Diogenes Syndrome

Redactor: Riana Kacic

Tehnoredactor: Ilinca Pelivan

Grafician: Rebeca Doagaru

Marie Kondo este o femeie care și-a dedicat cariera în eradicarea dezordinii și crearea unui sistem de organizare cât mai eficient. Eforturile sale, recunoscute internațional, au transformat-o într-o persoană carismatică și demnă de urmat, care a ajutat mulți oameni în misiunea lor de a-și face viața mai puțin haotică. Însă, nici măcar Marie Kondo nu ar putea să-i ajute pe oamenii ce suferă de Diogenes Syndrome.

​Sigur, cu experiența sa, Marie Kondo ar propune numeroase strategii pentru a organiza spațiul persoanei cu Diogenes Syndrome, însă problema acestor indivizi este că ei nu-i vor putea urmări sfaturile, deoarece aceștia nu își pot controla nevoia de a acumula obiecte, întregul proces fiind intenționat. ​Într-adevăr, principalul simptom al lui Diogenes Syndrome este această inabilitate de a se debarasa de obiecte, indiferent de valoarea acestora, care duc la un stil de viață precar din cauza dezordinii și a aglomerării de lucruri. O persoană diagnosticată cu Diogenes Syndrome poate avea erupții cutanate cauzate de o igienă deficitară, purici sau păduchi, unghiile de la picioare și de la mâini supracrescute, aspect neîngrijit, leziuni inexplicabile și pot suferi de malnutriție și deshidratare. În același timp, și locuințele unor astfel de oameni au mult de suferit, cele mai evidente semne fiind infestarea cu rozătoare, cantități copleșitoare de gunoi în casă și un miros intens, neplăcut.

​De cele mai multe ori, Diogenes Syndrome este asociat și cu demență, schizofrenie, depresie, adicție și tulburare obsesiv-compulsivă. Există și o variație specială a acestui sindrom, numită și Noah Syndrome, care este caracterizată de strângerea animalelor în ciuda faptului că persoana respectivă nu are posibilitatea de a avea grijă de ele sau de a le asigura un loc steril. Aceste persoane, de obicei, suferă de un ,,savior complex” care le face să creadă că ei salvează animalele când, în realitate, le cauzează mai multe daune. Din cauza efectelor nocive asupra sănătății animalelor implicate, această formă de tezaurizare este considerată cruzime față de animale. Oamenii implicați nu reușesc să le ofere îngrijirea de bază, ducând astfel la boli și, adesea, la moarte. Principalele probleme de sănătate ale animalelor implicate sunt malnutriția, supraaglomerarea și neglijarea. Multe dintre aceste probleme de sănătate continuă să le provoace suferință chiar și după ce animalele sunt salvate. De exemplu, din cauza sănătății precare sau a comportamentului ostil, pot să nu fie potrivite pentru adopție. Eutanasia, chiar și în cazurile în care animalele nu sunt în afara reabilitării, este adesea singura opțiune pentru animalele salvate. De cele mai multe ori, aceste cazuri de tezaurizare a animalelor pot fi foarte dificile de judecat în instanțe judecătorești. Această acumulare poate fi caracterizată, mai degrabă, ca un simptom al unei tulburări mintale, și nu ca fiind cruzime deliberată față de animale. În general, stăpânii sunt profund atașați de animalele lor de companie.

În cazul adunării compulsive de animale, gradul de conștientizare este mult mai scăzut, fiind adesea asociat cu tulburarea iluzională. Deși când lumea aude de acest sindrom se gândește la o bătrână ,,nebună” cu multe pisici, unele studii arată că persoanele de sex masculin sunt mai predispuse la un astfel de comportament, însă este adevărat că această tulburare începe să apară după vârsta de 35 de ani, în special la oamenii vârstnici (60-75 ani).

​Totuși, cercetări încă sunt efectuate pentru a îmbunătăți înțelegerea acestei condiții. Majoritatea a ceea ce oamenii știu despre afecțiune provine din studii de caz psihologice, ce se concentrează mai degrabă pe indivizi, decât pe grupuri mari de oameni. Acest lucru poate fi un dezavantaj în cercetare, deoarece ceea ce este adevărat pentru o persoană poate să nu fie adevărat pentru alta.

​Este important să facem diferența dintre Diogenes Syndrome și Tulburarea de tezaurizare compulsivă cu care poate fi foarte ușor confundată. Ambele prezintă cazuri în care oamenii colecționează obiecte în mod compulsiv, însă spre deosebire de oamenii cu Diogenes Syndrome, care, de obicei, refuză să realizeze cât de precară le este situația, oamenii care suferă de tulburarea de tezaurizare compulsivă pot avea o conștientizare bună sau măcar parțială. Lipsa de îngrijire de sine, izolarea socială extremă și neglijarea sunt ceea ce tind să facă Diogenes Syndrome diferit de tezaurizare. La această dificultate de a te despărți de bunuri se datorează unei nevoi percepute de a salva obiectele și stresului asociat cu aruncarea lor, pe când la Diogenes Syndrome nu există nici un atașament sentimental față de lucruri.

​De asemenea, Diogenes Syndrome poate apărea la persoane fără alte afecțiuni mintale anterioare. Poate fi considerat o reacție la stres extrem, ce poate rezulta dintr-un eveniment traumatic. O altă formă al acestui sindrom se manifestă în combinație cu una sau mai multe afecțiuni de sănătate mintală și poate fi fie o cauză, fie un efect al acelor afecțiuni. Diagnosticele sunt împărțite aproximativ egal între aceste două forme.

​Diogenes Syndrome, ca și Noah Syndrome, nu apare în „Manualul de diagnostic și statistici al tulburărilor mintale”, însă sunt legate de diagnosticul de tulburare de tezaurizare inclus în DSM-5. Sunt multe informații care încă nu au fost descoperite de specialiști, făcând această condiție un caz special cu mult potențial de cercetare.