.jpeg)
„M-am plictisit nespus de tare la ora asta.”
Fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat cel puțin o dată să spună ca se simte plictisit. Cu toate că este o stare cunoscută și des întâlnită la majoritatea oamenilor, multe întrebări legate de acest subiect rămân fără răspuns. Așadar, ești curios să afli mai multe despre plictiseală?
Ce este plictiseala?
Plictiseala este asociată cu o stare afectivă neplăcută care ne face să simțim o lipsă omniprezentă de interes. Potrivit Oxford English Dictionary, prima utilizare a termenului plictiseală a apărut în romanul „Bleak House” al lui Charles Dickens și datează din 1853. Așa cum este definită de Lexico a fi plictisit înseamnă „să te simți obosit și nerăbdător pentru că ești neocupat sau lipsit de interes pentru activitatea curentă”.
Tipuri de plictiseală
Cu toții știm ce este plictiseala în mare, dar există mai multe subcategorii în funcție de starea provocată și intensitatea de disconfort creată. În urma unui studiu din 2006 publicat în jurnalul Motivation and Emotion, plictiseala este de cinci tipuri:
Plictiseala indiferentă este o stare de relaxare amestecată cu oboseală, dar care are totuși o valență pozitivă. Poate ți se pare familiar sentimentul de a vrea să stai în casă fără să depui un efort fizic sau psihic și poate să te uiți la un serial. Unii o numesc cea mai plăcută stare de plictiseală pentru că provoacă cel mai mic disconfort. Persoana nu are un comportament agitat, nici nu caută alte activități, de unde și numele de indiferență.
Plictiseala de calibrare presupune o starea puțin mai inconfortabilă decât cea de dinainte pentru că, deși fizic ești într-o stare de moleșeală, psihic ești mai activ și cauți ceva să-ți ocupe atenția. Este definită printr-o stare de nemulțumire scăzută în care ai vrea să faci ceva, dar nu știi exact ce. Acest tip de plictiseală produce o stare de neliniște și frustrare pentru că nu poți găsi ceva interesant de făcut, cu care să îți ocupi timpul, și chiar dacă găsești nu ai destulă motivație pentru a face acel ceva.
Plictiseala căutării ne determină să căutăm ceva concret de făcut. Starea de neliniște este mai mare decât în primele două niveluri prezentate mai sus. Motivația este mult mai mare și conduce la acțiune, chiar dacă pe un fundal de frustrare și neliniște, astfel poate conduce la comportament impulsiv. Acest nivel de plictiseală are cele mai mare șanse de a conduce la o activitate concretă oferind suficientă motivație în această direcție.
Plictiseala reactivă este resimțită cel mai negativ dintre toate celelalte, nivelul de agitație fizică fiind crescut. Această stare este caracterizată de dorința „de a scăpa” și poate conduce la un comportament agresiv. Se poate manifesta atunci cand te simți „închis” într-un loc, precum într-o sală de curs, dar și atunci când te afli într-o situație în care nu dorești să fii, de exemplu la serviciu sau într-o relație.
Plictiseala apatică se manifestă printr-o stare de neajutorare în care te simți copleșit din cauza situațiilor prin care ai trecut, dar și din cauza încercărilor eșuate de a face ceva, și astfel, renunți la acțiune. Se pare că acest tip de plictiseală apare cel mai adesea în situații care implică sau presupun atingerea unor scopuri sau rezultate cum ar fi la școală sau mediul profesional. Sentimentul este strâns corelat cu lipsa dorinței de a ieși din starea respectivă de disconfort și de a accepta, fără alte comentarii, situația precară în care te poți afla.
De ce ne plictisim?
Acum că știm ceva mai mult despre plictiseală, observăm că este de fapt un fenomen complex și poate avea cauze multiple, însă cel mai frecvent suntem plictisiți fiindcă ne simțim blocați într-o situație repetitivă sau monotonă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care majoritatea adolescenților trăiesc acest sentiment de plictiseală tocmai pentru că vor să experimenteze cât mai multe, dar de multe ori nu pot, fiindcă părinții lor nu sunt de acord. Plictiseala la orice vârstă poate fi cauzată de repetare și de lipsa de interes pentru ceea ce facem. De exemplu, mulți oamenii se simt blocați la serviciu pentru că au nevoie să câștige bani ca să trăiască, cu toate că ar vrea să facă altceva.
Eastwood remarca faptul că deși plictiseala pare o stare întâmplătoare, de fapt există anumite condiții care predispun oamenii spre aceasta stare. Cum am subliniat mai sus, oamenii simt nevoia să facă altceva, iar plictiseala se „hrănește” cu această nevoie de a face ceva. Irving Biederman, neurolog la Universitatea Carolina de Sud susține în studiile sale că mintea umană este „setată” în mod natural să-și dorească mai mult. În momentul în care experimentăm senzații noi, creierul secretă anumite substanțe, numite opioide, ce generează un sentiment de satisfacție. Cu cât suntem mai familiari cu situația respectivă, opidele nu mai produc aceeași reacție chimică la nivelul creierului – cu alte cuvinte, activitățile repetitive ne stimulează tot mai puțin, în timp, ajungând să ne plictisească. În plus, unii dintre noi simt o nevoie mai mare de stimulare și stimuli externi decât alții și, prin urmare, extrovertiții sunt mai înclinați să sufere de plictiseală decât introvertiții.
Durata de atenție este, de asemenea, „responsabilă” pentru starea noastră, fiindcă plictiseala se instalează și când suntem incapabili de a ne concentra. Aceasta este o provocare specială pentru cei cu probleme de deficit de atenție, în consecință, cineva cu ADHD (tulburare cu deficit de atenție și hiperactivitate) se va simți mult mai frecvent plictisit. De multe ori, etichetăm activitățile drept plictisitoare, cele care ne solicita un efort constant pentru menținerea atenției. De multe ori, când suntem plictisiți, ne lăsăm mintea să zboare la tot felul de lucruri, visând cu ochii deschiși (dacă vrei să afli mai multe citește articolul „De ce ne zboară mintea?”) . Cu toate că toți facem asta involuntar în momentele de plictiseală, cercetările sugerează că atunci când ne lăsăm mintea să zboare, devenim chiar mai plictisiți!
Experiența este subiectivă, așa că și plictiseala depinde de fiecare dintre noi. Se întâmplă să ne plictisim atunci când nu găsim un sens acțiunii și nu ne trezește niciun interes. Plictiseala ne provoacă un fel de „gol”, dar golul este alimentat de modul în care ne raportăm la ce se întâmplă. De fapt, plictiseala este despre modul în care ne raportăm la ceea ce simțim, la dorințele pe care le avem și la interacțiunea cu stimulii exteriori. De exemplu, ești convins că ora de matematica este plictisitoare, dar ajungi să constați ca nu toți sunt de acord cu tine. Alții se implică activ tocmai pentru că găsesc un sens orei (oricât de mic) sau pur și simplu le place. Poate că tu doar erai neatent și dezinteresat și asta te-a făcut să etichetezi activitatea drept plictisitoare.
Cum se explică atunci faptul că anumite activități ne fac întotdeauna plăcere? Prin repetarea anumitor experiențe și activități care ne fac plăcere, ajungem la un nivel mai profund de cunoaștere și ajungem să simțim trăiri noi chiar față de un lucru de altfel binecunoscut. De exemplu, cunoaștem exemple de mari artiști care au îndrăgit toată viața muzica și au petrecut ore în șir repetând note și cântece. Astfel, au evoluat ei înșiși cu fiecare zi și au învățat ceva nou.
Un alt exemplu concret cunoscut tuturor: ne place să mergem în vacanța de vară în aceeași stațiune, an după an, deși am putea să descoperim locuri noi. De ce? Fiindcă ne-am obișnuit cu ospitalitatea gazdei de la pensiune și poate am devenit prieteni în timp, am descoperit locuri noi în împrejurimi, am petrecut timp de calitate cu prietenii sau familia în acel loc și de fiecare dată experiența a fost una nouă și satisfăcătoare. Așadar, repetitivitatea unei situații sau activități este stimulantă atâta vreme cât ne conduce de fiecare dată la un nou nivel, chiar și inconștient.
Mulți dintre noi privesc plictiseala ca pe un sentiment negativ, dar nu este în totalitate așa. Deși plictiseala predispune oamenii la acțiuni impulsive, consum de alcool și droguri sau la abandon școlar are și un rol esențial în dezvoltarea noastră. Privind dintr-o altă perspectivă, se poate spune că plictiseală este un element cheie care a stat la baza evoluției umane datorită capacității minții noastre de a căuta constant activități noi și de a descoperi necunoscutul. Adam Phillips, psihanalistul britanic, spune că două procese cruciale încep cu plictiseala: curiozitatea și dorința. Plictiseala poate stimula creativitatea și ne poate ajuta să ne mobilizăm să facem acel „ceva”. Dacă ni s-ar oferi totul, nu am mai vrea să schimbăm nimic. Și dacă nu ne dorim nimic, nu vom fi motivați să evoluăm ca persoane sau să creăm.
Sper că după ce ai terminat de citit articolul nu te-ai plictisit prea tare, în schimb ai aflat câteva ceva nou despre acest sentiment binecunoscut!