Dissociative Identity Disorder

Redactor: Ana Mateea Cerchez

Grafician: Maria Iacob

Prima dată când aud de DID, mulți oameni se gândesc la filmul „Split”. Filmul expune această tulburare într-o manieră exacerbată. Eu vreau să va prezint lucrurile reale despre tot ce înseamnă DID (Tulburarea disociativă de identitate).

Până la vârsta de 7-9 ani, cu toții am avut mai multe „personalități” fără să ne dăm seama, însă acestea se îmbină creând una singură. În cazul în care individul este supus unor evenimente traumatice repetate, o parte din conștiința sa se separă. Acest lucru se întâmplă pentru a proteja persoana și pentru a o ajuta să trăiască în continuare, după acele experiențe oribile. Spre exemplu, când o plantă are o frunză bolnavă aceea este îndepărtată pentru a nu îmbolnăvi toată plantă. Același lucru se întâmplă și cu oamenii, doar că „frunza bolnavă” nu este îndepărtată definitiv, existând în continuare lângă restul personalității. În total, o persoană ce suferă de DID, va avea în medie zece personalități. De obicei, prima desprindere se face în jur de 3 ani sau când apare primul eveniment atât de intens încât să declanșeze acest mecanism de autoapărare a conștiinței. Personalitățile ce apar pot fi sub forma individului la vârsta respectivă (mai târziu îmbătrânind sau nu), sau chiar zâne, animale, pietre sau orice altă entitate în care individul afectat găsea confort în momentul respectiv. De cele mai multe ori, toți oamenii au un protector, o personalitate ce apare când individul se simte atacat sau chiar când trăiește din nou o experiență traumatică. Personalitățile de vârste mici au de asemenea un protector pentru a le „controla” să nu preia controlul când individul este la volan sau în alte momente ce nu pot fi gestionate de un copil. Personalitățile pot avea orientări sexuale diferite, sexe diferite, și chiar se poate că fiecare să aibă un scris de mâna, alergii sau chiar boli psihice diferite. De asemenea, nu există o identitate malefică, precum este prezentată în filmul „Split”. Persoanele respective fiind oameni care au trecut prin momente dificile, nu își doresc să rănească pe nimeni. Dacă chiar ar fi vorba de o personalitate mai violentă, această s-ar îndrepta numai spre fostul atacator, și chiar și în acel caz nefiind extrem de periculoasă. Chiar dacă prima personalitate trebuie să apară până în jurul vârstei de 7 ani, alte personalități pot apărea până la finalul vieții.

Pentru a înțelege mai bine cum diverse personalități preiau controlul, voi folosi o comparație făcută de o persoană ce suferă de acesta tulburare. Când lumea aude de schimbarea între personalități (the switch) se gândește instant doar la părțile de amnezie, însă sunt mai multe modalități prin care e poate produce acesta schimbare. Imaginați-vă că sunteți în mașină cu niște cunoștințe, iar tu conduci (de obicei conduce personalitatea originală, cea din care se desprind celelalte). Din acest punct, lucrurile se pot întâmpla în felul următor: 1. Un prieten se oferă să preia conducerea, așa că tu te pui pe scaunul din spate, în continuare încă văzând auzind tot ce se întâmplă, poate chiar dându-i sfaturi despre cum poate conduce. Uneori vă puteți și certa pe cine să conducă în continuare mașina. 2. Prietenul preia volanul, iar tu eșți pe locul din spate însă fără să auzi sau fără să vezi ce se întâmplă, sau poate chiar doar simțind că mașina se mișcă neavând nicio altă informație. 3. Tu leșini, iar prietenul tău preia volanul și te trezești abia după ceva vreme într-un alt loc.

De nouă ori mai multe femei decât bărbați au această tulburare. Când am aflat această informație m-am întrebat de ce se întâmplă asta? Inițial m-am gândit că, fiind o boală bazată pe traumă, ar trebui să fie din cauză că femeile au mai multe experiențe traumatice. Însă, după puțină cercetare, am aflat că, chiar dacă este mult mai probabil ca o femeie să exprimenteze orice fel de asalt sexual de-a lungul vieții, când vine vorba de copilărie, cei de sex masculin au mult mai multe abuzuri fizice. Femeile însă, sunt mult mai afectate de ceea ce trăiesc. Oamenii cred însă că DID-ul este foarte rar, pentru că apare, în medie, la doar 1% din populația pământului. La prima vedere pare puțin, însă dacă calculăm ar însemna în jur de 79.000.000 de oameni.

Pot avea aceste persoane relații amoroase? Da, dar totul ține de comunicarea între parteneri. Personalitățile fiind până la urmă niște identități individuale se pot îndrăgosti fiecare de aceeași persoană sau de persoane diferite. Astfel, dacă partenerul are destulă încredere în persoana în cauză, personalitățile pot avea relații cu persoane diferite. Cel mai complicat este atunci când 2 identități se îndrăgostesc de aceeași persoană, însă partenerul simte la fel doar față de una dintre ele. Un alt lucru important într-o relație cu o persoană cu DID este ca partenerul să nu divulge informații între identități. Este ca și cum o persoană ți-ar destăinui un secret și tu îl spui mai departe. Pe lângă faptul că ar fi o încălcare a privațiunii, unele identități nu trebuie să știe unele informații pentru o desfășurare eficientă a sistemului (totalitatea personalităților).

Din punct de vedere biologic sunt de asemena multe schimbări în creier. Lobul frontal, ce se ocupă de limbaj, dacă este afectat, împiedică omul să poată exprima ce simte. Amigdala, ce se ocupă de emoții, crește în mărime. Hipocapocampusul în schimb, ce se ocupă de locație, memorie și de abilitatea de a distinge realitatea de amitiri, se micșorează. Normal că va acționa diferit, neputând să distingă cum trebuie realitatea de o amintire traumatică. Amigdala și hipocampusul comunica, astfel, hipocampusul neștiind când se află cu adevărat în pericol sau nu, alertează amigdala să producă hormoni de eliberare a stresului chiar dacă individul doar retrăiește o amintire. Cortexul pre-frontal ventromedial, care are grijă de emoțiile negative și fiind și el afectat la rândul lui, nu mai știe cum să se comporte în situații de stres și anxietate. Astfel, din cauza acestor abnormalitati, omul respectiv trăiește des în stări de stres.

Tratamentele din păcate sunt foarte limitate, constând în mare parte în psihoterapie și hipnoză, pentru că individul să poată retrăi amintirea traumatică pentru a putea să fie înregistrată că o simplă amintire și nu o realitate amenințătoare. Medicația este folositoare doar pentru bolile psihice adiacente DID-ului, precum borderline, depresie, anxietate sau tulburare de personalitate post-traumatică. Desigur că este important și să aibă pe cineva care să le fie aproape. Dacă cunoști pe cineva care suferă de această tulburare, este important să te documentezi despre ce înseamnă această. Îi poți sugera să vorbească cu un profesionist, sau chiar să îl acompaniezi la ședințele de terapie dacă asta l-ar face să se simtă mai confortabil. Dacă acea persoană se schimbă în altă identitate în prezența ta, acordă-i timp și apoi comportă-te în comfortmitate cu personalitatea (cu personalitățile de vârste mici ne comportăm că cu niște copii), iar dacă nu te-ai mai întâlnit până atunci cu acea personalitate prezintă-te cum ai face în față unui om nou întâlnit. Ascult-o atunci că persoană respectivă vrea să vorbească despre ceea ce trăiește și fii atent dacă menționează gânduri sinucigașe, acestea fiind des întâlnite printre persoanele cu DID.

Daca vrei sa aflii mai multe despre acest subiect poti accesa aceste videouri https://www.youtube.com/watch?v=A0kLjsY4JlU

https://www.youtube.com/watch?v=ek7JK6pattE

sau sa vizitezi contul de youtube DissociaDID unde sunt explicate multe detalii din viata unui om cu DID.