Fobiile

Probabil ţi s-a întâmplat vreodată să vezi un păianjen şi să te sperii, să nu poţi privi în jos

de la o înălţime prea mare sau să nu poţi sta într-un spaţiu prea mic şi închis.Ei bine, probabil deja ţi-ai dat seama că este vorba despre o fobie.

Pentru început, ar fi bine să ştim etimologia cuvântului fobie. Acest termen îşi are

originea în limba greacă – phobos. În mitologia greacă, Phobos era unul dintre cei doi fii gemeni ( Phobos - frică şi Desmos - teroare) ai lui Ares, zeul războiului. Ei îl însoţeau pe Ares pe câmpul de luptă, semănând frică şi teroare în rândurile celor cu care se luptau. Astfel putem defini fobia ca o  teamă  irațională, foarte persistentă, dusă uneori la extreme și totuși inofensivă. Aceasta poate fi stârnită atât de o anumită situație, cât și de anticiparea ei. Câteva simptome specifice care pot fi resimţite în cazul unei fobii sunt amețeala, pierderea

echilibrului, transpirația, greața, tensiunea musculară, palpitațiile și creșterea  ritmului cardiac .

Principalele tipuri de fobii:

- Agorafobia este evitarea de locuri, situaţii sau activităţi din care scăparea poate fi dificilă sau

în care ajutorul poate să nu fie accesibil în eventualitatea unui atac de panică sau alte manifestări

ale acestuia.

- Fobia socială este frica persistentă şi marcantă de situaţii sociale interacţionale sau de cazul în

care poate apărea o situaţie dificilă: vorbitul în public, grija exagerată de a nu incomoda, iniţierea

sau întreţinerea conversaţiilor.

- Fobia specifică este frica intensă şi marcantă doar de un singur obiect, o singură activitate sau

de o singură situaţie. Exemple de fobii specifice: de  animale  (şerpi, câini,  pisici , etc), de insecte

(păianjeni, gândaci, etc), de mediul natural (tunete, fulgere, înălţime, apă, etc), sânge, injecţii,

situaţii (tunele, poduri, ascensor, autobuz, zbor, spaţii închise, etc), alţi stimuli (sufocare, vomă,

diverse îmbolnăviri, maladii etc), de locuri aglomerate, magie, spirite.

Cum ne tratăm fobiile?

Pentru a face față fobiilor, există un număr mare de tratamente. Eficacitatea acestora

depinde atât de individ, cât și de tipul de afecțiune de care suferă. Una dintre metodele de

tratament este chiar expunerea la fobie: pacientul este pus să-și înfrunte teama pentru ca acesta să

își dea seama că obiectul de care se teme este absolut inofensiv. De asemenea, persoanele care

suferă de fobii sociale sau agorafobie pot apela la un tratament medicamentos. Psihologul este persoana în măsură să stabilească de ce tratament are nevoie bolnavul. În același timp, psihoterapia este o soluție foarte bună în ceea ce privește fobiile. În tratarea lor se aplică conceptul de „cui pe cui se scoate”, astfel că o persoana care suferă de  ailurofobie  (teama de pisici) va ajunge, sub îndrumarea terapeutului, să se apropie foarte mult de pisici. Astfel, pacientul va fi ajutat să înţeleagă că motivul fricii lui nu este întemeiat.

În caz că ţi-ai regăsit vreo fobie în acest articol, nu te simţi discriminat. Nu eşti singurul!

Chiar oameni celebri au suferit de diverse fobii ciudate. Spre exemplu:

• Hans Christian Andersen se temea că va fi îngropat de viu (tafofobie).

Potrivit biografului său, Andersen  avea mereu asupra sa un bilet  pe care era scris: „Sunt doar aparent mort”. În ultima perioadă a vieții, și-a rugat prietenii să-i taie venele și să-l lase să sângereze după ce avea să moară, ca să se asigure că a decedat cu adevărat.

• Salvador Dali se temea de insecte şi de propriile sale aluniţe.

Din cauza acestei fobii,care se pare că și-a făcut debutul când el se afla singur într-o cameră de hotel, Dali s-a trezit cu impresia că un gândac își făcea cuib în carnea lui. Când nu a găsit nicio insectă în așternut, Dali și-a pipăit corpul și a descoperit o mică umflătură pe spate. Cuprins de panică, a încercat să o smulgă. S-a dovedit că „gândacul” era, de fapt, o aluniță.

• Alfred Hitchcock şi frica sa de ouă;

Nu este clar dacă textura oului sau culoarea galben erau cauza groazei (regizorul avea o aversiune profundă față de această culoare), însă un lucru e sigur: Hitchcock, cunoscut ca gurmand și pentru dragostea lui față de micul dejun englezesc tradițional, nu a servit niciodată un mic dejun englezesc complet (care conține și ouă, pe lângă șuncă, fasole și cârnați).