Experimentul Milgram - tu ți-ai încălca principiile în fața autorității?

Redactor: Ileana Vintilă

Tehnoredactor: Alice Anescu

Grafician: Andreea Negulescu

Lasă-mă să îți pun o întrebare: dacă cineva te-ar pune să îți electrocutezi un seamăn la 450 de Volți ai face-o? Mulți are spune nu. Oare e chiar așa? Experimentul Milgram dovedește fix opusul și anume că, în fața autorității, oamenii au tendința de a-și încălca principiile, la care țin extrem de mult, numai pentru a-i mulțumi pe alții. Acest experiment a fost efectuat în 1961 și a fost condus de către psihologul Stanley Milgram, care a semnalat și concluziile experimentului. Totuși, nu te grăbi să răspunzi până nu citești tot articolul.

Totul a început cu un anunț în ziar, prin care se căutau voluntari pentru un experiment de talie educațională. Mai mult, pentru a-i convinge, voluntarilor li s-a oferit și o sumă, ca răsplată pentru implicare. Fiecare a fost cuplat cu un alt așa-zis „voluntar”, care de fapt era un actor. Ajunși în sala extragerii, fiecare a tras câte un bilețel pe care scria poziția: elev sau profesor. În realitate, pe ambele bilețele scria profesor, iar actorul urma să se prefacă că el a tras biletul de elev. Experimentul a fost conceput astfel încât voluntarul să primească rolul de profesor. Profesorul și elevul au fost plasați în camere separate, comunicând printr-un microfon. Profesorul a primit o foaie cu întrebări și răspunsurile corecte, întrebările fiind de tip alegere multiplă, cu variante de răspuns. În camera în care se afla profesorul era un aparat cu electroșocuri, cu butoane și manete. Astfel, profesorul avea să pună întrebări elevului, iar acesta urma să dea un răspuns. La mâinile elevului erau conectate fire care comunicau direct cu aparatul de electroșocuri, astfel încât dacă acesta răspundea corect, se trecea la următoarea întrebare, iar la fiecare răspuns greșit elevului i se administrau electroșocuri.

Nu te speria! Desigur că profesorul credea că elevului îi erau administrate șocuri reale. De fapt, actorul doar se prefăcea, scotea sunete, gemea, spunea ,,Au!” sau alte semnale care să îi dea de veste profesorului că experimentul funcționa. La un moment dat, profesorul era așa de impresionat de efectul șocurilor asupra elevului încât dorea să oprească experimentul. Pentru a crea presiune și a scoate la iveală puterea obedienței, în camera cu profesorul mai era o persoană, care reprezenta autoritatea. Acesta dădea diverse îndemnuri, precum „te rog, continuă”, „este necesar să continui” etc. Experimentul se oprea în momentul în care, după cele 4 îndemnuri standard, profesorul voia să se oprească, să verifice starea de sănătate a elevului sau după ce îi erau administrați cei 450 Volți de electroșocuri de 3 ori. După finalizarea experimentului, s-a constatat că 65% dintre voluntari nu s-au oprit din propriile principii și au ajuns la cei 450 Volți!

Acum, în loc de concluziile pe care le-aș scrie de obicei, vreau să adaug acestui articol o notă personală, introspectivă și de reflecție. Vreau un răspuns sincer din partea ta! Tu te-ai afla printre cei 65% dintre aceia care au ajuns la voltajul maxim? Cred că, în societatea de astăzi, uităm de propriile noastre principii, în dorința și nevoia de a le satisface pe ale altora, mai ales atunci când aceia reprezintă autoritatea. Devenim, așa cum s-ar numi termenul în limba engleză, „people pleasers”, dar de data asta, doar pentru cei ce îi stimăm si le respectăm statutul, deoarece acestia sunt o autoritate in viata noastră. Ne credem oameni liberi doar pentru că avem peste 18 ani și suntem liberi să facem orice ne dorește sufletul. Ne credem ființe umane, când de fapt suntem niște roboței într-un corp uman. Cu sufletul plin de dezamăgire, trebuie să te anunț că nimeni nu este cu adevărat liber până când nu ajunge într-un punct în care își aparține sieși atât de mult încât devine autentic și el însuși/ ea însăși, cât să îndrăznească să nu se clintească, chiar și în fața întregii lumi, pline de autorități. De exemplu profesori, preoți, părinți etc. Cu alte cuvinte, devii liber atunci când ai curajul de a fi vulnerabil și de a nu te dezice de principiile tale în care crezi, orice ar zice cineva. Nu contează cine e sau ce poziție are, atât timp cât vrea să te convertească la gândurile și acțiunile lui, nu este o persoană cu care merită să îți petreci timpul. Găsim exemple în viața de zi cu zi, începând cu școala și terminând cu religia. Atenție, nu spun că nu este important să aparții unui loc, dar că uneori este mai bine să stai singur, mai puternic ca oricând și să zici da, când vrei să zici da, iar nu, când vrei să zici nu. Chiar dacă reprezintă o autoritate. Uneori considerăm că regulile impuse de autorități trebuie respectate fie că ne place sau nu acest lucru, dar, de fapt, adevărul este că și adulții mai pot greși uneori. Consider că poți realiza lucruri importante în viață dacă ești tu însuți și îți respecți principiile, pentru că atunci nu mai faci parte din marea masă de oameni ce poate fi cu ușurință manipulată pentru a face ceea ce audiența generală vrea, condusă de marile autorități.

Pentru adulții ce citesc asta acum, știu că jobul poate părea mai greu, vă înțeleg în privința asta, dar este bine să fiți autentici cu șeful, oricât de crunt ar părea. Cel puțin așa nu vă va purta nimeni pică. Și chiar dacă e așa, nu e problema voastră. O idee pe care o știi dacă mi-ai citit unul dintre celelalte articole este că acțiunile celorlalți sunt o reflecție a gândurilor proprii și spun ceva despre ei, nu despre tine. Pe curând, dar până atunci, rămâi vulnerabil și curajos!