens.

Care este cauza halucinațiilor? Există cauze temporare care nu implică afecțiuni grave și care nu reprezintă un motiv de îngrijorare: privarea de somn, deshidratarea severă, durerea fizică puternică, traumele, migrenele, febra ridicată, recuperarea după o anestezie necesară unei operații, aflarea sub influența alcoolului sau a diferitelor droguri (halucinogene, heroină sau ketamină).

Totuși, multe boli mintale reprezintă sursa halucinațiilor pe termen lung. Spre exemplu, cei care suferă de schizofrenie se confruntă constant cu halucinații auditive sub formă de voci agresive, amenințătoare și obscene care îi îndeamnă să rănească pe altcineva sau pe ei înșiși. Tulburarea bipolară poate include halucinații în timpul unor episoade maniacale, asemenea depresiei psihotice. O astfel de scenă este ilustrată în romanul de groază de debut al lui Mark Z. Danielewski, „House of leaves”, în care personajul principal, Johnny Truant, în urma lecturii straniului scenariu scris de Zampanò, are mai multe halucinații. Un astfel de episod este atunci când pare că va fi omorât de un tir care trece pe lângă el pe șosea, însă este pur și simplu o nălucire, iar o altă secvență care prezintă una dintre multele lui halucinații este atunci când, aflându-se la muncă, simte cum o creatură diformă cu pupile roșii îl sugrumă cu niște brațe lungi terminate cu gheare puternice. Cu mențiunea că Johnny Truant suferea de aceste două afecțiuni. Există și probleme neurologice bine-cunoscute care au ca simptome halucinațiile: Alzheimer (probleme de memorie, gândire si comportament), Parkinson (afectează, în principal, funcțiile motorii), epilepsie (convulsii recurente, episoade scurte de mișcare involuntară, pierderea cunoștinței), tumori pe creier sau narcolepsie.

Un alt sindrom interesant care include halucinațiile este sindromul Charles Bonnet care apare la persoanele nevăzătoare care au văzut odinioară sau la oamenii care încep să își piardă din vedere progresiv. În cadrul acestui sindrom apar doar halucinații vizuale. Mai multe informații poți găsi în volumul lui Oliver Sacks, intitulat „Halucinații”, acolo unde el discută pe larg acest subiect și îl corelează cu lumea din jur.

Poate că cel mai interesant este să vedem cum este influențată viața artiștilor de aceste afecțiuni. Artiștii inspiră lumea și îndeamnă la meditație și la lărgirea unor perspective asupra anumitor subiecte.

Iată câteva exemple de genii artistice și lucrările lor de artă. Yayoi Kusama este o artistă contemporană de origine japoneză care are în prezent 93 de ani și este internată într-un spital psihiatric din Tokyo încă din anii 70. Prin artă, ea și-a găsit liniștea și a reușit să își calmeze pentru perioade scurte tumultul minții. Artista a suferit de tulburare bipolară cu simptome psihotice, tulburare obsesiv-compulsivă, schizofrenie și alte boli pe care le-a tratat. Ea povestește cum la vârsta de zece ani experimenta halucinații lucide pe care le descria drept dense mulțimi de puncte, aure, străfulgerări care prind viață, multiplicându-se și devorând-o într-un proces pe care Kusama îl numește „ștergerea sinelui” (self-obliteration). Începe să acopere pereți, podele, obiecte decorative și picturi pe pânză cu buline (polka dots), semnătura ei ca artistă, în memoria halucinațiilor și traumelor din copilărie care i-au provocat starea mintală șubredă. Bulinele sunt un drum către infinit. Atunci când natura și propriul corp devin copleșite de buline, noi devenim o parte a propriului nostru univers. Ea creează spații cu puncte pentru ca și noi să experimentăm starea de răvășire pe care o simte din cauza minții sale ce încearcă să o păcălească. „Self-obliteration” este tehnica repetată la nesfârșit pe care trebuia să o obțină prin intermediul lucrărilor ei, mai ales cu ajutorul oglinzilor, pentru a reuși să calmeze furtuna din minte. Operele ei aparțin avangardismului și merită observate măcar o dată în viață. „Obliteration Room” (2002), „Infinity Nets”(1990), „Pumpkin”(1990) și „Infinity Mirror Room” sunt doar câteva dintre creațiile ei.

Vincent van Gogh a fost un artist aparținând curentului postimpresionist care s-a confruntat cu un amalgam de boli mintale care i-au provocat tot felul de halucinații și pe care a reușit să le liniștească temporar doar exprimându-și suferința adâncă prin artă. Faimosul eveniment din anul 1888 s-a petrecut în Arles, Franța, atunci când el și-a tăiat urechea stângă. Se spune că din cauza halucinațiilor auditive și vizuale pe care le-a experimentat în urma unui episod maniacal acut a ajuns să se mutileze. Într-o clipă de disperare, Van Gogh poate că a crezut că tăindu-și urechea va stopa sunetele care îl înnebuneau. În urma acestui eveniment, s-a internat într-un spital psihiatric timp de un an în care a pictat între crize și chiar în timpul lor peste 150 de tablouri. Se poate observa clar neliniștea sufletească și chinurile din culorile aprinse și curbele spiralate ale fundalurilor. Dintre aceste picturi se evidențiază: „Iriși” (1889), „Portretul unui grădinar” (1889), „Autoportret” (1889), „Chiparoși”(1889), „Noapte înstelată” și „Măslini într-un peisaj montan”.

Știați că până și „Țipătul” lui Edvard Munch este o capodoperă obținută în urma unei halucinații vizuale pe care a avut-o artistul în timp ce se plimba cu prietenii? „Într-o seară, mă plimbam pe un drum, orașul era pe o parte și fiordul sub. M-am simțit obosit și bolnav. M-am oprit și m-am uitat peste fiord-soarele apunea și norii deveneau roșii ca sângele. Am simțit un țipăt trecând prin natură; mi se părea că am auzit țipătul. Am pictat acest tablou, am pictat norii ca și cum ar fi fost sânge. Culoarea țipa. Asta a devenit Țipătul.”.

Dacă te interesează poți găsi în cărți diferite tipuri de halucinații: de tip doppelgänge (în „Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes și în „William Wilson” de Edgar Allan Poe), hipnagogice (în „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens) și autoscopice (în „Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll).

Halucinațiile provoacă suferință, punând la încercare genii care prin intermediul lor sunt inspirate să producă idei mărețe. Oare poți încerca și tu să îți transformi tristețea în ceva uluitor?