Disonanța cognitivă

Redactor: Irina Nicorici

Tehnoredactor: Amaliza Căzănaru

Grafician: Sara Iliescu

Fiecare dintre noi funcționează după un sistem de valori, după niște concepții asupra lumii; simplul fapt că ne numim persoane implică existența unui ansamblu de gânduri, opinii, idei, care ne caracterizează, acesta creând cogniția. Și totuși, indivizilor li se întâmplă să acționeze contrar atitudinilor pe care le promovează. În acel moment se creează o stare internă de disconfort, pe care o numim disonanță cognitivă, reprezentând lipsa consensului între opiniile, atitudinile, cunoştinţele şi acțiunile unei persoane.

Sigur ați numit măcar o dată pe cineva fals sau, în limbaj colocvial, „șarpe”, în urma unui comportament adoptat, care nu se află în concordanță cu ceea ce obișnuia să promoveze. Adevărul este că această falsitate este câteodată involuntară, căci acționând împotriva a ceea ce gândea, i-a fost creat un dezacord între atitudine şi realitate; a determinat apariția disonanței cognitive. Ea creează subiectului nevoia de a reduce starea tensională şi de a restabili echilibrul cognitiv necesar, fie prin găsirea unor scuze, pretexte, a unor informații suplimentare, fie prin schimbarea comportamentului. Luăm exemplul unui fumător obișnuit care află ulterior că fumatul este grav dăunător sănătății. El va experimenta disonanța, deoarece continuarea acțiunii de a fuma nu este în consens cu informația că fumatul îi poate fi chiar letal. El poate reduce disconfortul psihic, schimbându-și comportamentul, adică renunțând la țigări, ceea ce l-ar pune în concordanță cu informația despre pericolul fumatului sau, alternativ, și-ar putea schimba percepția asupra acțiunii. Se va convinge că fumatul nu are un efect dăunător, ar putea căuta efectele pozitive ale acestuia sau ar putea crede că riscul asupra sănătății este neglijabil în comparație cu pericolul accidentelor rutiere. Mai mult de atât, se poate convinge că plăcerea pe care i-o aduce fumatul este esențială vieții sale. Fericirea sa va fi periclitată de absența acestei acțiuni. Astfel, putem observa clar efectul pe care îl are disonanța asupra gândirii noastre, căci ne poate deconecta de la realitate, iar, încercând să restabilim un consens mental, ajungem să trăim într-o minciună, un pretext uriaș pentru acțiunile care nu ne respectă etica. O întâlnim deseori în relațiile toxice, căci individul nu mai reușește să-și înțeleagă simpatia față de partenerul său, care a adoptat în timp un comportament diferit, poate chiar abuziv. Încercând să-și explice sentimentele care nu se află în concordanță cu modul în care cealaltă persoană îl tratează, va încerca să găsească scuze pentru partener, va încerca să se schimbe sau se va convinge că nu poate trăi fără relația respectivă.

În teoria disonanţei cognitive, dezvoltată de Festinger, relaţiile dintre două elemente informaționale nu depind deloc de criterii logice pe care individul le-ar putea păstra în consens. Individul nu se conformează pe baza unei analize a cunoştinţelor, ci este împins la aceasta de o nevoie psihologică. Astfel, atunci când o persoană prezintă atitudini ipocrite, poate fi un mecanism de adaptare, căci acolo a intervenit disonanța cognitivă cu scopul de a atenua dezechilibrul produs. Putem întâlni acest fenomen și în cadrul relațiilor interpersonale, în interacțiunile de grup. Un individ îşi modifică evaluările despre un grup în măsura în care este obligat să participe în cadrul acestuia. „Acordul forţat" este o altă aplicaţie a teoriei disonanței cognitive şi reprezintă modificarea părerilor unei persoane care este forțată să se comporte contrar opiniilor sale obişnuite. În această situaţie se observă că, după ce a acționat contrar propriilor idei, persoana va încerca să-şi modifice opiniile pentru a se potrivi cu modul în care se manifestă.

De asemenea, conform teoriei lui Aronson, imaginea de sine este factorul care generează fenomenul disonanţei: „Dacă disonanţa există, ea există deoarece comportamentul unui individ este inconsistent cu ideea pe care o are despre el însuşi". Raţionalizarea la care recurg indivizii este o încercare de a-și găsi explicații, atât faţă de ceilalţi, cât şi faţă de ei înşişi. Persoanele care suferă cel mai mult din cauza disonanţei sunt cele care au imagine de sine pozitivă sau care au o stimă de sine foarte înaltă. Dacă nu beneficiază de o astfel de stimă de sine, o persoană nu va fi neapărat deranjată să acționeze contrar eticii sale.

Disonanța este, în esență, un mecanism de adaptare, ce apare în urma dorinței umane de a te afla în mod constant într-o zonă de confort, ea manifestându-se la nivel mental. Motivul pentru care a fost studiată pentru mai bine de 60 de ani este importanța înțelegerii sale, căci o putem folosi în interesul nostru cu scop motivant, dar poate avea și efecte negative precum procrastinarea sau deconectarea de la realitate. Înțelegerea mecanismelor prin care noi alegem să reducem disonanța și recunoașterea momentului în care aceasta are loc sunt cheia pentru a lua decizii informate și constructive. Conștientizarea disonanței ne va determina să observăm inconsecvențele în gândirea noastră, contribuie la observarea factorilor declanșatori, astfel încât o putem folosi drept ghidare în luarea deciziilor sau ca motivație în schimbare.