.jpeg)
Redactor: Maria Musteață
Tehnoredactor: Daria Cristea
Grafician: Iris Ioan
Totul începe de la o întrebare fundamentală: ce este arta? Acum, mai mult ca oricând, răspunsul nu pare deloc evident. Dacă luăm un exemplu arhicunoscut, cel al bananei lipite cu bandă adezivă de un perete și vândute ca operă de artă pentru suma de 6,2 milioane de dolari, ne dăm seama că, în ziua de azi, definiția artei s-a lărgit considerabil și aproape orice are potențialul de a fi considerat artă. Aceeași este situația și în muzică, literatură, cinematografie ș.a.m.d. Fără a preciza în ce măsură suntem de acord cu această tendință, ci doar recunoscând-o ca existentă, cred că putem afirma fără să greșim că este în general acceptat faptul că o lucrare de artă valoroasă sau frumoasă este una care exprimă ceva (deși, până pe la începutul secolului al XIX-lea, se considera că arta imită, concepție larg abandonată astăzi). Iar de aici ia naștere o serie de întrebări.
Ce presupune exprimarea prin artă? Psihologia și filosofia se împletesc în conturarea acestui răspuns, iar lucrarea lui John Hospers, „The concept of artistic expression”, tratează chiar subiectul acesta, aducând laolaltă teorii diferite despre exprimarea artistică. Conform celei formulate de filosoful R. G. Collingwood, exprimarea, considerată ceea ce artistul face, implică o stare inițială de confuzie și o dezvăluire treptată a emoției simțite odată cu manipularea mediului artistic, rezultatul surprinzându-l chiar și pe artistul însuși. Astfel, în viziunea lui Collingwood, cineva care doar încearcă să trezească în alții o emoție, fără a o simți la rândul lui, nu exprimă nimic și nu poate fi numit artist, ci doar meșteșugar.
Bineînțeles, chiar dacă am accepta această definiție a expresiei, ea nu reprezintă măsura valorii unei opere de artă, după cum arată analiza făcută de Hospers în lucrarea sa. Unul dintre principalele argumente este faptul că o operă de artă nu și-ar pierde valoarea dacă am afla că autorul nu a trecut deloc prin procesul descris de Collingwood, ci a avut orice alt motiv de a scrie: de amuzament, de plictiseală, din nevoia de bani... În plus, este greu de stabilit procesul prin care artistul a trecut. Astfel, îi putem considera artiști pe cei ce au creat opere (importante) de artă și se poate spune că arta nu implică neapărat exprimare de sine, ci (posibil) doar exprimare în general.
Un exemplu concret este cel al poeziei „The Raven” a lui Edgar Allan Poe. Apreciată pentru muzicalitatea sa și pentru profunzimea cu care evocă durerea unui îndrăgostit ce și-a pierdut iubita, valoarea sa nu scade din cauza faptului că Poe a lăsat în urmă o lucrare în care descrie procedeul aproape matematic folosit pentru a compune poezia (de la subiectele atinse până la repartiția cuvintelor în versuri și în strofe), foarte îndepărtat de cel descris de Collingwood. De ce rămâne valoarea ei nealterată? De ce să nu rămână, având în vedere că absolut nimic nu s-a schimbat în poezie în urma acestei descoperiri? Părerea noastră despre autor s-ar putea modifica, dar cea despre opera sa, nu (sau, cel puțin, nu ar trebui să se schimbe).
Dar ce face ca o lucrare de artă să fie expresivă? Acest lucru depinde de felul în care definim cuvântul “expresie”. Acesta se poate referi atât la ce simte artistul, atunci când creează, cât și la emoția pe care opera de artă i-o provoacă spectatorului. Dacă am tratat mai sus primul înțeles, al doilea poate diferi în funcție de fiecare privitor și de structura sa morală. Ce se poate însă afirma este faptul că frumusețea unei lucrări este mai strâns legată de cel de-al doilea înțeles decât de primul, întrucât, după cum a afirmat scriitoarea Margaret Hungerford, „frumusețea stă în ochii privitorului”, iar emoția acestuia ar putea fi diferită de cea a artistului.
Este necesară exprimarea prin artă? Pornim de la ideea universal acceptată că nevoia de exprimare este inerent legată de natura umană. Astfel, arta de orice fel devine un mijloc (foarte eficient) prin care se poate atinge exprimarea și cunoașterea de sine, nu doar pentru artistul a cărui operă este expusă într-un muzeu sau jucată pe scenele celor mai mari teatre, ci și pentru oricine dorește să se exprime. După cum am spus mai sus, nu orice operă în care artistul (s-)a exprimat este una de valoare, la fel cum nu orice operă valoroasă este una în care artistul (s-)a exprimat, deoarece frumusețea ei stă în opera în sine și în sufletul privitorului, dar exteriorizarea trăirilor prin artă reprezintă un instrument accesibil oricui de autocunoaștere, de clarificare și de înțelegere a sinelui, de educare a empatiei și a încrederii în sine. Selectarea culorilor folosite pentru a picta, alegerea cuvintelor dintr-o compunere, plăcerea simțită dansând sau cântând - toate sunt ferestre prin care fiecare poate privi în propriul suflet, toate reflectă preferințele și caracterul fiecăruia.
Poate că nu are rost să menționez în ce forme apare arta în viața noastră ca mijloc de exprimare proprie. Poate că este evident. De la simple schițe cu creionul pe o foaie de hârtie până la dorința de a scrie o poezie, arta se găsește și în cotidianul fiecăruia sub multe forme. Ce aș vrea însă să subliniez este faptul că ar fi benefic ca aceasta să devină o normalitate, o constantă. Ar trebui să nu fie ceva neobișnuit să mai pictăm câteodată, să ținem un jurnal și să compunem, să încercăm dansul, muzica, sculptura, arta actorului, să ne lăsăm imaginația să zboare. În orice formă am experimenta-o, arta va reprezenta mereu un mijloc de dezvoltare personală.
Crearea și consumul de artă nu au un rol important doar în dezvoltarea individuală. Activitățile artistice, creative și culturale pot sprijini și întări sănătatea întregii populații și bunăstarea societății prin faptul că afectează pozitiv procesele psihosociale și comportamentale. Astfel de activități pot încuraja adoptarea și menținerea un stil de viață mai sănătos, evitarea comportamentele riscante, reducerea stresului și a anxietății și îmbunătățirea alfabetizării. De asemenea, numeroase studii au demonstrat beneficiile contactului cu arta asupra stării de bine a copiilor din spitalele de pediatrie sau a persoanelor care suferă de demență. Un exemplu sugestiv este programul “ Meet me at MoMA”, demarat de Muzeul de Artă Modernă din New York între anii 2007 și 2014 și dedicat persoanelor diagnosticate cu boala Alzheimer. Constând în tururi ghidate și în discuții interactive cu pacienții și cu însoțitorii lor în galeriile muzeului, programul a demonstrat că vizitarea unui muzeu de artă poate fi o experiență benefică pentru aceste persoane, contribuind la creșterea stării lor de bine și a încrederii în sine.
Crearea și distribuirea artei contribuie la schimbul de idei și de opinii esențial unei societăți democratice. Astfel, articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului ce apără dreptul la liberă exprimare o acoperă și pe cea artistică.
Haideți să profităm de acest drept și să construim prin intermediul artei o lume mai bună, mai frumoasă și mai expresivă!
Bibliografie:
„The concept of artistic expression”, John Hospers
„Psihologia și artele vizuale”, Ana María Ullán
„What is the evidence on the role of the arts in improving health and well-being? A scoping review”, Health Evidence Network synthesis report
Comments