Efectul Bystander

Redactor: Bianca Maria Amza

Foto: Bianca Maria Amza

Pe 13 martie 1964, Kitty Genovese, o barmaniță de 28 de ani, a fost înjunghiată în fața blocului unde locuia. La două săptămâni după crimă, a apărut un articol în „The New York Times” în care s-a dezvăluit că cel puțin 38 de persoane au auzit sau au văzut ceea ce s-a întâmplat la momentul crimei, dintre care niciuna nu a intervenit în vreun fel, nici măcar prin a suna la poliție.

Primul lucru pe care l-ai fi făcut este, probabil, să te pui în locul lui Kitty și să asociezi întâmplarea cu una demnă de un film horror. Dar te-ai gândit la posibilitatea ca tu să faci parte dintre cei 38 de martori care nu au făcut nimic? Ne place să credem că suntem primii care ar interveni într-o situație de urgență, însă adevărata noastră natură se va vedea mereu la momentul faptei. Dacă nu suntem antrenați special pentru astfel de situații, putem oricând să cădem pradă efectului Bystander.

Efectul Bystander este, în sine, un efect de turmă. El apare atunci când prezența altora descurajează o persoană să intervină într-o situație de urgență. Cu cât este mai mare numărul de trecători, cu atât este mai puțin probabil ca oricare dintre ei să ofere ajutor unei persoane aflate în primejdie. Fiecare dintre ei crede că altcineva o să acționeze și de aceea nu e nevoie să o facă el. Este mai probabil ca oamenii să ia măsuri într-o situație de criză atunci când există puțini sau niciun martor prezent.

Primul pas către depășirea acestui fenomen este să îl înțelegem dintr-o perspectivă psihologică. Puși într-o astfel de situație, mulți oameni se blochează, fie din cauza șocului, fie pentru că le e frică de consecințe sau pentru că există posibilitatea de a fi înțeles greșit situația și, în acest caz, o intervenție ar încurca mai tare lucrurile. Cu toate acestea, omul este o ființă adaptabilă. El analizează ce fac cei din jurul lui și își modelează comportamentul în funcție de al celorlalți. Aici intervine, de fapt, lipsa unui spirit critic. Este nevoie de o adaptare în funcție de situație, și nu în funcție de reacțiile celorlalți la aceasta.

Ai crede că dacă ești privit din toate părțile te-ai simți obligat să intervii, însă de multe ori se întâmplă fix pe invers. Atunci când faci parte dintr-o mulțime, apare senzația că responsabilitatea se împarte la toate persoanele și te simți mai puțin obligat să ajuți (aici mă refer la o obligație morală, pentru că, din punct de vedere legal, în majoritatea situațiilor nu ești obligat să intervii).

Dacă îți iei, deci, avânt să ajuți o persoană aflată în pericol, trebuie să știi cum să acționezi corect, astfel încât să nu faci mai rău sau să nu te pui pe tine însuți în pericol. Aici intervine nivelul de educație al fiecărui individ. Într-o lume perfectă, fiecare dintre noi ar trebui să aibă cunoștințe de prim-ajutor și de gestionare a anumitor situații sociale, de la bullying până la a fi pus față în față cu un criminal, iar această educație ar trebui oferită atât de către părinți, cât și în școli și licee sau chiar la locul de muncă. E greu să fim cu toții buni samariteni, însă, printr-o educație adecvată, putem crea o lume mai sigură. Așa, poate ne-am simți mai în siguranță atunci când se holbează dubioși la noi noaptea în autobuz.