FRICA DE INTIMITATE

Redactor: Cătălina Tudoroiu

Tehnoredactor: Teodora Botin

Grafician: Sara Iliescu

Frica de intimitate este definită ca frica, deseori subconștientă, de a avea o strânsă relație fizică sau emoțională cu o altă persoană și poate avea diferite cauze, precum frica de abandon sau anxietatea socială. Cei care experimentează această frică nu își doresc în mod activ să evite intimitatea și pot chiar să și-o dorească, dar au instinctul de a îndepărta oamenii apropiați și de a-și sabota relațiile. Să reușești să învingi această fobie de a fi vulnerabil necesită timp, efort și, deseori, o persoană răbdătoare care să te ajute să-ți depășești anxietatea, dar este ceva necesar pentru a-ți dezvolta capacitatea de a forma conexiuni reale cu oamenii din jur.

Principala cauză a fricii de intimitate emoțională este teama că persoana de care te atașezi o să te părăsească, iar cu cât mai vulnerabil ai fost în fața lor, cu cât te-au cunoscut mai bine, cu atât acel moment va fi mai dureros. Astfel, ca mecanism de apărare se dezvoltă refuzul de a lăsa pe oricine să stabilească o legătură profundă cu tine, pentru că, dacă totul va avea ca rezultat, mai devreme sau mai târziu, durerea ta, atunci ce sens mai are?

Frica de abandon este declanșată, de cele mai multe ori, de experiența din copilărie a pierderii unui părinte sau a altei persoane adulte importante. Părinții sunt, în mod natural, primele persoane cu care stabilești o legătură emoțională, primele persoane pe care le iubești și cei care ar trebui să fie acolo să te ajute și să te susțină orice s-ar întâmpla. Din această cauză, să fii abandonat de unul dintre ei la o vârstă fragedă îți poate afecta relațiile pentru tot restul vieții, determinându-te să îți pierzi încrederea în oameni și să trăiești cu certitudinea că orice persoană de care te vei apropia vreodată te va părăsi mai devreme sau mai târziu.

Cu toate acestea, noi, ca oameni, avem nevoie și ne dorim intimitate. Avem nevoie de oameni cu care să ne împărtășim gândurile, ideile, temerile, care să ne ajute când propria noastră minte devine prea mult și nu mai știm ce să credem. Ne dorim pe cineva care să ne știe așa cum suntem, fără niciunul din filtrele pe care ni le impunem pentru a ne conforma normelor societății, cineva care să ne cunoască în totalitate și, totuși, să țină la noi. Avem nevoie să simțim că nu suntem singuri, că avem pe cineva care știe exact cine suntem și care, totuși, alege să ne fie alături, iar acest tip de relație nu poate exista fără a ne permite să fim vulnerabili. Pentru că, într-adevăr, în momentul în care îi spui cuiva ce crezi, ce gândești și ce simți îi oferi acelui om o anumită putere pe care o poate folosi cândva împotriva ta, dar deschizi și o cale pentru acel om să empatizeze cu tine, să te cunoască și să te ajute.

Un rol îl joacă însă și teama de respingere. Avem frica asta adânc înrădăcinată că, dacă le arătăm oamenilor cum suntem cu adevărat, ne vor respinge. Noi avem propriile ciudățenii, lucruri de care nu suntem mândri în legătură cu persoana noastră, pe care încercăm să le ascundem și care ni se par atât de penibile încât, mai mult ca sigur, dacă am lăsa pe cineva să le cunoască, nu ar mai ști cum să fugă. În plus, este mult mai dureros să fii respins pentru cum ești cu adevărat, pentru ceva ce ție ți se pare complet natural, decât pentru felul în care pretinzi că ești. Ce este însă cât se poate de real, dar la fel de greu de conștientizat, este faptul că toate nesiguranțele noastre sunt mult mai evidente și mai jenante în capul nostru decât pentru alții.

Este important pentru fiecare persoană să își dea seama dacă se confruntă cu teama de intimitate, deoarece este greu să stabilești niște relații sănătoase dacă o experimentezi și nu faci nimic în privința ei. Câteva tipuri de comportament specifice acestei fobii sunt: inabilitatea de a exprima ce ai nevoie și ce îți dorești de la persoanele din viața ta, evitarea conversațiilor serioase în relații, reticența de a avea încredere în partenerul tău în situații importante, sabotarea relațiilor odată ce simți că te apropii prea tare de cineva și dorința de a nu îți împărtăși gândurile, visurile și scopurile cu ceilalți.

Dacă celor care trăiesc cu această frică de intimitate le este greu, pentru partenerii lor este cel puțin la fel de complicat: poți să faci totul corect, să fii cât de înțelegător se poate, iar cealaltă persoană să fie în continuare ezitantă în ceea ce privește implicarea emoțională în relație. În această situație, tot ceea ce poate fi de ajutor este să cauți să empatizezi cu partenerul tău, dacă nu poți înțelege, măcar să încerci să respecți temerile lor și să îi faci să se simtă în siguranță, să îi ajuți să nu perceapă relația ca pe ceva instabil și periculos, ci ca pe un lucru sigur, pe care pot conta oricând, dar care le oferă totuși libertatea să fie propria lor persoană. Și, desigur, să fii pregătit să ai foarte multă răbdare.