Experimentul Micul Albert

Redactor: Ioana Coțofană

Tehnoredactor: Theodora Roșca

Grafician: Mara Diaconescu

Imaginează-ți că ești în Cișmigiu și îți faci loc printre oameni în încercarea ta disperată să nu întârzii la prima ora cu profa aia rea. Te gândești dacă merită sau nu să riști o oprire la chioșc să îți cumperi o apă când vezi un om plimbând un ciobănesc german uriaș. Faci contact vizual cu patrupedul în timp ce ești pe cale să treci chiar prin fața lui. Dintr-o dată, un sunet asurzitor se aude din apropiere. La auzul zgomotului sari în sus de frică chiar lângă câine. Dezorientat îți continui drumul spre liceu și, odată ajuns în siguranța sălii de clasă, îți continui ziua. Dar de fiecare dată când vezi un câine de talie mai mare inima îți bate mai tare și faci instinctiv un pas înapoi. Ți-e frică de câinii mari acum ?

Există o explicație ?

Da, răspunsul este că ție îți este de fapt frică de sunete puternice, precum cele provocate de o explozie. Experiența ta din timpul traseului până la liceu te-a determinat să asociezi câinii de talie mare cu zgomotele neplăcute, ducând astfel la o frica inexplicabilă pentru drăgălașele patrupede. Citește în continuare pentru a afla cum experimentul „Little Albert” îți poate răspunde la întrebările legate de acest fenomen bizar.

Experimentul Micul Albert a fost un exemplu ușor de înțeles de condiționare clasică efectuat pe un băiețel pe nume Albert. Oamenii de știință implicați în experiment l-au condiționat în mod clasic pe Albert aducând împreună în mod repetat stimuli neutri, cum ar fi hamsteri și iepuri, cu stimuli de teamă (stimuli care îi provocau frică și/sau o anxietate subiectului), cum ar fi zgomotele puternice. Albert a dezvoltat în urma exercițiului o fobie pentru stimulii neutri folosiți, respectiv iepurii și alte diverse rozătoare.

Cum a luat naștere acest experiment ?

Renumitul om de știință John B. Watson a vrut să vadă dacă condiționarea clasică a lui Ivan Pavlov ar putea fi folosită asupra oamenilor. El, împreună cu studenta sa, Rosalie Rayner, au realizat controversatul experiment „Little Albert”.

Ei au început prin a-l expune pe Albert la stimuli precum un șoarece alb, o maimuță și un iepure. Albert nu a arătat nicio teamă față de acestea. Apoi, Watson și Rayner au asociat unul dintre acești stimuli neutri, șoarecele alb, cu un stimul necondiționat de teamă. La fel ca mulți alți copii, lui Albert îi era frică de sunetele puternice - acestea provocând un răspuns de frică necondiționată. Experimentatorii l-au lăsat pe Albert singur cu șoarecele, iar de fiecare dată când copilul întindea mâna spre el, loveau un ciocan de o tijă de metal, provocând un zgomot de bubuitură. După mai multe repetări, experimentatorii i-au arătat băiatului doar șoarecele. Numai faptul că se afla în vecinătatea rozătoarei l-a făcut pe Albert să plângă - care era reacția lui obișnuită la sunetele puternice. În acest mod, oamenii de știință au reușit să transforme stimulul neutru al șoarecelui alb într-un stimul condiționat și provocând astfel, un răspuns irațional de frică.

După încercările inițiale, Albert s-a întors acasă. A trecut mai bine de o săptămână, iar băiatul a fost adus înapoi și expus la prezența altor animale. Când i s-a prezentat un șoarece alb, orice alt animal cu blană sau chiar o haină de blană, a izbucnit în lacrimi și a încercat să se târască departe de acestea. Acest lucru este cunoscut sub numele de generalizare a stimulului, deoarece Albert a început să se teamă de alte obiecte cu blană albă din cauza asemănării lor cu șoarecele alb.

Totuși, ce este atât de controversat ?

Acest experiment este considerat lipsit de etică deoarece cercetătorii nu au reușit să-l recondiționeze pe Albert pentru a nu simți frică față de stimulii de care se temea, ceea ce ar fi trebuit făcut după experiment.

Albert a murit la vârsta de șase ani din cauza hidrocefaliei, o afecțiune care duce la leziuni ale creierului. În ciuda faptului că știa de starea de sănătate a copilului, Watson a ales să continue cu experimentul. Astăzi, un astfel de experiment nu ar fi aprobat, existând instituții al căror rol este să protejeze drepturile subiecților de cercetare, umani în studii. Experimentul a provocat unui copil mic foarte mult disconfort și teamă. Este posibil ca starea de sănătate a lui Albert să se fi deteriorat mai repede prin acest experiment stresant.

Experimentul Micul Albert este și astăzi folosit pentru a explica condiționarea clasică, deoarece este un exemplu plin de impact, puternic, în ciuda problemelor etice pe care le ridică.