.jpeg)
Redactor: Vanya Nicolau
Tehnoredactor: Alexia Curicheriu
Grafician: Neamtu Alesia Cristina
PR: Iris Ioan
Sunt sigură că nu este prima oară când auzi de neurotransmițătorul numit “dopamină”. În ziua de astăzi, rețelele de socializare care prezintă clipuri a câte 15 secunde fac parte din rutina noastră, iar consumul de substanțe și acțiunile ce promit adrenalină și risc ne înconjoară. Acestea sunt doar câteva dintre comportamentele vicioase care garantează dopamină: hormonul fericirii și al motivației. Dar ce este această moleculă, de fapt, și cum ne afectează în profunzime, la nivel neuronal?
I. Dopamina ca moleculă - neurotransmițător înrudit cu noradrenalina și adrenalina (catecolamine)
Dopamina este o moleculă importantă și chiar esențială, fiind implicată în:
● Mișcarea și funcția motorie;
● Cogniție și atenție;
● Senzația de bine, de satisfacție și de recompensă;
● Funcții executive (să începi o sarcină, fără a procrastina, terminîndu-o) și motivație;
● Control neuro-endocrin;
● Iubire și libido;
● Dependențe.
II. Căile DA:
Dopamina (DA) este produsă, în principal, în trei regiuni ale creierului: pars compacta, din mezencefal, zona tegmental ventrală și în hipotalamus. Din aceste regiuni, dopamina este transportată către alte părți ale creierului, prin diferite căi dopaminergice. Căile sunt încă neînțelese în totalitate, dar oamenii de stiință au reușit să creioneze aceste mecanisme în ansamblu:
- Zona tegmental ventrală (VTA) + Calea mezolimbică = sediul sistemului de recompensă:
Aici are loc producția de DA în neuroni. De aici, este eliberată mai departe în toate zonele creierului. Practic, de aici primim noi acel “high”, deoarece, atunci când experimentăm ceva plăcut, nivelul de dopamină crește, ceea ce declanșează un sentiment de satisfacție și motivație care, mai apoi, determină repetarea respectivului comportament. Această funcție a dopaminei face parte dintr-un mecanism evolutiv care încurajează supraviețuirea, asociind recompensele pozitive cu acțiuni care cresc șansele de adaptare. Totuși, acest sistem nu este întotdeauna benefic. Anumite comportamente ce cauzează secreția de adrenalină sau de dopamină, cum ar fi cele riscante, sunt nocive (auto-sabotaj, consumul excesiv de substanțe, hookup-uri etc). Este chiar paradoxal, nu? Trecerea de la o stare de dopamină scăzută la o stare de dopamină ridicată din cauza consumului de droguri ilicite este un exemplu de mod în care o persoană își poate deteriora funcția cognitivă. Deși consumul de droguri este nociv, creierul îl interpretează drept sursă de plăcere “inocentă” și nu caută să oprească acest comportament. Mintea persoanei percepe acum acest consum ca pe o experiență plăcută, chiar dacă reprezintă o alegere luată inconștient, având în vedere impactul negativ pe care îl are asupra sănătății. Fiziopatologic, dopamina este implicată în senzația de plăcere, idei delirante și halucinații, în cadrul psihozei, dar și în producerea unei puternice euforii, în cazul consumului de droguri.
Creierul poate percepe multe experiențe negative ca fiind pozitive, atunci când sistemul său de recompensă a fost deteriorat. Acest lucru este valabil nu doar în cazul consumului de droguri, ci și în situații precum trauma bonding, caz în care o persoană rămâne într-o relație, indiferent cât de dăunătoare sau abuzivă ar fi aceasta. Deși realitatea interacțiunii cu acea persoană poate fi distructivă, creierul nu o recunoaște ca atare. Se știe că relațiile toxice au cicluri de bine extrem, euforic chiar, în care partenerul este un om de vis, urmate de coborâșuri profunde, stări ce coincid cu efectele unui drog. Acesta este un exemplu clar al puterii pe care o pot avea substanțele chimice din creier.
Calea nigrostriatală joacă un rol crucial în coordonarea mișcărilor voluntare. Deficiențele de dopamină în această zonă sunt asociate cu afecțiuni motorii grave, cum ar fi boala Parkinson, care apare atunci când celulele producătoare de dopamină din substanța cenușie se deteriorează. Studii noi afirmă că această disfuncție este o consecință a stresului oxidativ, pe lângă alți factori (predispunere genetică, consum de droguri etc).
Pe lânga căile majore, avem și calea mezocorticală. Se consideră că aceasta este implicată în reglarea emoțiilor, motivație și control cognitiv.
III. Patologii cauzate de disfuncții/ anormalități ale dopaminei în creier:
● ADHD: Activitatea scăzută a dopaminei în cortexul prefrontal este asociată cu deficitul de atenție, impulsivitatea și hiperactivitatea. Deficiența de dopamină afectează capacitatea creierului de a regla atenția, motivația și sistemul de recompensă. ADHD-ul este direct asociat cu consumul de droguri sau cu alte comportamente riscante. Se tratează prin psihoterapie, împreună cu amfetamine sau derivați (Adderal sau Concerta).
● Schizofrenia și tulburările psihotice: Un exces de dopamină în calea mezolimbică este legat de simptomele “pozitive”, cum ar fi halucinațiile și delirurile, în timp ce o activitate scăzută a dopaminei în calea mezocorticală contribuie la simptomele “negative”, precum aplatizarea emoțională și deficitele cognitive. Ipoteza dopaminei în schizofrenie este susținută de imagistica clinică statistic relevantă și studii care au găsit o variabilitate și o densitate mai ridicată a receptorilor dopaminergici D2, împreună cu o densitate redusă a receptorilor D1, în cortexul prefrontal.
● Boala Parkinson: Deficitul dopaminei dă naștere simptomelor motorii precum tremorul, rigiditatea și bradikinezia (încetinirea mișcărilor).
● Mania și hipomania: În afecțiuni precum tulburarea bipolară, o activitate dopaminergică crescută este asociată cu creșterea energiei, elevare extremă a dispoziției, euforie și impulsivitate. Anumite persoane care au trecut printr-un episod maniacal l-au descris ca fiind similar unui high ce nu se mai termină.
● Sindromul extrapiramidal: Reprezintă u n grup de tulburări motorii cauzate de disfuncții ale sistemului nervos central. Aceste simptome apar, uneori, ca efecte secundare ale medicamentelor antipsihotice, dar pot fi și rezultatul unor afecțiuni neurologice. Se manifestă sub forma mișcarilor involuntare, spasme, rigiditate sau agitație și tremor generalizat.
● Studii noi arată o corelație semnificativă între ușorul, dar semnificativul, deficit de dopamină în tulburări precum depresie, anxietate, dar și autism (nivel scăzut în LCR).
Cum putem influența nivelul de dopamină?
Există modalități naturale de a stimula producția de dopamină, fără a recurge la substanțe care pot provoca dependență. Sportul regulat, meditația, dușurile reci, somnul suficient și o alimentație sănătoasă joacă un rol important în menținerea unui nivel optim de dopamină. Stabilirea unor obiective clare și realizarea lor, fie că este vorba de sarcini zilnice mici sau de obiective pe termen lung, stimulează eliberarea de dopamină, îmbunătățind astfel starea de spirit și motivația noastră de zi cu zi.
Bibliografie
Comments